Le en forme longue la République française, est un pays d'Europe de l'Ouest, mais qui comprend également cialis france pharmacie en ligne Prévisions météo officielles et gratuites de Météo-France pour toutes les villes de France,

Istoric “Apa Vieții”

Încă de la începutul anilor `90 s-a născut ideea de a tipări o revistă în limba română pentru creștinii români din Austria. Astfel că împreună cu fratele Moise GAODE ne-am rugat și am început investigațiile în direcția aceasta studiind toate posibilitățile de a avea o revistă a noastră. Doream ca revista să scurteze distanțele dintre noi, să ne aducă la un numitor comun, să ne ajute să ne cunoaștem mai bine, într-un cuvânt să atingă toate nivelele și cerințele credincioșilor, așa că ne-am hotărât să cuprindem în ea articole referitoare la familie, pagina femeii, pagina copiilor, pagina tinerilor, știri, mărturisiri, îndemnuri, maxime, rebus, cuvinte incrucișate, jocuri, întrebări și bineînțeles articole tematice.

Când am crezut că totul este pus la punct am ales un colegiu de redacție din care făcea atunci parte: coordonator Moise GAODE, redactor Puiu G. TIMOFTE, membrii: Viorel CORDOȘ, Francisc CABA, Iosif BUDA și în anul 1993 a apărut primul număr al revistei sub numele „APA VIEȚII” (pe care îl are și astăzi). De ce „Apa Vieţii”? Între viaţă şi apă există o legătură strânsă. Fără apă viaţa pe pământ este imposibilă. 71% din suprafața pământului este acoperită cu apă, apoi 72% din corpul omenesc reprezintă apă.

Isus Hristos este Apa fără de care viaţa veşnică este imposibilă, El este Apa Vie. Dorim ca prin această revistă să-L facem de cunoscut pe cel care este din veşnicie în veșnicie şi poate încă să mai stâmpere setea multora, El este o oază în pustiul acestei lumi.

La început din cauza situației financiare și a lipsei de oameni pregătiți în acest domeniu revista a apărut o dată pe an până în anul 1997 de când apare trimestrial sub îngrijirea unui colegiu de redacție mai lărgit. Anul 2000 a fost un an sărac pentru revistă, nu am publicat nici un număr. La sfârșitul anului 2000 s-a ales un nou colegiu de redacție care a dus revista până în anul 2003 destul de bine și la timpul stabilit. Tot în acest timp am trimis reviste fraților noștri din Italia, Germania, Spania și Anglia.

La mijlocul anului 2003 redactarea revistei s-a oprit brusc din anumite motive și credeam că acesta va fi sfârșitul pe care nu-l doream și știam că nu aceasta este voia lui Dumnezeu ca totul să se termine aici. Au trecut ani, timp în care ne gândeam ce se poate face ca să restartăm revista din nou.

În toamna anului 2008, după aproape cinci ani, la insistența unor frați din conducerea organizației, deși cu frica unui nou eșec ne-am pus toată speranța în Dumnezeu și am decis să reluăm din nou această lucrare cu un colegiu de redacție nou care se străduiește și face tot posibilul ca revista să apară la timp, să fie cât mai bună, instructivă, să aducă creștere spirituală, cât mai multe informații din toată Austria, și să fie cât mai plăcută și de calitate. Tot acum revista primește o siglă proprie care să fie ceva reprezentativ, original şi unic. În mijloc un A (de la apă) care are forma unui strop de apă proaspătă şi un V (de la viață) care are forma unei frunze reprezentând viaţa încadrate într-un chenar care le ţine unite, apoi numele revistei.

logorev_web

Dacă în anul 1993 revista apărea într-un tiraj de 500 bucăți deoarece pe vremea aceea erau doar șapte biserici Penticostale de limba română în Austria, acum când sunt douăzeci și opt de biserici și când situația financiară ne permite revista apare într-un tiraj de 1500 – 1600 bucăți.

Actual revista apare sub îngrijirea următorului colegiu de redacție: președinte Ioan VARADIN, redactor șef Puiu G. TIMOFTE, redactor Gheorghe BUJDEI, membrii: Gabriela BUJDEI, Corneliu BUDA, Ioan MANDICI și grafician Liliana STAN.

Să nu uităm că în acești douăzeci de ani în colegiul de redacție au mai fost și alți frați pe care vrem să-i amintim și cărora dorim să le mulțumim pentru aportul adus revistei în perioada respectivă aceștia au fost: Nicolae BODEA, Ioan IRIMUȘ, Viorel BOLDOR, Vasile DĂRĂU, Martin SCHASER, Vasile OPRIȘ, Nicu BURA, Aurel NICOLAE, Dorin GRIGOROȘIȚĂ.

Putem spune cum a spus Samuel: „Eben-Ezer” „Până aici Domnul ne-a ajutat”. Vedem mâna Lui în această lucrare, vedem progresul revistei în cantitate: de la 500 bucăți primul număr care era alb negru și avea 16 pagini, la 1600 bucăți ultimul număr complet color cu 28 de pagini și mai ales în calitatea articolelor.

Credem din toată inima că revista își atinge scopul dorit și că prin revistă Dumnezeu atinge inimi.

Puiu Timofte