SUFERINȚA MARIEI

Suferința este inerentă condiției umane, cu toate acestea, copiii lui
Dumnezeu sunt chemați la slujire, să-și lase deoparte așteptările și dorințele lor pentru a împlini chemarea lui Hristos. Primul exemplu de curaj, ascultare şi devotament din Noul Testament este Maria, pentru că printr-o femeie a intrat blestemul în lume și printr-o altă femeie a venit Răscumpărătorul. Când studiem Scripturile observăm că planul mântuirii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este același ca și pentru Maria. Planul Său este centrat în persoana lui Isus Hristos.

Este bine să reflectăm asupra sacrificiilor pe care Maria le face pentru Fiul ei și pentru Dumnezeul ei. Ca mamă, depune aceleași eforturi pe care toate mamele le fac: protecție, hrană, îngrijire, etc.; de asemenea, Maria îndeplinește două acțiuni centrale credinței, Îl slujește pe Isus și mărturisește despre El (Luca 1:46-47). Ca răsplată primește mântuirea și viața eternă.
Să urmezi pe Isus implică suferință, Isus spune:
„[…] Oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui” (Luca 9:24). „[…] Nu, este mai mare dragoste decât să își dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.“ (Ioan 15:13-14).

În Filipeni apostolul Pavel afirmă că a pierdut totul pentru a-L câștiga pe Hristos. (Filipeni 3:8). În Evrei ni se spune că nu trebuie să uităm să facem bine și să slujim, deoarece acestea sunt jertfe plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13:16). Când facem aceste lucruri, Dumnezeu le dă valoare ca „[…] o jertfă vie, sfântă, plăcută…” (Romani 12:1).
Încheiem înțelegând că sacrificiul implică renunțare. Maria și-a riscat viața, reputația și căsătoria. La fel ca Maria, suntem chemați să renunțăm la orice pentru Hristos, o renunțare care este primită de Tatăl ca închinare și care ne conferă moștenirea vieții veșnice (Matei 19:29).

Niculina Cruceru

CÂNTAREA Isus nădejdea mântuirii

PRIMA STROFĂ
Isus, nădejdea mântuirii,
A venit din slava Sa
Să salveze întreaga omenire,
Viața dăruindu-și pentru ea
REFRENUL
Din morți Isus a înviat
Și la Tatăl s-a-nălțat,
Moarte El a biruit
Numele Lui fie lăudat
A DOUA STROFĂ
Isus, jertfa mântuirii
Dinainte ne-ai adus,
Astăzi ne-nchinăm doar Ție
Fii în veci glorificat
A TREIA STROFĂ
Isus, nădejdea mântuirii
Pe o cruce răstignit,
Din iubire pentru oameni
Te-ai lăsat batjocorit

RÂNDURI CE TE PUN PE GÂNDURI!

„…Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate
închipuirile și toate gândurile…“
1 Cronici 28:9

Cineva spunea: „Nu lăsa pe nimeni să se plimbe prin mintea ta cu picioarele murdare.“ Uneori, lucrurile rele ce ți se întâmplă în viață te împing într-una din două direcții: respingere sau rebeliune. Respingerea e când te lași călcat pe bătătură, suprimându-ți mânia și consumându-te ca lumânarea. Rebeliunea e când vasul închis, plin de mânie, explodează și din acest accident mulți ies răniți.
UNEORI VIAȚA DOARE
Și asta nu e legat de ceea ce ți se întâmplă, ci de cum răspunzi la ceea ce ți se întâmplă. Suprimarea mâniei e Yoga, e budism. Exprimarea mâniei nu e iubire, e lucru drăcesc. A-l ignora pe celălalt când ești plin de anumite gânduri care sunt de orice fel, dar nu bune, e ucidere din culpă a relațiilor. Corect este să-l confrunți pe celălalt cu dragoste și cu duhul blândeții, dacă ai pe cine și vezi în celălalt dorință de îndreptare. Dacă nu, îți răcești gura de pomană, ca să fiu cât se poate de blând în exprimare.
ȘI TOTUȘI
Totuși, iubirea și iertarea sunt lucruri dumnezeiești. De asemenea, ele sunt doar pentru oamenii puternici! Trebuie să facem zilnic alegeri. Dumnezeu ne va trage la răspundere nu doar pentru orice cuvânt nefolositor rostit, ci pentru orice lucru făcut, judecând gândurile și intențiile inimii. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Și tu, fiule Solomon, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău, și slujește-i cu toată inima și cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie…“ (1 Cronici 28:9)
ASTĂZI ALEG!
Aleg să renunț la respingere, rebeliune, ignorare, a răspunde cu aceeași monedă, și aleg confruntarea în dragoste. Dar, ce e mai important: astăzi vreau să mă pocăiesc! Dar tu?

