Un nimeni sau unul care schimbă istoriaUn nimeni sau unul care schimbă istoria

Erau tineri, adolescenți chiar, trăiau în condiții mult superioare celor de rând și totul părea să le surâdă. Proveneau Erau tineri, adolescenți chiar, trăiau în condiții mult superioare celor de rând și totul părea să le surâdă. Proveneau

din familii de „sânge albastru“, nimic nu i-ar fi putut împiedica să urce pe cele mai înalte poziții ale societății.
Toate acestea deveniseră istorie, amintiri dureroase deoarece deveniseră robi. „Ieri prinț și astăzi sclav“ era expresia ce le putea exprima viața. Departe de părinți, când aveau în jur de cincisprezece ani, zvârliți în clasa cea mai de jos a societății, într-o țară străină, părea normală întrebarea: „unde e Dumnezeu?“; „Dacă El nu a intervenit, merită respectat?“ Probabil așa gândeau unii din ei, sau ceva asemănător. De aceea când Nebucadnețar a cerut să fie aleși cei mai buni pentru academia politică, n-au mai ținut cont de Lege, au mâncat și au băut de toate.
Erau copii, erau sclavi și li se promitea mult. Dar să merite orice preț schimbarea condiției de trai…? Răspunsurile diferă, deoarece în aceleași condiții, sub aceeași robie, la aceeași vârstă, patru dintre ei au dat alt răspuns. De ce oare? Există o singură explicație: aveau ce nu aveau ceilalți. Aveau un Dumnezeu, credeau într-un Dumnezeu, nu al părinților ci al lor personal și, când toată aura ce strălucea peste familiile lor s-a prăbușit, a rămas ceea ce erau ei înșiși, ceea ce aveau ei înșiși și când a trebuit să se demonstreze cine e mai valoros pentru ei, L-au ales pe Dumnezeu; și chiar  dacă se părea că și-au semnat sentința, au răsturnat toate presupunerile și au reușit.
Erau mulți din Israel, toți erau tineri și frumoși și cu reputație (Dan.1:3,6), toți au studiat la aceeași școală însă numai Daniel, Hanania, Mișael și Azaria au ajuns în guvernul lui Nebucadnețar, tocmai ei care aveau altfel de comportament și altă religie. Ei care părea că și-au semnat sentința acționând altfel decât ceilalți, au reușit să strălucească atât de tare… Daniel l-a impresionat într-atât pe împărat încât i s-a închinat și i-a adus jertfe (Dan. 2:46).
Așa sună istoria unor oameni, a unor copii care L-au ales pe Dumnezeu. Pe lângă aceștia se mai poate vorbi de Noe, Avraam sau Ilie care, trăind în vremuri de pustie spirituală, într-o singurătate greu de imaginat, au reușit să îl urmeze pe Dumnezeu chiar dacă nimeni, absolut nimeni (după cum ei credeau) nu mai făcea ca ei (1 Împ. 19:10). Ceea ce face și mai glorios comportamentul lor e că: nici vârsta, nici condiția socială, nici vitregia contextului, nici singurătatea nu i-a smuls de lângă Dumnezeu.
Ar fi de dorit ca fiecare dintre noi să se pună în pielea oricărui personaj amintit mai sus, imaginându-și o lume în care nu mai cunoaște nici un pocăit, absolut nici unul, nu biserică, nu posturi creștine, o lume unde cei mai apropiați cunoscuți să se comporte ca vecinii de scară în Austria (austrieci bineînțeles), fără o vorbă cu nimeni despre lucruri din Biblie, care lipsește și ea, și asta în cel mai fericit caz fără a fi persecutați; și asta nu o zi, nici două, ci ani întregi. Și totuși ei, cei amintiți mai înainte, au reușit, și nu doar și-au chinuit viața, ci au fost oameni care au schimbat cursul istoriei, deși erau singuri și poate chiar persecutați (ex Ilie).

Nu s-ar fi scris despre ei dacă s-ar fi comportat ca și ceilalți, așa cum nu s-a scris despre cei mulți, care n-au făcut ca ei. Poți exista fără ca tu să alegi împrejurările în care exiști, nu omul alege aceasta, însă poți alege dacă vei influența viața din jurul tău sau vei fi „un nimeni“. Există un moment al alegerii și de acest moment depind altele, iar a influența pe alții e o consecință directă a ceea ce realizează fiecare.
Alegerea de să fii ca ceilalți e alegerea de a fi invizibil, pierdut în multitudinea de oameni care nu cred în Dumnezeu în Austria; unul în plus în mulțime e nimic, însă a spune că tu îl iubești pe Dumnezeu e diferit (poți proba), a alege să mergi prin credință e mai mult; la fiecare pas va trebui să alegi ceva, iar cei din jur vor fi influențați de ceea ce ești, de Cel pe care Îl ai sau nu-L ai. Poți să te ascunzi în biserică așa încât nimeni nu te vede (nu te dai așa pocăit ca unii…), te ascunzi la serviciu așa încât nimeni nu știe care îți sunt convingerile, altfel spus te comporți ca ceilalți din jurul tău… E poate comod așa însă Cineva se vede uitat și acest Cineva va uita într-o zi că ai frecventat o biserică sau că ai fost botezat. Ar fi mult prea trist deoarece te vei regăsi între cei pe care i-ai copiat făcând ca ei, adică nefăcând nimic.

