CANCERUL

Diagnosticul cancerului

Diagnosticarea timpurie a cancerului este vitală, fiind dependentă la prezentarea la medic odată cu apariția primelor simptome sau semne de boală. Diagnosticul de cancer trebuie confirmat. Suspiciunea de cancer o ridică anamneza, examenul clinic, examene imagistice și de laborator. Examinarea clinică completă acordă o mare atenție verificării ganglionilor limfatici periferici dar mai ales a celor regionali tumorii. Confirmarea și certitudinea diagnosticului de cancer este dată de examenul anatomopatologic. Această procedură poate fi efectuată fie prin biopsie, fie prin examinare citologică, ceea ce înseamnă că o parte a tumorii se examinează la microscop.

Biopsia constă în extragerea, de către un chirurg, a unei bucăți mici din tumora, care este apoi trimisă spre examinare la un anatomopatolog. Acesta va cerceta dacă ţesutul este sau nu canceros. Examinarea citologică implică analiza unor produse cum ar fi: sputa, mucusul din cervixul uterin, lichidul pleural sau de ascita, sau aspiratul din tumora (puncție cu examen citologic) pentru a vedea dacă acesta prezintă celule canceroase.
Analizele de sânge sunt făcute pentru verificarea funcționării organelor vitale.

Examenele radiologice cercetează posibilitatea răspândirii celulelor într-o anumită regiune a corpului (plamâni, oase, tub digestiv, rinichi) adică prezența sau nu a metastazelor.

Scintigrafia presupune injectarea unei cantități mici de substanță radioactivă care va fi captată mai intens în organul sau zona afectată de cancer.

Tratamentul cancerului

Scopul tuturor tratamentelor împotriva cancerului este de a distruge sau de a îndeparta tumora sau toate celulele canceroase din organismul pacientului. Acest lucru este posibil prin folosirea corectă a tratamentelor adecvate, de obicei în asociere. Tratamentul cancerului este un tratament multimodal (presupune colaborarea dintre chirurg oncolog, radioterapeut, oncolog medical). Tratamentul este necesar chiar și în stadiile avansate, pentru a obține o prelungire a supraviețuirii cu o calitate bună a vieții (tratament paliativ).

Una dintre metode poate fi chirurgia. Aceasta poate fi curativă (îndepărtarea tumorii primare și obținerea vindecării), paliativă (de ameliorare a simptomelor cu scop de îmbunătățire a calității vieții și în unele cazuri de prelungire a supraviețuirii), de urgența (de exemplu ocluzii intestinale, decompresii, hemoragii) sau de reconstrucție după intervenții mutilante, de exemplu postmastectomie.

O altă metodă de tratament este radioterapia. Ea reprezintă modalitatea de tratament ce utilizează radiații ionizante. Utilizarea radiațiilor ionizante în tratamentul cancerului se bazează pe posibilitatea de a obține distrugerea celulelor tumorale, fără a determina alterări ireversibile asupra țesuturilor sănătoase din jurul tumorii.

Tehnicile de radioterapie sunt:

Iradiere externă
Brahiterapia sau curieterapia (prin plasarea unor surse radioactive în țesutul tumoral)
Radioterapie metabolică (cu izotopi)

Radioterapia poate fi curativă, neoadjuvantă sau preoperatorie (cu scopul de reducere a tumorii primare, îmbunătățirea controlului locoregional al bolii), adjuvantă sau postoperatorie (sterilizarea patului tumoral cu reducerea riscului de recidivă locală sau la distanță, la pacienții cu factori de prognostic nefavorabil), paliativă (antalgică, decompresivă, hemostatică).