Beniamin Vlăduț

Ce sunt gândurile?

Ca să citez pe cineva din lumea științifică “Gândurile sunt doar reacţii electro-chimice, dar numărul și complexitatea acestora le face greu de înțeles”, iar Charles Jennings (cercetător la MIT) spune: “Cumva … aceasta rezultă în gândire“

Gândirea aceasta ne-a dat literatură, filozofie, știință, moralitate și alte lucruri benefice care au condus la societatea în care trăim astăzi. Desigur, gândirea nu este doar “dulceață și lumină”. Tot ea ne duce la superstiții, sclavie și războaie.
GÂNDURILE CONȚIN INFORMAȚII
Gândurile noastre conțin o colecție impresionantă de informații (credințe, valori, atitudini, opinii, etc.), pe care le-am acumulat de-a lungul anilor și le-am stocat în mințile noastre. O parte dintre aceste informații sunt exacte, iar altele distorsionate. De aceea Pavel scrie: “a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”
(2 Cor. 4:4)
Gândirea păcătoasă este adesea ceva cu care și noi credincioșii ne confruntăm. Uneori nu avem nici un control asupra gândurilor ce pătrund în mintea noastră și, cu toate acestea suntem capabili să controlăm acele gânduri prin puterea pe care o primim de la Dumnezeu. Cuvântul Domnului ne ajută să recunoaștem gândurile așa cum sunt și cum să acționăm asupra lor.
CUVÂNTUL NE AJUTĂ SĂ CUNOAȘTEM GÂNDUL
Un psiholog probabil ar spune că poți modifica modul greșit de gândire prin observarea problemei, evaluarea, confruntarea și apoi substituirea cu o gândire sănătoasă. Cuvântul Lui Dumnezeu ne învață să ne plecăm genunchii, să ne mărturisim păcatele, să ne recunoaștem slăbiciunile și să ne exprimăm nevoia de ajutor. Apoi să Îi cerem Lui Dumnezeu putere, înțelepciune, călăuzire și o mai bună înțelegere.
Pavel subliniază importanța de a ne pune gândurile în ordine: “Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Rom. 12:2) Tot el spune: “Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”
(2 Cor. 10:5)
CONCLUZIE
În concluzie, gândirea este complexă și greu de înțeles ca mecanism, dar este ceea ce ne face oameni. Tot ea este cea care ne-a determinat să întoarcem spatele la ceea ce era definiția Lui Dumnezeu cu privire la bine și înspre a ne defini noi înșine ce este bine și ce este rău (Geneza 3). De asemenea, prin intermediul gândirii conștientizăm că trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu cu acea dragoste care acționează (Ahava) și să vedem în cei care ne înconjoară chipul lui Dumnezeu (Tzedek).

Blejușcă Daniel

DISCERNEREA GÂNDURILOR

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înţelepciunea…“ Coloseni 3:16