Da… e trist, e trist să vezi oameni cu potențial ascunși în mulțime, mult prea comozi să facă ceva. Desigur, nu toți cei care lucrează efectiv sunt văzuți de oameni, de unii nu se va afla decât în ceruri, m-aș bucura să fii unul din ei. Dar ești? Întreabă-te și răspunde-ți… Dacă munca nu ți-e văzută de oameni, nu te simți mustrat, bucură-te că poți să o faci în umbră.
Ești o valoare și unul fără de care lumea ar fi mai săracă, ești unul care influențezi istoria, poate o mamă care crește un Daniel, sau un tată în familia căruia crește un Azaria. Nu scrie Biblia despre ei, dar cu certitudine stau în spatele celor mai sus amintiți.
Au fost mulți înscriși în academia politică a Babilonului, unii au ales să nu se vadă, făcând ca cei mai mulți și au ajuns să dispară. Cei mai mulți presupun că împreună cu Daniel, Hanania, Mișael și Azaria n-a mai fost nimeni din Israel, cert e că au devenit „nimeni“ alegând să se confunde cu ceilalți. Nimeni nu cunoaște numele vreunuia dintre ei.

Oprește-te și întreabă-te: cine ești? Câți știu de Dumnezeul tău, nu doar vorbit, ci susținut de trăirea ta? Ești acela (aceea) care ai anumite „idei ciudate“ și crezi „lucruri absurde“ Nu ești „un nimeni“, ești unul care începi să scrii o altă istorie și numai Dumnezeu poate ști unde va duce aceasta. În urma ta poate răsări un predicator ca Moody sau un misionar ca W. Correy (supranumit părintele misiunii moderne).
Oricine e copleșit de o viață ca a celor patru tineri, e înălțător ceea ce ei au trăit. A trăi personal asemenea experiențe e deasupra a ceea ce se poate prevedea, omenește nu e ușor, dar e împlinitor. Însă toate acestea pleacă de la alegerea de azi, alegerea de a fi condus de Dumnezeu și a influența sau a te ascunde. Oprindu-ne la istorisirea biblică e adevărată expresia: „Un nimeni” sau „unul care schimbă istoria”. Ei au ales atunci, alții aleg azi…

Iacob Teocdin familii de „sânge albastru“, nimic nu i-ar fi putut împiedica să urce pe cele mai înalte poziții ale societății.
Toate acestea deveniseră istorie, amintiri dureroase deoarece deveniseră robi. „Ieri prinț și astăzi sclav“ era expresia ce le putea exprima viața. Departe de părinți, când aveau în jur de cincisprezece ani, zvârliți în clasa cea mai de jos a societății, într-o țară străină, părea normală întrebarea: „unde e Dumnezeu?“; „Dacă El nu a intervenit, merită respectat?“ Probabil așa gândeau unii din ei, sau ceva asemănător. De aceea când Nebucadnețar a cerut să fie aleși cei mai buni pentru academia politică, n-au mai ținut cont de Lege, au mâncat și au băut de toate.
Erau copii, erau sclavi și li se promitea mult. Dar să merite orice preț schimbarea condiției de trai…? Răspunsurile diferă, deoarece în aceleași condiții, sub aceeași robie, la aceeași vârstă, patru dintre ei au dat alt răspuns. De ce oare? Există o singură explicație: aveau ce nu aveau ceilalți. Aveau un Dumnezeu, credeau într-un Dumnezeu, nu al părinților ci al lor personal și, când toată aura ce strălucea peste familiile lor s-a prăbușit, a rămas ceea ce erau ei înșiși, ceea ce aveau ei înșiși și când a trebuit să se demonstreze cine e mai valoros pentru ei, L-au ales pe Dumnezeu; și chiar  dacă se părea că și-au semnat sentința, au răsturnat toate presupunerile și au reușit.
Erau mulți din Israel, toți erau tineri și frumoși și cu reputație (Dan.1:3,6), toți au studiat la aceeași școală însă numai Daniel, Hanania, Mișael și Azaria au ajuns în guvernul lui Nebucadnețar, tocmai ei care aveau altfel de comportament și altă religie. Ei care părea că și-au semnat sentința acționând altfel decât ceilalți, au reușit să strălucească atât de tare… Daniel l-a impresionat într-atât pe împărat încât i s-a închinat și i-a adus jertfe (Dan. 2:46).
Așa sună istoria unor oameni, a unor copii care L-au ales pe Dumnezeu. Pe lângă aceștia se mai poate vorbi de Noe, Avraam sau Ilie care, trăind în vremuri de pustie spirituală, într-o singurătate greu de imaginat, au reușit să îl urmeze pe Dumnezeu chiar dacă nimeni, absolut nimeni (după cum ei credeau) nu mai făcea ca ei (1 Împ. 19:10). Ceea ce face și mai glorios comportamentul lor e că: nici vârsta, nici condiția socială, nici vitregia contextului, nici singurătatea nu i-a smuls de lângă Dumnezeu.
Ar fi de dorit ca fiecare dintre noi să se pună în pielea oricărui personaj amintit mai sus, imaginându-și o lume în care nu mai cunoaște nici un pocăit, absolut nici unul, nu biserică, nu posturi creștine, o lume unde cei mai apropiați cunoscuți să se comporte ca vecinii de scară în Austria (austrieci bineînțeles), fără o vorbă cu nimeni despre lucruri din Biblie, care lipsește și ea, și asta în cel mai fericit caz fără a fi persecutați; și asta nu o zi, nici două, ci ani întregi. Și totuși ei, cei amintiți mai înainte, au reușit, și nu doar și-au chinuit viața, ci au fost oameni care au schimbat cursul istoriei, deși erau singuri și poate chiar persecutați (ex Ilie).

