APRECIEREA

Una dintre cele mai neglijate virtuți ale omului din zilele noastre este aprecierea. Aprecierea este ușa deschisă către inima lui Dumnezeu. Dacă vrei să ai un suflet sănătos, îndeletnicește-te cu un cuvânt de apreciere. Sufletul are nevoie de apreciere precum trupul nostru are nevoie de apă, hrană și odihnă. Un cuvânt de apreciere poate ridica un om căzut la pământ în momente de disperare. Când eram copii mici, apreciam o bomboană, o jucărie, o carte … , când ne-am făcut oameni mari ne trebuie timp și voință de a aprecia ceva.
Aprecierea este o trăsătură de caracter pe care ar trebui să o învățăm de la Hristos. Isus a apreciat pe Petru de multe ori „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona …” (Matei 16:17); dar și pe Natanael spunându-i „… Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug”(Ioan 1:47b).
APRECIEREA PRODUCE ÎNCURAJARE
Scriptura nu vorbește mult despre Iosif din Cipru, cunoscut prin porecla sa, Barnaba, care înseamnă fiul mângâierii: „Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru”. (Fapte 4:36). Dumnezeu l-a folosit într-un mod extraordinar îndrumând pe Ioan Marcu, cel care a scris Evanghelia după Marcu, dar și pe apostolul Pavel. Privind la lucrarea pe care a avut-o Barnaba, e important să înțelegem și să privim la aprecierea care produce încurajare.
Barnaba l-a sprijinit pe Ioan Marcu de două ori: o dată în Antiohia când au plecat în prima lor călătorie misionară și a doua oară când s-au despărțit de apostolul Pavel, plecând amândoi cu corabia în Cipru. Colaborarea dintre Pavel și Barnaba se încheie la plecarea din Antiohia, dar prietenia lor continuă. Barnaba l-a sprijinit și pe Pavel tot de două ori: odată în biserica din Antiohia și a doua oară în biserica din Ierusalim. Lucrarea de încurajare nu este lipsită de importanță, ci stimulează pe credincioși să progreseze spre desăvârșire. Un credincios care este descurajat nu își poate duce lucrarea încredințată de Dumnezeu la bun sfârșit. „Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice astăzi …” (Evrei 3:13).
Unicul mijloc de a descoperi ce este bun în oameni este aprecierea. Fiecare om are ceva bun în el, dar este important să îl descoperi. Dacă îmi place ceva la un om, îl apreciez. Unii oameni vor spune: bine frate, aprecierea înseamnă lingușeală. Ca să te pui bine pe lângă un frate, îl apreciezi. Să știi că e diferență între apreciere și lingușeală. Aprecierea e sinceră, izvorăște din interior, adică din inimă; însă lingușeala este falsă și vine de pe vârful buzelor. Faptele vorbesc lucrul acesta! Decât să ne jignim unul pe celălalt, mai bine să ne apreciem.
APRECIEREA PRODUCE MÂNGÂIERE
În rugăciunea lui David, Dumnezeu este Cel care produce mângâiere „… Tu mă ajuți și mă mângâi Doamne!” (Ps. 86:17b). Domnul are milă de poporul Său și îl mângâie spunând „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru” (Isaia 40:1). Atunci când rostești în rugăciune „Tu (Doamne, n.a.) mă ajuți”, înseamnă că apreciezi ceea ce face Dumnezeu pentru tine. El te mângâie!
Noi putem să îl apreciem pe Dumnezeu, dar nu putem să îl mângâiem, pentru că, El este „… Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (1 Cor. 1:3b-4). Să urmărim pacea și zidirea noastră, așa cum este scris în Biblie pentru învățătura noastră. Omul căzut la pământ nu are nevoie de judecată, ci de mângâiere, ca să aibă puterea de a se ridica.
Când vom aprecia că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să ne învețe …” (2 Tim. 3:16a), ne vom putea mângâia unii pe alții prin cuvintele Apostolului Pavel „Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tes. 4:18)
APRECIEREA TREBUIE ÎNVĂȚATĂ
Un elev merge câțiva ani la școală și este apreciat cu o diplomă. Aprecierea este sentimentul de evaluare al unui elev sau student prin raportare la ceilalți. Unii cred că aprecierea se cumpără cu bani. Este posibil! Dacă ai bani, plătești reclamă și ești apreciat până în pânzele albe. Și asta are o limită!
Aș vrea să privim la apreciere în calitatea ei de componentă a evaluării, dezvoltând partea intelectuală. Slujești în Biserică ani de zile și nu primești nici un cuvânt de apreciere, dar când ești așezat într-un sicriu, la înmormântare ta, plouă cuvintele de apreciere. După
ce sufletul din tine a plecat la Domnul, aprecierile vin prea târziu! Sufletul are nevoie de apreciere și nu trupul. Un om vorbește, de obicei, despre lucrurile pe care le-a făcut și le apreciază cel mai mult. Construim case, lucrăm de dimineața până seara, dar uităm să acordăm cuvinte de apreciere care rămân în mintea și în inima noastră ca luceafărul de dimineață.
Ce cuvinte te-au încurajat pe tine? Când ai apreciat recent pe cineva? Iată doar două întrebări, rugându-vă să vă dați singuri răspunsul. Fii sincer în aprecieri! Nu uita: aprecierea produce mângâiere. „Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îți vor lungi zilele și anii vieții tale și-ți vor aduce multă pace” (Prov. 3:1-2)
Ghiță Bujdei