Speranţe pentru AfricaSperanţe pentru Africa

Mă numesc Pop Daniel sunt în vârstă de 45 de ani, tată a 5 copii și soțul celei mai frumoase femei… Rodica. Locuim în Austria la 35 km de Viena Mă numesc Pop Daniel sunt în vârstă de 45 de ani, tată a 5 copii și soțul celei mai frumoase femei… Rodica. Locuim în Austria la 35 km de Viena în direcția Graz, suntem membri ai bisericii Elim. La sfârșitul lunii martie, în timpul anunțurilor care s-au făcut la sfârșitul programului, a fost și acesta „ Se caută un zidar pentru construirea unui orfelinat în Uganda mai multe informații la biroul bisericii” La ieșire am cerut o copie cu informații în detaliu. Trebuie să precizez faptul că nu sunt zidar, ci sunt electrician . Odată ajuns acasă am deschis computerul și am cules informații despre Uganda.
Uganda este o țară așezată în centrul Africii pe o suprafață de 241 040 km  cu o populație de 34 509 205 milione de locuitori. Se învecinează în sud cu Sudan, la nord Kenia, la est Tanzania și Ruanda la sud și Kongo la vest. Un colț din partea de sud este întretăiat de Ecuator și deține o parte din lacul Victoria, cel mai mare lac de pe continentul Africii. Se vorbește limba Swahili și Engleza și au ca monedă Uganda-Schilling (1 euro = 3260 Schilling ). În anul 2002 un procent de 41 % din populația Ugandei erau de religie romano-catolică, 35% reprezenta Biserica anglicană, iar 12% islam și doar un procentaj de numai 4,6 % reprezenta biserica penticostală. Pentru a călători în Uganda este nevoie de viză și de o serie de vaccinuri împotriva bolilor.
Pe informația primită de la Biserică erau și câteva numere de telefon din Austria și Australia. Am apelat aceste numere de telefon și mi-am exprimat dorința de a participa la această misiune. Prezentându-mi profesia am primit răspuns că de electricieni va fi nevoie la toamnă, septembrie-octombrie. Am însistat din nou precizând că mă implic (pot fi un bun ajutor) în alte lucrări în construcție.
Am continuat să îmi fac vaccinurile necesare și obligatorii, pentru faptul că medicul mi-a sugerat mai multe vaccinuri pentru prevenirea bolilor și care costau sume importante de bani. Apoi am căutat consulatul pentu obținera vizei, lucrul care s-a întâmplat relativ repede și ușor. Am obținut viza pe durată de 3 luni, dar drept de ședere doar pentru o lună. Așa că pe la începutul lunii mai eram gata de plecare, rămăsese doar sa-mi cumpăr biletul de avion. În tot acest timp am fost în legătură cu fratele Tarcea din Australia (cel care a mai fost în Africa) atât telefonic cât și prin e-mail, căutând să obțin cât mai multe informații în ce privește mâncarea, dormitul, transportul… Pe informația primită de la biserică se specifica că nu există sponsorizare, atât pentru transport și cazare cât nici pentru construcție, și eram îndemnat să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă inima oamenilor în direcția aceasta. Fiind hotărât pentru plecare, am anunțat biserica și am cerut sprijin în rugăciune, atât la plecare cât și pe timpul șederii mele în Africa, lucru care s-a întâmplat și pe care l-am simțit în următoarele 4 săptămâni. Mulți frați din biserică m-au binecuvântat și mi-au urat sănătate, iar un frate care a mai fost în Africa mi-a înmânat și o sumă de bani pentru nevoi. Doresc să mulțumesc mai întâi familiei care a acceptat și m-a susținut, apoi bisericii care s-a rugat pentru protecție și tuturor care au avut un gând bun pentru această lucrare. Fără ajutorul Domnului și fără voi nu aș fi reușit! Frații din Australia mi-au comunicat data și dorința de a ne întâlni în Dubai, iar de acolo să zburăm împreună spre Africa.