Nu s-ar fi scris despre ei dacă s-ar fi comportat ca și ceilalți, așa cum nu s-a scris despre cei mulți, care n-au făcut ca ei. Poți exista fără ca tu să alegi împrejurările în care exiști, nu omul alege aceasta, însă poți alege dacă vei influența viața din jurul tău sau vei fi „un nimeni“. Există un moment al alegerii și de acest moment depind altele, iar a influența pe alții e o consecință directă a ceea ce realizează fiecare.
Alegerea de să fii ca ceilalți e alegerea de a fi invizibil, pierdut în multitudinea de oameni care nu cred în Dumnezeu în Austria; unul în plus în mulțime e nimic, însă a spune că tu îl iubești pe Dumnezeu e diferit (poți proba), a alege să mergi prin credință e mai mult; la fiecare pas va trebui să alegi ceva, iar cei din jur vor fi influențați de ceea ce ești, de Cel pe care Îl ai sau nu-L ai. Poți să te ascunzi în biserică așa încât nimeni nu te vede (nu te dai așa pocăit ca unii…), te ascunzi la serviciu așa încât nimeni nu știe care îți sunt convingerile, altfel spus te comporți ca ceilalți din jurul tău… E poate comod așa însă Cineva se vede uitat și acest Cineva va uita într-o zi că ai frecventat o biserică sau că ai fost botezat. Ar fi mult prea trist deoarece te vei regăsi între cei pe care i-ai copiat făcând ca ei, adică nefăcând nimic.

Da… e trist, e trist să vezi oameni cu potențial ascunși în mulțime, mult prea comozi să facă ceva. Desigur, nu toți cei care lucrează efectiv sunt văzuți de oameni, de unii nu se va afla decât în ceruri, m-aș bucura să fii unul din ei. Dar ești? Întreabă-te și răspunde-ți… Dacă munca nu ți-e văzută de oameni, nu te simți mustrat, bucură-te că poți să o faci în umbră.
Ești o valoare și unul fără de care lumea ar fi mai săracă, ești unul care influențezi istoria, poate o mamă care crește un Daniel, sau un tată în familia căruia crește un Azaria. Nu scrie Biblia despre ei, dar cu certitudine stau în spatele celor mai sus amintiți.
Au fost mulți înscriși în academia politică a Babilonului, unii au ales să nu se vadă, făcând ca cei mai mulți și au ajuns să dispară. Cei mai mulți presupun că împreună cu Daniel, Hanania, Mișael și Azaria n-a mai fost nimeni din Israel, cert e că au devenit „nimeni“ alegând să se confunde cu ceilalți. Nimeni nu cunoaște numele vreunuia dintre ei.

Oprește-te și întreabă-te: cine ești? Câți știu de Dumnezeul tău, nu doar vorbit, ci susținut de trăirea ta? Ești acela (aceea) care ai anumite „idei ciudate“ și crezi „lucruri absurde“ Nu ești „un nimeni“, ești unul care începi să scrii o altă istorie și numai Dumnezeu poate ști unde va duce aceasta. În urma ta poate răsări un predicator ca Moody sau un misionar ca W. Correy (supranumit părintele misiunii moderne).
Oricine e copleșit de o viață ca a celor patru tineri, e înălțător ceea ce ei au trăit. A trăi personal asemenea experiențe e deasupra a ceea ce se poate prevedea, omenește nu e ușor, dar e împlinitor. Însă toate acestea pleacă de la alegerea de azi, alegerea de a fi condus de Dumnezeu și a influența sau a te ascunde. Oprindu-ne la istorisirea biblică e adevărată expresia: „Un nimeni” sau „unul care schimbă istoria”. Ei au ales atunci, alții aleg azi…

Iacob Teoc