Mintea e locul gândurilor. Se spune că nu putem împiedica gândurile să ne treacă prin minte, dar putem influența ce fel de gânduri vom găzdui în minte. E important să ne impunem limite: unde vom merge și ce anume vom face, cu ce fel de oameni ne vom întâlni și ce fel de preocupări vom avea. Toate acestea vor genera gânduri, şi parte din gânduri vor deveni fapte. De la gânduri pleacă totul. Vedem şi gândim, apoi aplicăm. Auzim şi analizăm în minte, apoi practicăm.
DISCERNĂMÂNT
În mintea noastră se nasc multe gânduri. Va trebui să deosebim gândurile, să le discernem. Dumnezeu comunică cu omul şi prin intermediul gândurilor. Despre diavol citim în Biblie că se poate preface într-un înger de lumină. Asta înseamnă că va încerca să ne amăgească, fără ca noi să realizăm acest fapt. Creștinul trebuie să fie în stare să facă diferența între gânduri, acceptându-le pe cele bune și respingându-le pe cele rele.
DE UNDE VIN GÂNDURILE?
Întrebarea care face obiectul acestui scurt eseu este privitoare la cum anume vom determina proveniența gândurilor. Ce califică gândurile ce vin în mintea noastră ca fiind gânduri venite de la Dumnezeu? Ce ”unelte” vom folosi, ce standarde ca să identificăm gândurile prin care Dumnezeu caută să ne vorbească?
În alcătuirea răspunsurilor la întrebările formulate vom apela la o întrebare. Cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu, ca să știm cum gândește El? Prin ce mijloc?
SCRIPTURA, CUVÂNTUL
Dumnezeu S-a revelat pe Sine şi ne lasă să-L experimentăm la nivel cognitiv, prin intermediul Cuvântului sacru. Așadar, primul răspuns la întrebarea ce ține de identificarea provenienței gândurilor este cel privitor la preocuparea noastră pentru a ajunge să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât vom dobândi mai multă cunoștință a Sfintelor Scripturi, cu atât mai mult Îl vom cunoaște de fapt pe El, autorul textelor biblice, pentru că El este Cuvântul. Nu te vei rătăci, nici nu vei fi înșelat dacă împlinești Coloseni 3:16: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea.“ Pavel le spune celor din Colose că așa trebuie să fie viața lor, asta e normalitatea. Debusolarea noastră e rodul necunoașterii Scripturii. După cum oamenii care nu se lasă clătinați de orice gând sau învățătură auzită reușesc aceasta fiindcă cunosc Biblia și sunt ancorați în adevărurile ei.
DUHUL SFÂNT
Mântuitorul ne-a spus că va trimite după înălțarea Sa la cer un Mângâietor care va fi cu noi. El va lua din ce este al lui Isus și ne va descoperi. Pe lângă Scriptură, un alt ajutor în deosebirea gândurilor e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Relația apropiată și ascultarea necondiționată de Duhul Sfânt vor face să avem parte întotdeauna de îndrumarea Lui. Trebuie afirmat explicit că această călăuzire a Duhului va fi în concordanță cu Biblia. Niciodată povața Duhului Sfânt nu va trece și nu va depăși perimetrul Scripturii. Această experiență a omului privitor la îndrumarea Duhului e una subiectivă, fiindcă nu poate fi verificată de alții. Oricine poate să spună orice și să pună totul în seama Duhului Sfânt. Sfintele Scripturi însă sunt adevărul absolut al lui Dumnezeu, revelația încheiată, căreia nu i se mai poate adăuga nimic.

CONCLUZIE
Cine vrea să deosebească gândurile, să stea aproape de Cuvânt şi să dezvolte relația cu Duhul Sfânt. Relația se dezvoltă arătând interes, deschidere şi ASCULTÂND DE DUHUL DOMNULUI. Aproape de Cuvânt presupune atât citirea, memorarea, meditarea cât şi împlinirea lui.

