Sensul vieții

Biserica este și trebuie să fie obinecuvântarepentru societate.
Ea este un emițător de etică și morală, de respectare a ordinii
și a disciplinei.

Când vorbim despre acest subiect, pare
puțin enigmatic. Poate prea puțini își
pun întrebarea: care este sensul vieții
omului pe pământ? Unii, totuși, în urma
unui insucces sau a unui necaz se întreabă sub o altă
formă: ce rost mai are viața asta? Alții, care sunt disperați
sau au o cădere psihică, își spun: viața asta n-are niciun
rost. Dar puțini sunt acei care stau să se întrebe: ce ar
trebui să schimb pentru a găsi totuși un sens?
Există filozofi al căror scop în viață este tocmai
cercetarea acestei întrebări și încercarea de a le oferi
oamenilor răspunsuri cu ajutorul unor explicații științifice.
Acestea se potrivesc prea puțin cu nevoile reale ale
oamenilor.
Ca și credtext normalatingă spunând: voi avea
un sens dacă voi fi sau dacă voi avea. Aceste două verbe
macină mințile oamenilor. Și chiar dacă unii reușesc ceea
ce și-au propus, tot nu sunt satisfăcuți și fericiți, pentru
că sensul vieții nu este în lucrurile acestea trecătoare, ci
în cele veșnice, care nu se găsesc pe pământ, ci acolo
unde legile fizice nu mai au valabilitate.
Aș vrea să enunț doar câteva dintre
lucrurile în care oamenii își caută sensul vieții.
Gândiți-vă la populația globului. Oamenii sunt
diferiți, și există nenumărate pasiuni, ținând cont
de vârstă, educație sau disciplină, care ajung să
fie confundate cu sensul vieții.
1. Materialismul
Aș dori să încep cu materialismul, cei
mai mulți oameni căutându-și sensul vieții în
obținerea de bani. Trăim într-o lume materialistă,
care iubește materialul, și care duce o luptă
acerbă pentru dobândirea lui. Există o concurență
de nedescris începând de la clasa politică, la
companii, și orice fel de afaceri, până la omul
simplu, stăpânit pe deasupra și de egoism.
Materialismul e de două feluri: filozofic și
pragmatic. Cel filozofic este cel comunist, născut
din ideile lui Marx și Engels, din filozofia ateistă,
care a falimentat. Unii dintre noi l-am apucat o
perioadă și i-am văzut rezultatele. În unele țări
încă mai funcționează, dar doar parțial, sută la
sută nu funcționează nicăieri, cu atât mai
puțin la europeni. În toate țările lumii există
un anumit număr de oameni care îl găsesc
bun ca idee, dar fără funcționalitate practică.
Materialismul pragmatic sau capitalist,
pe de altă parte, se învârte numai în jurul
resurselor materiale. Cei care cred în acest
fel de materialism, își găsesc fericirea doar în
ceea ce posedă, iar toate eforturile lor fizice
și intelectuale sunt concentrate asupra
obținerii de bunuri. Aceștia nu își pun întrebări
cu privire la originea universului, sensul
vieții, sau ce se va întâmpla după moarte,
fiind preocupați doar de noi modalități de
a câștiga bani. Din păcate foarte mulți
credincioși sunt pe această cale, și în felul
acesta nu mai găsesc timp pentru cititul
Bibliei și rugăciune. Viața lor de credință
devine tot mai letargică și lipsită de sens
spiritual, iar sufletul tot mai plin de lăcomie
și lucruri lumești. Și nu nevoile sunt cele
care ne aduc aici, ci dorința interioară de a
avea cât mai mult. Să nu îngăduim, fraților, ca
materialismul să devină sensul vieții noastre!
2. Religia
Există oameni care își găsesc
sensul vieții în trăirea în totalitate în sânul
unei religii, indiferent care este aceasta. Pe
lângă aceștia sunt aderenții. Aceștia sunt
oameni care aderează la o religie doar pentru
că aceasta face parte din cultura țării în
care trăiesc, și născându-se în acest mediu,
s-au obișnuit cu sărbătorile și ritualurile
religioase, însă nu au nimic de-a face cu
credința. Alții se indentifică cu o religie, dar
nu au de-a face cu practicile religioase,
vizitând locașele de cult doar cu anumite
ocazii. În unele țări religia merge mână în
mână cu statul, implicându-se chiar și în
politica și conducerea țării. Religia, oricât am
crede noi că e foarte bună, ea nu este sensul
adevărat al vieții. Sensul vieții este relația cu
Dumnezeu și trăirea după voia Lui.
3. Studiul
Sunt oameni care își găsesc sensul
vieții în studiu. Unii își găsesc liniștea în
bibliotecă citind. Alții absolvesc facultăți
pentru a putea atinge un țel în viață, pe
care îl consideră a fi sensul vieții lor. Studiul
și cititul nu ar trebui să fie doar o culegere
și acumulare de informații cu care să ne
mândrim, ci ar trebui îmbinate cu rugăciunea,
care ne conduce le smerenie. Este de
apreciat când lucrătorii noștri studiază și
combină studiul cu rugăciunea, deoarece
comunicarea corectă a cunoștințelor face
foarte mult în predicarea Evangheliei. Fără
rugăciune însă, vom avea parte doar de
predici citite de pe bilețele, cu conotații
retorice, seci din toate punctele de vedere.
Care este rolul bisericii în găsirea
sensului vieții?
Prin creștinism și-au găsit mulți
sensul vieții în relația cu Dumnezeu. Din
păcate, însă, trăim vremuri în care tot
mai mulți ies din biserică. În Germania,
de exemplu, în ultimul an, din cele două
mari biserici, 660 000 de persoane au
părăsit biserica. Oamenii sunt sătui de
compromisurile ce le fac bisericile cu
păcatul: căsătorii ale persoanelor de același
sex, tradiții arhaice și ritualuri neînțelese
de populația tânără. Limbajul biblic
trebuie adaptat la forme de comunicare
contemporane, pentru că tineretul trăiește
într-un cu totul alt context. Aceasta însă
fără a denatura mesajul Bibliei.
Biserica este și trebuie să fie o
binecuvântare pentru societate. Ea este un
emițător de etică și morală, de respectare a
ordinii și a disciplinei. Credibilitatea bisericii
poate fi pusă la îndoială și din cauza
membrilor săi, care de multe ori transmit
altceva prin comportamentul lor, decât
ceea ce spune Cuvântul. Noi suntem o
evanghelie citită de toți oamenii și unii nu
sunt conștienți de puterea exemplului, sau
nu le pasă.
În ultimii ani vocea creștinismului
e tot mai înceată și mai înnăbușită de către
conducătorii politicieni care încurajează
păcatul invocând drepturile omului și
indulgența. Secularismul și umanismul
cresc în putere tot mai mult, dar noi nu
trebuie să ne dăm bătuți, Evanghelia
trebuie vestită și ea tot mai tare și mai
clar, pe înțelesul tuturor, atât verbal cât și
comportamental. Să nu uităm că evlavia
trebuie să meargă mână în mână cu
învățătura, dar în același timp și cu bunul
simț și bunele maniere.
Stimați cititori, în încheiere aș
vrea să vă spun doar atât: căutarea lui
Dumnezeu este căutarea sensului vieții.
Omul contemporan este mereu în goană
după fericire, însă aceasta este imposibil
de găsit fără Dumnezeu. El e sensul și
fericirea noastră!
Doru Sătmărean