În data de 9 iunie împreună cu familia am plecat spre aeroport unde urma să ne despărțim pentru prima dată după 22 de ani pentru o perioadă de 4 săptămâni. După 5 ore de zbor am aterizat în Dubai unde așteptam nerăbdător să mă întâlnesc cu frații din Australia, despre care știam așa de puțin și cu care urma să împărțim binele și greul în următoarele 4 săptămâni. Nu a fost greu de recunoscut, românii stau în grup au multe de povestit și vorbesc în limba maternă, românește. Întâlnirea noastră a fost un moment de îmbrățișări, urmat de un timp lung de întrebări, așa am început să ne cunoaștem și să ne apropiem tot mai mult unul de celălalt. Cei cu care m-am întâlnit erau 5 frați voluntari din două biserici din Australia dornici să lucreze și să dăruiască în numele Domnului. Vorbind cu frații, am început să aflu tot mai multe lucruri despre orfelinat și despre tot ce avea să se facă acolo. Faptul că am participat la această lucrare este datorită harului lui Dumnezeu și nimic nu mi se atribue mie ca persoană, și tot ce avea să se întâmple nu sunt meritele noastre și așa a găsit Domnul cu cale să se folosească de noi. După un zbor de circa 6 ore am aterizat în Uganda. Orfelinatul se găsea la o distanță de circa 150 km de aeroport, era timpul amiezei.
Știu să trăiesc smerit, știu să trăiesc în belșug. În tot și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă… Faceți toate faptele fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și sticat în care străluciți ca niște lumini în lume ținând sus Cuvântul vieții.
Odată ajunși în aeroport lucrurile au început să se schimbe, sărăcia din Africa începe din aeroport. Mai întâi în mod vizibil, apoi se simte tot mai apăsat din zi în zi. Peste tot se văd soldați înarmați, suntem trecuți prin percheziţie, completăm un formular și în cele din urmă părăsind zona de securitate suntem așteptați de pastorul Joes, un bărbat la 44 de ani înalt, purta în mână o bâtă, iar în celaltă ținea o pungă cu șase sticle cu apă. Fața lui radia de bucurie în timp ce ne înbrățișa și ne oferea fiecărui câte o sticlă cu apă.

Cine este păstorul Joas?
Pastorul Joas este fiul unui pastor bătrân, de culoare care a înțeles chemarea Domnului dedicându-și viața în slujire și împletind propovăduire Evangheliei cu facerea de bine, adunând de pe străzi copii orfani și îngrijindu-i ca și pe proprii săi copii. Prin harul Domnului a plantat în Districtul Kiboga 46 de bisericuțe, fiecăruia dându-i denumirea „Elim”. Când nevoile au devenit peste măsură și imposibile de rezolvat Dumnezeu i-a dat un gând să caute în afara Africii biserica „Elim“, prin intermediul tehnicii moderne a găsit biserica română Elim din Melborn. După convorbiri telefonice un grup de frați din Australia au vizitat orfelinatul care se găsea într-o stare mult mai jalnică decât a fost descris telefonic. Frații au luat decizii de ajutorare și prin harul Domnului sunt circa 3-4 ani de când copiii se bucură de o înbunătățire a situației. La momentul cunoașterii de către frații din Australia, pastorul Joas nu era căsătorit, datorită săraciei și dedicării lui în totalitate pentru orfelinat, dar astăzi el este căsătorit și împreună cu soția lui Roy slujesc Domnului și îngrijesc de 78 de copii orfani sau abandonați, a căror suflete au fost salvate din iad. Copiii provin din diferite confesiuni religioase, iar aici în orfelinat ei sunt învățați să cânte, să se roge și că existența și viitorul lor este în mâna lui Dumnezeu. Primesc și învață repede ajutându-se unul pe celalalt, progresează și sunt ca și o mare familie.
Ajutoarele făcute până acum au constat în cumpărare și închiriere de clădiri unde actual învață și locuiesc aceștia. Apoi a fost trimis un container cu ajutoare. S-au cumpărat 2 ha de pământ unde urmează să se contruiască noua clădire a orfelinatului. Din Australia au fost trimise mașinării și scule cu care urma să lucrăm la orfelinat. Copiii învăță până în clasa a-VII-a după care continuă la școlile de stat. Fiecare din acești copii își are povestea lui tristă și plină de lacrimi, dar care se sfârșește cu o speranță. Orfelinatul își are bisericuța lui la care s-au mai adăugat și alte suflete din sat fiind într-o creștere continuuă.
Să nu dați uitării binfacerea și dărnicia lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac.