Samuel Vlad

ANAMARIA, MINUNEA LUI DUMNEZEU! – mărturie

Anamaria este a opta binecuvântare în familia noastră. Nu m-am gândit niciodată că voi fi mamă pentru opt copilași, dar Dumnezeu are planurile Lui și El a lucrat în viața mea așa încât să le îndeplinească.
Sarcina e evoluat fără complicații, o sarcină ușoară, eu plină de energie și tot timpul în mișcare, spre mirarea doctoriței mele. Trebuia să nasc miercuri, 6 iunie 2018, așa cum stabilisem cu dânsa la ultimul control. Dacă până atunci nu se întâmpla nimic, la ora 9 trebuia să merg în spital la Rudolfstiftung, la control. Am ajuns, mi-au făcut CT, mi-au luat tensiunea, care era foarte mare. I-am spus moașei că de vină sunt emoțiile, că abia aștept să-mi țin bebelușul în brațe, dar ea mi-a spus că nu, tensiunea nu crește la 168/102 din cauza emoțiilor. M-au oprit în spital, mi-au dat ceva de tensiune, iar aceasta a scăzut. Mi-au zis a doua zi să merg acasă că nu o să nasc încă, mai ales că șase dintre copii sunt născuți după termen. Am avut contracții, am fost de mai multe ori la control, dar nimic până sâmbătă, 09.06.2018, ora 2:04, când cu ajutorul Domnului s-a născut pe cale naturală fetița noastră.
FETIȚA NOASTRĂ ARE PROBLEME
Anamaria a plâns, apoi a început să respire greu, din ce în ce mai greu. Respirația se auzea ca un geamăt, se vedea că are probleme. Au chemat de urgență neonatologul, au luat-o și au spus că vom fi informați despre starea ei mai târziu. Am început să plâng. Simțeam că ceva nu este în regulă cu ea. Așteptând, am început să mă rog cu soțul meu, ca doi părinți pentru copilul lor, înaintea Celui Preaînalt. În timpul rugăciunii, Dumnezeu mi-a arătat mâna Lui peste Anamaria, care o proteja de niște duhuri sub formă de fumuri negre care căutau, cu o iuțeală aproape violentă, să între în pătuțul ei. Am plâns și mai tare și m-am îngrozit de forța cu care se luptau duhurile să o atingă. Costi, soțul meu, încerca să mă liniștească: “Mâna Domnului este peste ea”. El avea o pace pe care mi-o doream și eu, m-a ajutat și încurajat mult în această perioadă de încercare. A fost lângă mine tot timpul, am plâns împreună, am suferit împreună, ne-am bucurat de vindecarea ei împreună. Convingerea lui că totul va fi bine și că “Domnul nu ne-a dat-o ca să o ia înapoi” îmi dădea putere.
Peste 2 ore a venit medicul neonatolog și l-a dus pe Costi la fetiță. S-a întors după scurt timp și ne-a spus că a reușit să o stabilizeze dar o mai ține la terapie intensivă. Pe mine m-au dus din sala de nașteri în salon, iar pe Costi l-am rugat să meargă acasă să se odihnească. Trebuia să se îngrijească și de ceilalți copii, care erau acasă cu bunicile.
M-am trezit dimineața cu gândul să merg să-mi văd fetița. În timp ce mă pregăteam a venit aceeași doctoriță, spunându-mi că starea ei s-a agravat, că ei sunt depășiți de situație și o vor muta la Donauspital. M-a dus la terapie intensivă, unde se făceau pregătiri pentru transfer, și unde venise un transport cu “un incubator special care să îndeplinească nevoile pacientului”. Am fost și eu transferată. Pe Anamaria, care era la terapie intensivă, o puteam vizita în fiecare zi de la ora 11 până la 19. Tot ce știam despre ea era că ajunsese și drumul a durat 15 minute.
La ora 11 am mers cu soțul la terapie intensivă, dar înainte să o vedem, a venit un medic primar (Oberarzt) și ne-a spus: “Dragă familie Nicolae, fetița dumneavoastră este foarte bolnavă, noi am făcut tot ce se poate face omenește pentru ea.” Apoi ne-a explicat că au intubat-o, au băgat-o în comă indusă și îi administrează antibiotice. Trebuie să așteptăm, dar ei nu ne garantează nimic.
Ceea ce s-a întâmplat cu Anamaria, este un fenomen care se numește “sindromul aspirație de meconiu“ și apare la 2% din nașteri. Eliminarea meconiului în lichidul amniotic este de obicei rezultatul unei hipoxii și/sau suferințe fetale ”in utero”, în cazul meu tensiunea arterială mare. Adică plămânii ei erau plini cu meconiu și nu funcționau fără ventilare mecanică. Exista risc mare de infecție, iar antibioticul administrat urma să o ajute până când aveau să sosească rezultatele de la antibiogramă, după aproximativ 24 de ore.

