Le en forme longue la République française, est un pays d'Europe de l'Ouest, mais qui comprend également cialis france pharmacie en ligne Prévisions météo officielles et gratuites de Météo-France pour toutes les villes de France,

Departe într-o iesle

Departe într-o iesle

Atunci când se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului Isus,
parcă retrăim cu toţii momentul când magii se apropiau de Betleem, bucuria păstorilor, dar şi
atmosfera cerească din locul acela şi numai…acel sentiment de bucurie, pace și siguranță ce ne
umple inimile an de an.

Binecunoscuta colindă „Departe Într-o iesle” este un imn care ne aduce aminte cum eram noi ca şi
oameni căzuți în păcat şi ce a însemnat de fapt nașterea Domnului, care a fost rolul ve- nirii Lui
în lumea noastră şi a nașterii Lui într-o iesle.

Deşi primele două strofe au fost scrise de un autor necunos- cut se presupune că această colindă ar
fi scrisă de Martin Luther pentru copiii lui şi că multă vreme acest imn a fost numit „Cân- tecul
de leagăn al lui Luther”.

Deși era foarte renumit în Germania, imnul ajunge să fie tra- dus în limba engleză în anul 1885 de
către J.C.File.

A treia strofă a fost compusă de un metodist pe nume John Thomas McFarland la începutul secolului
al XX-lea la un pro- gram al sărbătorii nașterii Domnului Isus.

În felul acesta a ajuns până la noi minunatul colind
„Departe-ntr-o iesle”, imn care ne duce cu gândul la minunatul moment al nașterii Domnului, care a
adus speranță, bucurie şi pace în inimile tuturor celor ce prin credinţa s-au apropiat de Cel
născut în ieslea din Betleem.

1. Departe într-o iesle, în paie ascuns Culcat printre vite stă Pruncul Isus. Îi cântă şi-L
leagănă stele de-argint
/: Şi-ncet copilaşul adoarme zâmbind. :/

2. Doar vitele-n grajd zgomotos Îl trezesc
Duios le priveşte şi se liniştesc.
O, Prunc minunat Te slăvim c-ai venit
/: Şi-n ieslea săracă adânc Te-ai smerit. :/

3. Rămâi drag Isuse cu noi, Te rugăm N-avem bogăţii, dar ce avem Îţi dăm Iar Tu dă-ne
binecuvântarea Ta
/: Şi viaţa întreagă cu Tine vom sta. :/

 

Mari Caraba

Related Posts

Tags

Share This

468 ad

Kommentar hinterlassen

Your email address will not be published. Required fields are marked *