CA UN SINGUR OM

„Când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci, tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea Porții Apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.” (Neemia 8:1)
După ce se întorseseră din robia bbabiloabiloniană, iudeii s-au adunat „ca un singur om” pentru Sărbătoarea Trâmbițelor. Această sărbătoare avea loc după Legea veche în prima zi a lunii a șaptea (Lev. 23:24). Yom Terua, cum se numește aceasta în limba ebraică, era încă din perioada vechi-testamentară legată în mințile credincioșilor atât de ziua creării lui Adam și Eva, cât și de ziua judecății de apoi.
Cu ocazia acestei sărbători, poporul îi cere preotului Ezra să le citească Legea lui Moise. Auzind ei cele citite, au fost cuprinși toți de o pocăință așa de adâncă, încât preoții și leviții au trebuit să îi oprească să nu mai plângă, deoarece era o zi de sărbătoare și de bucurie (Neemia 8).
DEZBINARE
Au mai trecut câteva sute de ani și Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu umbla și predica printre urmașii celor care se pocăiseră la citirea lui Ezra. Unii L-au recunoscut ca fiind Hristos, alții nu L-au recunoscut. „S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.” (Ioan 7:43)
Dacă urmărim istoria creștinismului, nimic nu a produs mai multă dezbinare decât întrebarea: „Cine este Isus?” O parte au zis că este doar un rabin, alții că este un proroc. Alții au zis că este Fiul lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeu, alții că este doar Dumnezeu, dar nu om. Noi însă știm că Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos este pe deplin om și pe deplin Dumnezeu.
Nu suntem chemați să tolerăm eroarea sau chiar erezia de dragul unității. Eroarea este când cineva învață lucruri care nu potrivesc cu învățătura sănătoasă. Erezia este atunci când îi este atrasă atenția cuiva și este oprit de către conducerea bisericii și totuși continuă să dea învățături greșite. Nu suntem chemați nici să ignorăm păcatul de dragul unității: „Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice ‘frate’, totuși este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau bețiv sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați.” (1 Cor. 5:11)
Dezbinarea este așadar uneori inevitabilă și chiar bine întemeiată. Nu ne putem uni în slujire cu oameni care au o credință cu totul diferită de cea pe care o avem noi. De asemenea nu ne putem uni cu oameni care măcar că mărturisesc aceleași lucruri ca și noi, prin viața lor nepotrivită dovedesc că nu le cred din inimă. Când vine însă vorba despre „părerile îndoielnice”, cum le numește Apostolul Pavel, să nu ne luăm la ceartă pentru ele. Dimpotrivă „Primiți bine pe cel slab în credință” (Rom. 14:1).
UNITATE: DE SUS ÎN JOS SAU DE JOS ÎN SUS?
Din nefericire în ziua de azi unitatea se înțelege în felul următor: cineva stabilește o așa-zisă „viziune” și restul trebuie să accepte această viziune și să se conformeze ei. Cui nu îi place, să facă bine să își caute altă biserică. Evanghelia însă nu ne învață așa. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.“ (1 Cor. 12:24b-25) Mântuitorul de asemenea ne spune: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!” (Mar. 9:35) Dacă deci biserica locală îi respectă și îi iubește pe cei mai mici și mai neînsemnați abia atunci se poate vorbi de unitate adevărată.
Toți suntem mădulare în trupul lui Hristos. Pentru toți a murit Hristos. „Să nu nimicești pentru o mâncare lucrul lui Dumnezeu.” (Rom. 14:20) Încredințări avem fiecare, dar parcă prea lesne ne condamnăm unul pe altul pentru lucruri pe care Sfintele Scripturi nu le condamnă. „Încredințarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândește singur în ce găsește bine.” (Rom. 14:22)
Să urmăm deci exemplul preotului Ezra și al poporului lui. Să ne unim „ca un singur om” în ascultarea Evangheliei și în a ne mărturisi și a ne plânge păcatele până când frații slujitori ne vor opri, că destul am plâns, a venit acum vremea bucuriei.
Vasile Dan

You may also like...