În aeroport am fost așteptat de două mașini cu care ne-am deplasat la Kampala, capitala Ugandei. Acolo am mers la o bancă pentru schimb valutar unde am pus tot împreună. Drumul la Kiboga a fost obositor, șoselele sunt foarte aglomerate, în lipsă de transport în comun se circulă cu autobuzuri și motociclete. Seara a venit repede, la Ecuator se înserează devreme și trecerea de la zi la noapte este foarte scurtă. Undeva în jurul orei 8 am ajuns la hotel, o clădire etajată unde partea de sus nu este finalizată dar nici nu se lucreză la ea, am primit 3 camere. O cameră cu un pat mare care ocupă mai mult de jumătate din spațiul camerei, o măsuță și un scaun de lemn așezat lângă un geam acoperit de o perdea groasă de culoare închisă. Partea de sus nu avea sticlă ci doar niște lamele metalice care permiteau circulația aerului dar și a insectelor și a sunetului. Apoi baie, o  încăpere mică cu sifon în pardoseală, wc și o chiuvetă mică unde abia puteai să te speli pe față, toate acestea au o fost o binecuvântare pentru perioada de 4 săptămâni, frânt de oboseală am adormit sub plasa de tânțari care atârna deasupra patului. Noaptea a fost scurtă, m-am trezit în glasul copiilor care cântau și se rugau. Orfelinatul era la mai puțin de 100 metri, iar copii în fiecare dimineață între 5.30 și 6.30, cântau și se roagau cu ceilalți frați. Am participat la programele de dimineață ale copiilor.
Frații care au fost înainte acolo au început la fundamentul clădirii care are 1900 m²  și cuprinde săli de clasă, dormitoare, băi și un spațiu medical. Am început să facem canalizările, iar alții au lucrat la facerea bolțarilor, s-au săpat trei gropi septice, și s-a umplut fundația cu pământ. S-a turnat placa de beton pe toată suprafața. S-a săpat o fântână de 45 de metri adâncime, s-a confecționat și vopsit tocuri pentru uși și geamuri. S-au cumpărat și plantat 80 de pomișori. S-a cumpărat 120 de perechi de încălțăminte. S-au vizitat familii, văduve și orfani cărora li s-a oferit câte 10 kg zahăr, 10 L ulei, 20 kg orez și 20 kg făină, iar celor care dormeau pe jos li s-au cumpărat saltele de dormit. Cazuri în care bunica își creștea 4 nepoți, iar alta 5 nepoți, li s-au întocmit acte pentru ca copiii să poată fi luați la orfelinat. Femei bolanave de SIDA care trebuiau să meargă săptămânal la spital au primit sume de bani, iar femei  însărcinate care trebuiau să plătească spitalul 50 de dolari pentru naștere au fost ajutate. Un băiețel de 9 ani cu piciorul amputat a primit o proteză nouă.
Lucrarea continuă și nevoile încă sunt mari, iar acei copii nu au pe nimeni, ei cresc, unii învață foarte bine și pot să urmeze o facultate, le lipsesc banii, simt nevoia de comunicare și afecțiune…lacrimile lor vărsate la despărțire mă cheamă înapoi!

Daniel Popîn direcția Graz, suntem membri ai bisericii Elim. La sfârșitul lunii martie, în timpul anunțurilor care s-au făcut la sfârșitul programului, a fost și acesta „ Se caută un zidar pentru construirea unui orfelinat în Uganda mai multe informații la biroul bisericii” La ieșire am cerut o copie cu informații în detaliu. Trebuie să precizez faptul că nu sunt zidar, ci sunt electrician . Odată ajuns acasă am deschis computerul și am cules informații despre Uganda.
Uganda este o țară așezată în centrul Africii pe o suprafață de 241 040 km  cu o populație de 34 509 205 milione de locuitori. Se învecinează în sud cu Sudan, la nord Kenia, la est Tanzania și Ruanda la sud și Kongo la vest. Un colț din partea de sud este întretăiat de Ecuator și deține o parte din lacul Victoria, cel mai mare lac de pe continentul Africii. Se vorbește limba Swahili și Engleza și au ca monedă Uganda-Schilling (1 euro = 3260 Schilling ). În anul 2002 un procent de 41 % din populația Ugandei erau de religie romano-catolică, 35% reprezenta Biserica anglicană, iar 12% islam și doar un procentaj de numai 4,6 % reprezenta biserica penticostală. Pentru a călători în Uganda este nevoie de viză și de o serie de vaccinuri împotriva bolilor.
Pe informația primită de la Biserică erau și câteva numere de telefon din Austria și Australia. Am apelat aceste numere de telefon și mi-am exprimat dorința de a participa la această misiune. Prezentându-mi profesia am primit răspuns că de electricieni va fi nevoie la toamnă, septembrie-octombrie. Am însistat din nou precizând că mă implic (pot fi un bun ajutor) în alte lucrări în construcție.