Efectele secundare ale radioterapiei depind de localizarea tumorii, tipul de iradiere, volumul tumoral, factorul timp, vârstă, starea clinică a pacientului, bolile asociate. Pot fi acute (apar în timpul iradierii) sau tardive (apar după 6 luni de la terminarea radioterapiei). Complicații acute: stare de rău de raze – în primele zile de radioterapie (astenie, anorexie, greață, cefalee), eritem cutanat (roșeața pielii), mucită, greață și vărsături, diaree, dureri abdominale, căderea părului, astenie fizică și paloare (datorita anemiei), risc crescut de infecții (prin scăderea numărului de leucocite), sângerări diverse (prin scăderea numărului de trombocite). Efectele secundare tardive: fibroza, dermatita, ulcere, fistule, insuficiențe de organe (plămâni – fibroză, măduva osoasă – aplazie, rinichi – nefrită, inima – pericardită, ficat – hepatită, mielita radică). O categorie particulară de efecte secundare sunt cele mutagene şi cancerigene. Radioterapia este încriminată în apariția unor cancere secundare ce apar la ani de zile de la iradiere (leucemii, mielodisplazii, limfoame, sarcoame).

Chimioterapia reprezintă modalitatea de tratament ce utilizează medicamente citotoxice (citostatice) pentru distrugerea celulelor maligne. Se administrează pe cale intravenoasă, orală, intracavitară, intraarterială, intratumorală, intramusculară.

Chimioterapia poate fi curativă, neoadjuvantă (cu scopul de reducere a tumorii primare, îmbunătățirea controlului locoregional al bolii și scăderea riscului de diseminare la distanță a bolii), adjuvantă (pentru reducerea riscului de recidiva locală sau la distanță), paliativă în scop de îmbunătățire a calității vieții= reducerea simptomatologiei.
Chimioterapia se administrează de obicei în cure/serii de 1 zi, 2 zile, 3 zile sau 5 zile (există și serii mai complexe), fiecare perioadă de tratament fiind urmată de o perioadă de refacere (3-4 săptămâni). Se pot utiliza unul sau mai multe citostatice, funcție de localizare, forma histopatologică, stadiul clinic, bolile asociate și opțiunea medicului curant.

Efectele secundare ale citostaticelor sunt multiple, cu grade variate de severitate, temporare sau permanente. Ele depind de citostatic, de doza administrată și de durata tratamentului. Cele mai frecvente reacții adverse sunt: astenie fizică, lipsa poftei de mâncare, alopecie (căderea părului), greață și vărsături, risc crescut de infecții (prin scăderea numărului de leucocite), sângerări diverse (prin scăderea numărului de trombocite), tulburări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipație), anemie, mucozita, reacții alergice. Majoritatea efectelor secundare pot fi ameliorate prin tratamente specifice și de obicei dispar după terminarea chimioterapiei.

Hormonterapia este o modalitate de tratament oncologic utilizată în cancerele hormondependente, adică acele tumori ce provin din țesuturi a căror creștere este controlată de hormoni. Terapiile hormonale pot fi supresive (suprimă sursele de hormoni din organism) – chirurgical, medicamentos sau radiologic și/ sau aditive (blochează acțiunea hormonilor din organism).

Cancerul mamar reprezintă localizarea în care terapia hormonală este cel mai frecvent utilizată și studiată, atât ca tratament adjuvant la pacientele cu factori de prognostic nefavorabili cât și în stadiul metastatic cu rol de paliatie. La bărbat cancerul de prostată este de asemenea hormonodependent. Tratamentul hormonal determină în general diminuarea simptomelor (paliatie) cu îmbunătățirea calității vieții și influențează în mică măsură creșterea supraviețuirii.
Efectele secundare ale hormonoterapiei sunt foarte variate funcție de medicamentul utilizat, sunt relativ frecvente, dar în marea majoritate a cazurilor severitatea este minimă, neafectând major calitatea vieții.

Și nu în ultimul rând terapia biologică, care a evoluat continuu în ultimii ani, odată cu înțelegerea mai profundă a mecanismelor de producere și evolutie a cancerului. Terapiile biologice cuprind acele tratamente antitumorale ce utilizează acțiunea mecanismelor naturale de apărare ale organismului împotriva tumorii și/sau substanțe implicate în diferențierea, proliferarea și activitatea celulelor immune. Cea mai utilizată este imunoterapia cu Interferoni și Interleukine precum și factorii de creștere hematopoietici, anticorpii monoclonali și agenți antiangiogenetici.
Dr. Daria Novacescu