Le en forme longue la République française, est un pays d'Europe de l'Ouest, mais qui comprend également cialis france pharmacie en ligne Prévisions météo officielles et gratuites de Météo-France pour toutes les villes de France,

Familia – un legământ sfânt (partea a-I-a)

Familia – un legământ sfânt (partea a-I-a)

Conceptul biblic al legământului (familial)

„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el»”(Geneza 2:18)

Prin creaţie, familia aparţine gândirii şi naturii divine: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27a). Acest proiect cuprinde noţiuni clare despre structura şi scopul pentru care a fost creată familia. Familia este heterosexuală – „parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27b); monogamă – „fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (1 Corinteni 7:2) şi permanentă – „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa”(Matei 19:8). Cele dintâi cuvinte rostite de Creator, după crearea omului, evidenţiază necesitatea perpetuării speciei umane şi rolul educaţiei în dezvoltarea oricărei societăţi, prin familie: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi… pe pământ” (Geneza 1:28). În îndeplinirea acestei meniri, cu care „Dumnezeu i-a binecuvântat” pe protopărinţii noştri şi viaţa premaritală trebuie să cuprindă în prim-plan activităţi spirituale de dedicare – formare a indivizilor aflaţi în procesul dobândirii statutului de familist, lucrare la care Tatăl nostru ceresc îşi aduce aportul. „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el»”(Geneza 2:18); „o nevastă bună… este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbe 18:22)
Scripturile sfinte afirmă prin gura lui Dumnezeu Tatăl: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup (Geneza 2:23) şi a Domnului Isus Hristos: „Dar de la începutul lumii «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa. Şi cei doi vor fi un singur trup» Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Marcu 10:6-9), că relaţia soţ – soţie realizează, cu contribuţia divino-umană, o unitate compusă indestructibilă, definită prin cel mai sublim şi irevocabil angajament dintre fiinţele libere: legământul. Referinţele directe la relaţia de familie şi cele indirecte, dintre care relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Lui, este cea mai specifică, cele două entităţi compuse: familia şi adunarea sfântă sunt singurele forme de organizare care se constituie într-un „singur trup” şi arată clar că relaţia de familie este un legământ: „Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, cu toate că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!” (Maleahi 2:14); „…am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu şi ai fost a Mea.” (Ezechiel 16:8) Legământul este ceva care nu se poate uita, dovadă permanenţa angajamentului divin pentru poporul Lui în toată istoria (Exodul 2:24; 6:5; Levitic 26:42-45; Deuteronom 4:31; Psalmul 106:45; Ieremia 50:5; Ezechiel 16:60), deşi evreii au fost mereu necredincioşi legământului sfânt, făcându-se vinovaţi de încălcarea îndatoririlor ce decurgeau din el (Levitic 26:15; Deuteronom 4:23; 31:16, 20). „Sângele legământului” a indicat întotdeauna solemnitatea relaţiei care se formează – ceva pe viaţă şi pe moarte (Exodul 24:8; Zaharia 9:11; Matei 26:28; Evrei 9:20). A „pângări sângele legământului” (Evrei 10:29) este ceva de neiertat în relaţia cu Dumnezeu. Întotdeauna legământul vieţii de familie (pecetluit şi el cu sânge, cu ocazia primei uniri fizice) este rupt doar de o persoană care a abandonat legământul cu Domnul: „care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei şi uită legământul Dumnezeului ei” (Proverbe 2:17); „pângărind astfel legământul” (Maleahi 2). Imposibilitatea ruperii legământului cu gabaoniţii, deşi aceşti canaaniţi nu au fost sinceri în declaraţiile lor (Iosua 9) a adus pedeapsă peste ţară (2 Samuel 21), fapt petrecut şi în cazul altor angajamente interumane călcate (Ieremia 34), arată că un legământ încheiat nu mai permite revenirea la statutul anterior.
Căsătoria cu acea persoană de sex opus, cu care ne unim în mod ireversibil prin legământ, ne determină viaţa terestră şi chiar eternitatea. Alegerea prin experienţa îndrăgostirii poartă în sânul ei accente şi amprente spirituale şi fizice. „Eu m-am îndrăgostit de tine” sună de fapt „m-am îndrăgostit pe mine”. „…Nu apucam să iubesc şi deja îmi plăcea să fiu iubit…Căutam ceva să iubesc; eram îndrăgostit de a fi iubit”. Legătura iubirii conjugale presupune acceptarea şi deschiderea reciprocă totală, adică pentru toată viaţa şi cuprinde toate domeniile ei. Excepţie fac cei cu condiţii speciale: intelectuale, fizice, social-economice sau spirituale, care sunt chemaţi să fie celibatari. (Ieremia 16:1-4; Matei 19:12; Luca 16; Ioan 11; 1 Corinteni 7:7, 26).
Când „se uneşte un tânăr cu o fecioară” (Isaia 62:5), ceea ce urmează nu se rezumă la o pasiune naturală, ci este o lucrare irevocabilă, marcată de respect faţă de Dumnezeul creator, cu care cei doi au încheiat un legământ. Astfel, prin rugăciunea şi angajamentul căsătoriei Îi cerem lui Dumnezeu unirea şi binecuvântarea, nu doar Îl informăm să ia cunoştinţă de alegerea noastră, căreia să-i confere statut şi favoare. Moralitatea şi sacralitatea în familie nu este doar o chestiune de ordin fizic, de aceea păcatul imoralităţii se poate consuma şi fără atingere fizică (Matei 5:27-28). Problema alegerii partenerului – o decizie de o viaţă, determinată pentru unii de atracţia plăcerii subiective a frumuseţii, pentru cei credincioşi implică lucrarea divină de realizare a unei potriviri / completări, trebuie să se realizeze potrivit principiilor de asociere, asemănare: „os din os, carne din carne”
Familia este un legământ conceput şi semnat de Dumnezeu, ceea ce-i oferă o sacralitate şi imagine infinită. Afectarea sau ruperea lui de una din părţi sau de comun acord, implică „compromiterea” imaginii şi implicării divine. „Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta,… cu care ai încheiat legământ!… Luaţi seama, deci, în mintea voastră, şi nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui!

«Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel şi pe cel ce îşi acopere haina cu silnicie, zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!»” (Maleahi 2:14-16). Conştienţa unirii sacre face legitimă cererea familistă: „Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului”
(Cântarea Cântărilor 8:6).

Familia se constituie într-o reflectare completă a naturii şi a caracteristicilor bărbatului şi ale femeii (1 Corinteni 11:8-11) şi devine un singur trup (Geneza 2:24) prin unirea spirituală – dedicare pentru Dumnezeu în sfinţenie şi slujire (1 Corinteni 7:35; Tit 2:1-5) şi unire sufletească şi fizică. Expresia biblică: „Adam a cunoscut pe Eva” (Geneza 4:1) implică o rădăcină care înseamnă „a se naşte împreună” (1 Corinteni 7:3-5; 6:15-20). Astfel, dacă două fiinţe (bărbat şi femeie), născute din nou, îşi lasă părinţii (devin independente) şi se dăruiesc reciproc, se lipesc ireversibil. În familie existenţa este „cu şi pentru celălalt”: „Ce îţi aparţine la fel de mult ca tu însuţi? Dar ce îţi aparţine deopotrivă mai puţin decât aceasta dacă ceea ce eşti tu aparţine altcuiva?”
Scopul fundamental al familiei este subordonat împlinirii scopului divin pentru pământ şi Împărăţia lui Dumnezeu; asemănarea cu Dumnezeu – desăvârşirea. Familia are un scop misionar în cunoaşterea lui Dumnezeu şi trăirea în aşteptarea realităţii Împărăţiei Sale. De aici decurge procrearea şi educaţia copiilor şi apartenenţa la trupul (mai mare) – Adunarea – „creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul” (Geneza 1:28). Ce se cere soţului cu privire la mântuirea soţiei este ce lucrează Domnul pentru mireasa – soţia Lui: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:25-26) Familia şi adunarea, prin lucrătorii, ei se substituie, se completează, în realizarea mântuirii, în procesul naşterii şi creşterii spre desăvârşire, ceea ce înseamnă îndeplinirea rolului primar al familie şi în egală măsură scopul soteriologic şi escatologic, al Domnului, cu Biserica Sa: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste”
(Efeseni 4:11-16).

Iosif Anca

Related Posts

Tags

Share This

468 ad

Kommentar hinterlassen

Your email address will not be published. Required fields are marked *