CE FACI, CA MAMĂ?
Ce poți face tu, ca mamă sau ca tată? Nu ai nicio putere. Nici să plângi nu mai ai putere. Însă știm că El poate. Am început să ne rugăm și mai tare pentru ea, cu toată familia, cu toți prietenii și cu toată biserica. Mi-am adus aminte de cuvintele din Geneza 28:15: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Plecam de la terapie intensivă încurajată, știind că Domnul este cu ea, și că o va păzi. Fetița noastră era în suferință, noi sufeream pentru ea, dar nu L-am întrebat niciodată pe Domnul: “Doamne, de ce?”. Nu pentru că aș fi tare în credință, ci pentru că nu îndrăzneam. Anamaria era darul Lui, era creată de El și era primită din mâna Lui. „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36). Ceea ce am avut curajul să întreb a fost:
“Doamne, ce vrei să mă înveți, ce lecție vrei să învăț?” Știu că înainte nu-L implicam pe El în toate. Totdeauna mă raportam la Eu: eu fac, eu mă duc, eu… și asta era greșit. Am învățat cum este corect: dacă Domnul mă ajută, am să fac, dacă Domnul mă ajută, am să mă duc, dacă Domnul îmi îngăduie. El este Stăpân peste toate. „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.”(Prov. 3:6)
ÎNCERCĂRILE SUNT LECȚII
Am învățat să-I fiu mai recunoscătoare și să-I mulțumesc nu numai pentru binecuvântările din viața mea, care nu sunt deloc puține, ci și pentru încercări. El vrea să ne facă desăvârșiți, pentru că doar cei desăvârșiți vor vedea Împărăția Lui! „Frații mei, când treceți prin felurite încercări, să le priviți cu toată bucuria, fiindcă știți că încercarea credinței voastre aduce răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.” (Iacov 1:2-4). Încercările pe care le avem, nu sunt pedepse sau consecințe ale păcatelor noastre dinainte de a ne dedica viața Lui. Pentru ele s-a plătit prin jertfa de pe cruce. Încercările sunt lecții pe care Dumnezeu le îngăduie ca noi să ne aducem aminte și să înțelegem că fără El suntem nimic, cum spune un poet creștin: “De n-ai fi Tu de partea noastră / Am fi ca praful luat de vânt, / Am fi o carne fără viață / Rătăcitoare pe pământ.”
VEȘTI ÎMBUCURĂTOARE
După două zile, în care nimeni nu ne-a spus nimic, decât că starea este neschimbată, același doctor ne-a spus că are o veste îmbucurătoare și ne-a anunțat că antibioticul dă rezultate. Am slăvit pe Dumnezeu și, timp de 3 săptămâni cât a mai stat în spital, în fiecare zi primeam câte o veste bună: infecția începuse să scadă, ecografia la inimioară ieșise bine, procentajul de ventilație mecanică scădea (plămânii începeau să funcționeze), îi scoteau câte o perfuzie, ecografia craniană ieșise bine, nefiind leziuni cerebrale (până și medicul de familie credea că va rămâne cu handicap). Pe lângă faptul că își recăpăta sănătatea puțin câte puțin în fiecare zi, cel mai minunat lucru a fost când un medic din echipă ne-a spus că nu va rămâne cu sechele și că din punct de vedere neurologic nu a fost afectată! Domnul Și-a făcut lucrarea și a făcut-o desăvârșit. Slăvit să-I fie numele! După o săptămână, pe mine m-au externat. Continuam să merg la ea în fiecare zi, slăveam pe Dumnezeu și ne bucuram pentru fiecare veste bună!
După trei săptămâni m-au internat și pe mine din nou. Am mai stat trei zile cu Anamaria, care reușea acum să se hrănească singură, până atunci fiind hrănită prin sondă, direct în stomac.
SĂRBĂTOARE ÎN FAMILIE
Marți, 03.07.2018, după 25 de zile am ieșit din spital. A fost sărbătoare când am ajuns acasă, unde frații și surorile ei o așteptau și au văzut-o, de data asta fără tuburi, fire și tot felul de aparate. În primul an de viață am mers la fiecare trei luni la control, unde era observată și i se analizau reflexele, pentru a se vedea evoluția ei. De fiecare dată a fost declarată “copil dezvoltat normal conform vârstei”. Noi Îl slăvim și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ea în fiecare zi. În momentul de față are un an și opt luni și ne bucurăm de prezența ei în familia noastră. Este mezina familiei și toți o răsfață. Fiecare medic care a consultat-o până acum, inclusiv pediatrul ei a recunoscut că este o minune. Până și o doctoriță din București care a consultat-o (a făcut o enterocolită când am fost anul trecut în țară) a spus că “o iubește Doamne-Doamne pentru ca nu are probleme neurologice”.
TREBUIE SĂ MĂRTURISESC!
De ce am scris aceste lucruri? Pentru că trebuie să-L mărturisesc pe Dumnezeu. Pentru a-i încuraja pe părinții care sunt în încercări. Medicii sunt oameni și sunt limitați, iar înțelepciunea o au tot de la Domnul. În El să ne încredem. Da, mă încred! Și acum, când a dat biruință cauzei noastre, m-am încrezut și când într-un an am pierdut 3 sarcini, toate oprite din evoluție. Dacă la noi Dumnezeu a hotărât vindecare în dreptul fetiței noastre, este nu pentru că suntem noi mai buni ca alți părinți, ci pentru că El are planurile Lui. Planurile Lui sunt desăvârșite și ceea ce El a creat este desăvârșit. Chiar dacă ochii noștri de carne văd altfel, în ochii Domnului fiecare dintre noi este prețios, ne iubește pe fiecare și vom primi mântuirea cu o singură condiție: să credem în jertfa Domnului Isus. Fiul Lui a murit pentru oricine:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16)
Fiți binecuvântați!