Am continuat să îmi fac vaccinurile necesare și obligatorii, pentru faptul că medicul mi-a sugerat mai multe vaccinuri pentru prevenirea bolilor și care costau sume importante de bani. Apoi am căutat consulatul pentu obținera vizei, lucrul care s-a întâmplat relativ repede și ușor. Am obținut viza pe durată de 3 luni, dar drept de ședere doar pentru o lună. Așa că pe la începutul lunii mai eram gata de plecare, rămăsese doar sa-mi cumpăr biletul de avion. În tot acest timp am fost în legătură cu fratele Tarcea din Australia (cel care a mai fost în Africa) atât telefonic cât și prin e-mail, căutând să obțin cât mai multe informații în ce privește mâncarea, dormitul, transportul… Pe informația primită de la biserică se specifica că nu există sponsorizare, atât pentru transport și cazare cât nici pentru construcție, și eram îndemnat să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă inima oamenilor în direcția aceasta. Fiind hotărât pentru plecare, am anunțat biserica și am cerut sprijin în rugăciune, atât la plecare cât și pe timpul șederii mele în Africa, lucru care s-a întâmplat și pe care l-am simțit în următoarele 4 săptămâni. Mulți frați din biserică m-au binecuvântat și mi-au urat sănătate, iar un frate care a mai fost în Africa mi-a înmânat și o sumă de bani pentru nevoi. Doresc să mulțumesc mai întâi familiei care a acceptat și m-a susținut, apoi bisericii care s-a rugat pentru protecție și tuturor care au avut un gând bun pentru această lucrare. Fără ajutorul Domnului și fără voi nu aș fi reușit! Frații din Australia mi-au comunicat data și dorința de a ne întâlni în Dubai, iar de acolo să zburăm împreună spre Africa.
În data de 9 iunie împreună cu familia am plecat spre aeroport unde urma să ne despărțim pentru prima dată după 22 de ani pentru o perioadă de 4 săptămâni. După 5 ore de zbor am aterizat în Dubai unde așteptam nerăbdător să mă întâlnesc cu frații din Australia, despre care știam așa de puțin și cu care urma să împărțim binele și greul în următoarele 4 săptămâni. Nu a fost greu de recunoscut, românii stau în grup au multe de povestit și vorbesc în limba maternă, românește. Întâlnirea noastră a fost un moment de îmbrățișări, urmat de un timp lung de întrebări, așa am început să ne cunoaștem și să ne apropiem tot mai mult unul de celălalt. Cei cu care m-am întâlnit erau 5 frați voluntari din două biserici din Australia dornici să lucreze și să dăruiască în numele Domnului. Vorbind cu frații, am început să aflu tot mai multe lucruri despre orfelinat și despre tot ce avea să se facă acolo. Faptul că am participat la această lucrare este datorită harului lui Dumnezeu și nimic nu mi se atribue mie ca persoană, și tot ce avea să se întâmple nu sunt meritele noastre și așa a găsit Domnul cu cale să se folosească de noi. După un zbor de circa 6 ore am aterizat în Uganda. Orfelinatul se găsea la o distanță de circa 150 km de aeroport, era timpul amiezei.
Știu să trăiesc smerit, știu să trăiesc în belșug. În tot și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă… Faceți toate faptele fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și sticat în care străluciți ca niște lumini în lume ținând sus Cuvântul vieții.
Odată ajunși în aeroport lucrurile au început să se schimbe, sărăcia din Africa începe din aeroport. Mai întâi în mod vizibil, apoi se simte tot mai apăsat din zi în zi. Peste tot se văd soldați înarmați, suntem trecuți prin percheziţie, completăm un formular și în cele din urmă părăsind zona de securitate suntem așteptați de pastorul Joes, un bărbat la 44 de ani înalt, purta în mână o bâtă, iar în celaltă ținea o pungă cu șase sticle cu apă. Fața lui radia de bucurie în timp ce ne înbrățișa și ne oferea fiecărui câte o sticlă cu apă.

Cine este păstorul Joas?
Pastorul Joas este fiul unui pastor bătrân, de culoare care a înțeles chemarea Domnului dedicându-și viața în slujire și împletind propovăduire Evangheliei cu facerea de bine, adunând de pe străzi copii orfani și îngrijindu-i ca și pe proprii săi copii. Prin harul Domnului a plantat în Districtul Kiboga 46 de bisericuțe, fiecăruia dându-i denumirea „Elim”. Când nevoile au devenit peste măsură și imposibile de rezolvat Dumnezeu i-a dat un gând să caute în afara Africii biserica „Elim“, prin intermediul tehnicii moderne a găsit biserica română Elim din Melborn. După convorbiri telefonice un grup de frați din Australia au vizitat orfelinatul care se găsea într-o stare mult mai jalnică decât a fost descris telefonic. Frații au luat decizii de ajutorare și prin harul Domnului sunt circa 3-4 ani de când copiii se bucură de o înbunătățire a situației. La momentul cunoașterii de către frații din Australia, pastorul Joas nu era căsătorit, datorită săraciei și dedicării lui în totalitate pentru orfelinat, dar astăzi el este căsătorit și împreună cu soția lui Roy slujesc Domnului și îngrijesc de 78 de copii orfani sau abandonați, a căror suflete au fost salvate din iad. Copiii provin din diferite confesiuni religioase, iar aici în orfelinat ei sunt învățați să cânte, să se roge și că existența și viitorul lor este în mâna lui Dumnezeu. Primesc și învață repede ajutându-se unul pe celalalt, progresează și sunt ca și o mare familie.
