Anul Vechi și Anul Nou

Am ajuns prin îngăduința Tatălui Ceresc la sfârșitul celui de-al 13-lea an al mileniului 3. Ca întotdeauna și ca mai toți oamenii cu spiritul responsabilității, începem încet cu evaluarea anului care aproape s-a dus. Întâi, la îndurările Domnului care foarte probabil n-au fost puține, iar mai apoi la realizările personale, familiale sau chiar bisericești. Uneori analiza acestor aspecte provoacă bucurie sau alteori întristare, în funcție de așteptările avute și de prioritățile stabilite.

Trecerea de la un an la altul trezește în mintea noastră gândul că suntem trecători, lucru care nu este tocmai nou! Regii unei civilizații de mult apuse trebuiau în calitatea pe care o aveau, să pună o bucată de lemn în foc și să privească la el până devenea cenușă. Acest ritual avea ca scop să țină treaz gândul că și el, regele, nu este mai mult decât ceilalţi oameni, un om trecător, indiferent câtă bogăţie, influență sau putere militară posedă! Acum, când scriu aceste rânduri, este sfârşit de octombrie, timpul când se culeg roadele anului în agricultură.

Pentru noi oamenii, Dumnezeu a lăsat o delimitare a timpului – ANUL – care e cea mai uzuală realizare a trecerii timpului. Pentru că nu mai este mult din anul în curs – sau ANUL VECHI – haideţi acum să privim retrospectiv la cele realizate, dar nu înainte de a citi câteva versuri ale lui T. Dorz:

„Când anul vechi, Isuse, de la noi se duce iară
Și când Anul Nou aşteaptă, mâine-n prag să ne răsară,
Ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
Noi ți-aducem printre lacrimi rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, ca şi-n anul ce se duce, Tu, Isuse,
Ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
Și ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
Să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.

Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
Să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
C-ai făcut mereu să trecem văi de moarte și tristeţe
Să putem privi pe urma Slava Sfintei Tale Fețe…

Mulţumiri și pentru-acele lacrimi grele și amare
Care ne-au făcut mai dulce, și mai scumpa Ta cărare,
Mulţumiri și pentru umbra de necaz și de urgia
Care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria

Și că ne-ai lăsat pe-o clipă în a lumii joasă pleavă
Numai ca să poţi pe urmă să ne-nalți pe culmi de slavă.”

Privind la toamna cu roadele ei bogate, suntem îmbiaţi să ne gândim la roadele spirituale ale acestui an: Biblia vorbeşte despre semănat, secerat, sădit și adunat rodul în Cartea 2 Împăraţi la cap. 19, Pavel aminteşte și el procesul creşterii în natură la 1 Cor. 3:6-8. Între oamenii care muncesc pământul, anii sunt comparaţi între ei prin prisma roadelor date.

Provocarea mea pentru dumneavoastră este: Ce fel de an a fost 2013? De altfel, noi mai putem culege roade anul acesta cu o singură condiţie totuşi – dacă am semănat, dacă am sădit, dacă am udat… Desigur cei ce nu au ce culege în acest an îşi vor pune speranţele în ANUL CEL NOU… Dacă acest an vechi chiar a fost fără rod, ar fi foarte nimerit să schimbăm ceva în anul nou ce ne stă înainte și să înţelegem că Dumnezeu face să crească numai ce noi semănăm și udăm! Acest factor uman nu este înlocuit de Dumnezeu, însă dacă el este luat în considerare, Domnul se va prezenta în vederea răsplătirii cu roade bogate!

„O, şi-acum, Isuse Doamne, pentru Anul care vine,
Calda noastră rugăciune o-ndreptăm smeriţi spre Tine
Să-ntărești dorinţa noastră de-a rămâne pân’ la moarte
Purtători ai veștii bune mai departe, mai departe.

Fă-ne tot mai blânzi, mai darnici, mai cu milă de oricine,
Schimbă-ne mereu, o Doamne, pân’ vom semăna cu Tine.
Numai astfel liniştită poate inima s-aştepte,
Viitorul cu răsplata Judecaţii Tale drepte.

Numai astfel, cu-mpăcare poate inima să vină
Către Noul An, cu zâmbet de încredere senină…
Căci când astfel toată viaţa, zi și noapte-ar fi trăită,
Orișicare-ar fi din urmă, orișicare-i fericită! ”

Cristian Kamergruber