Violeta Nicolae

ATINGEREA LUI DUMNEZEU PE SCAUNUL DIN DREAPTA – mărturie

Mă numesc Viorel Gavrilaș, am 48 de ani, sunt căsătorit, am patru copii și fac parte din biserica Emanuel Viena, iar faptul că pot să împărtășesc cu dumneavoastră această mărturie este numai harul și îndurarea lui Dumnezeu.

În august 2017 mi s-au depistat trei noduli la gât, iar după aproape 3 luni de investigații s-a dovedit că este cancer. Momentul când am primit vestea nu a fost unul ușor, nici pentru mine, nici pentru familia mea. Era o zi de vineri, 10.11.2017, când am primit rezultatul. Doctorul mi-a spus că, dacă mai am întrebări, să merg la Oncologie. Am ajuns la AKH și un doctor mi-a răspuns la întrebări, dar nu a putut să-mi dea nici cea mai mică speranță sau mângâiere. Am plecat acasă foarte deznădăjduit, mi-am chemat soția și copiii în jurul meu și le-am spus: „Să aveți grijă unul de altul, pentru că pe drumul pe care eu merg, se moare.“
Au urmat cele mai negre cinci zile din viața mea, nu am mai putut să mănânc sau să dorm, am slăbit 7 kilograme, dar în a cincea zi, o zi de marți, Dumnezeu a pus mâna pe mine și m-a ridicat. În aceea zi de marți, trebuia să merg cam o oră distanță de Viena și să îl iau pe băiat de la lucru. Am chemat-o pe soția mea cu mine, dar nu a putut să vină, deoarece a doua zi era sărbătoare și trebuia să gătească. Am chemat-o pe fiica mea cu mine, care făcea școala de șoferi, dar ea avea de învățat. A trebuit să merg singur. În mașină aveam un CD cu muzica fratelui Beni Merca, care îmi este și rudă, dar pe care nu prea îl ascultam, și zăcea aruncat într-un colț. Dar în ziua aceea l-am pusW și prin fiecare cântare și fiecare vers Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod extraordinar.
Când am ieșit din Viena, din aglomerație, am oprit muzica și am început să mă rog. Vreau să vă spun că m-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodată în viața mea, am strigat așa de tare, că pentru o clipă m-am gândit că se pot crăpa geamurile de la mașină. Am crezut și am simțit că Dumnezeu Însuși era pe scaunul din dreapta al mașinii mele, am simțit prezența Lui. Îmi veneau exemplele din Scriptură și am început să mă rog, zicând: „Pe orbul din naștere l-ai îngăduit să se nască orb ca să se arate lucrările Tale, arată-Ți și în mine puterea și bunătatea Ta și redă-mi sănătatea.” Apoi mi-am amintit de David care a zis „Ce vei câștiga dacă îmi verși sângele și-mi vei coborî sufletul în locuința morților? Poate țărâna să Te laude?“
Atunci am făcut un legământ cu Domnul și am spus: „Doamne, dacă Tu îmi vei mai da zile, eu voi mărturisi lucrările Tale. Voi mărturisi că Tu lucrezi ca și atunci când ai fost pe pământ.“ Mi-am amintit ce scrie în Iacov despre cei ce se îndoiesc și am zis: „Doamne, mărește-mi credința!” Apoi mi-am amintit de sutașul care a zis
„Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, zi doar un cuvânt și robul meu va fi vindecat”, și am zis:
„Doamne, zi un cuvânt și în dreptul meu și cuvântul acesta să fie viață și ridicare.” Cu aceste cuvinte mi-am sfârșit rugăciunea cu glas tare. Am continuat să mă rog încet și să zic „Doamne, îndură-te de mine“, și am avut senzația că, așa cum a venit, Isus a și plecat din dreapta mea, de pe scaun.