Ajutoarele făcute până acum au constat în cumpărare și închiriere de clădiri unde actual învață și locuiesc aceștia. Apoi a fost trimis un container cu ajutoare. S-au cumpărat 2 ha de pământ unde urmează să se contruiască noua clădire a orfelinatului. Din Australia au fost trimise mașinării și scule cu care urma să lucrăm la orfelinat. Copiii învăță până în clasa a-VII-a după care continuă la școlile de stat. Fiecare din acești copii își are povestea lui tristă și plină de lacrimi, dar care se sfârșește cu o speranță. Orfelinatul își are bisericuța lui la care s-au mai adăugat și alte suflete din sat fiind într-o creștere continuuă.
Să nu dați uitării binfacerea și dărnicia lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac.
În aeroport am fost așteptat de două mașini cu care ne-am deplasat la Kampala, capitala Ugandei. Acolo am mers la o bancă pentru schimb valutar unde am pus tot împreună. Drumul la Kiboga a fost obositor, șoselele sunt foarte aglomerate, în lipsă de transport în comun se circulă cu autobuzuri și motociclete. Seara a venit repede, la Ecuator se înserează devreme și trecerea de la zi la noapte este foarte scurtă. Undeva în jurul orei 8 am ajuns la hotel, o clădire etajată unde partea de sus nu este finalizată dar nici nu se lucreză la ea, am primit 3 camere. O cameră cu un pat mare care ocupă mai mult de jumătate din spațiul camerei, o măsuță și un scaun de lemn așezat lângă un geam acoperit de o perdea groasă de culoare închisă. Partea de sus nu avea sticlă ci doar niște lamele metalice care permiteau circulația aerului dar și a insectelor și a sunetului. Apoi baie, o  încăpere mică cu sifon în pardoseală, wc și o chiuvetă mică unde abia puteai să te speli pe față, toate acestea au o fost o binecuvântare pentru perioada de 4 săptămâni, frânt de oboseală am adormit sub plasa de tânțari care atârna deasupra patului. Noaptea a fost scurtă, m-am trezit în glasul copiilor care cântau și se rugau. Orfelinatul era la mai puțin de 100 metri, iar copii în fiecare dimineață între 5.30 și 6.30, cântau și se roagau cu ceilalți frați. Am participat la programele de dimineață ale copiilor.
Frații care au fost înainte acolo au început la fundamentul clădirii care are 1900 m²  și cuprinde săli de clasă, dormitoare, băi și un spațiu medical. Am început să facem canalizările, iar alții au lucrat la facerea bolțarilor, s-au săpat trei gropi septice, și s-a umplut fundația cu pământ. S-a turnat placa de beton pe toată suprafața. S-a săpat o fântână de 45 de metri adâncime, s-a confecționat și vopsit tocuri pentru uși și geamuri. S-au cumpărat și plantat 80 de pomișori. S-a cumpărat 120 de perechi de încălțăminte. S-au vizitat familii, văduve și orfani cărora li s-a oferit câte 10 kg zahăr, 10 L ulei, 20 kg orez și 20 kg făină, iar celor care dormeau pe jos li s-au cumpărat saltele de dormit. Cazuri în care bunica își creștea 4 nepoți, iar alta 5 nepoți, li s-au întocmit acte pentru ca copiii să poată fi luați la orfelinat. Femei bolanave de SIDA care trebuiau să meargă săptămânal la spital au primit sume de bani, iar femei  însărcinate care trebuiau să plătească spitalul 50 de dolari pentru naștere au fost ajutate. Un băiețel de 9 ani cu piciorul amputat a primit o proteză nouă.
Lucrarea continuă și nevoile încă sunt mari, iar acei copii nu au pe nimeni, ei cresc, unii învață foarte bine și pot să urmeze o facultate, le lipsesc banii, simt nevoia de comunicare și afecțiune…lacrimile lor vărsate la despărțire mă cheamă înapoi!

Daniel Pop