Au trecut aproximativ 5-10 minute și din partea dreaptă, a venit un glas ca un tunet, care a trecut prin capul și urechea mea și a ieșit prin gura mea „Iată Cuvântul Meu pentru tine: VINDECARE.“ Așa am strigat de tare, că am crezut că sare parbrizul mașinii. M-am oprit apoi brusc și am izbucnit în hohote de plâns și am spus: „Doamne, Îți mulțumesc!“
Am ajuns, mi-am luat băiatul și tot drumul înapoi am fost plin de bucurie pentru că știam că Domnul a călătorit cu mine pe drumul acela. Aveam atâtea gânduri și uneori îmi venea iar să zic Doamne, îndură-te de mine și vindecă-mă, dar atunci mă opream și strigam: „Doamne, îți mulțumesc că m-ai vindecat!“ Am ajuns acasă și, pentru a doua oară într-o săptămână, mi-am strâns familia pe lângă mine și le-am povestit ce mi s-a întâmplat pe drum. I-am întrebat (nu știu de ce i-am întrebat, nu mă judecați!) dacă sunt normal, ei au început să plângă și mi-au spus că sunt normal. Am căzut cu toții pe genunchi și I-am mulțumit lui Dumnezeu, pentru că a fost ziua când El m-a ridicat.
În 15 noiembrie m-au anunțat de la spital că la 1 decembrie sunt programat la o tomografie computerizată și că va trebui să stau o oră în tubul acela. În cele două săptămâni mă trezeam nopțile și nu mai puteam dormi, de două ori m-am trezit tot ud și o voce îmi spunea că voi muri acolo. Dar, pe data de 1 decembrie, Dumnezeul Cel mare, care a făcut cerul și pământul, dar care încape într-o inimă de copil, a fost acolo înăuntru cu mine, și în ziua aceea m-a eliberat de frică și am putut să dorm nopțile. Pe 31 decembrie, duminica dimineața, m-am trezit și am rămas încă puțin în pat, gândidu-mă la accidentul de mașină avut zilele acelea, când Dumnezeu ne salvase viața încă o dată, și la ce mă așteaptă în noul an. Mă întrebam câte zile îmi mai dă Dumnezeu, ce se va alege de familia mea? Soția mea e puternică, știam că va fi bine. Copiii mari știam că se vor descurca, dar când m-am gândit la fetele cele mai mici, mi s-a rupt inima în mine și am zis: „Doamne, îndură-te de ele!“ Atunci vocea Domnului mi-a vorbit atât de clar: „Eu am să le port de grijă, dar împreună cu tine!“ În acel moment am primit din nou putere și o nouă confirmare că El a fost și rămâne de partea mea.
Eu am crezut că, în urma tomografiei computerizate din 1 decembrie, doctorii vor vedea și vor confirma ceea ce Dumnezeu a lucrat în ființa mea și nu va fi nevoie de alte terapii. Dar El nu lucrează cum credem sau vrem noi, ci cum dorește El. Slavă Lui! Pe 6 decembrie am început tratamentul, iar după patru ședințe de chimioterapie, pe 20 februarie am făcut încă o tomografie computerizată.
Când a văzut rezultatul celei de a doua tomografii, doctorul s-a aplecat în față să vadă mai bine și a exclamat: „Ganz sauber!“, adică complet curat! Am plecat bucuros de acolo, pentru că Dumnezeu împlinise ceea ce îmi promisese! Psalmul 121 a fost un real ajutor pentru mine în tot acest timp. Versetul 1 spune „Îmi ridic ochii spre munți… De un
de îmi va veni ajutorul?“ Am văzut că doctorii și medicina sunt ca un munte la care oamenii privesc și aleargă, dar ajutorul și vindecarea vin numai de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.

Viorel Gavrilaș