Caracterul Lucrătorului Creștin

DISCIPLINELE SPIRITUALE
Un aspect important și demn de menționat în ce privește atitudinea lucrătorului creștin față de Dumnezeu sunt disciplinele spirituale.
Disciplinele spirituale pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână nu sunt altceva decât mijloace de dezvoltare spirituală. Ele ne sunt date nu doar să le cunoaștem, ci să le practicăm în viața de credință zi de zi. Poate fi observat faptul că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă evanghelicii în prezent este lipsa de disciplină spirituală. Nu ne place să practicăm disciplinele spirituale într-un mod consecvent. Și aici ne referim atât la slujitorii bisericii cât și la membrii bisericii. Întâlnim tot mai rar oameni disciplinați spiritual care să reprezinte un model și să aibă curajul să rostească cuvintele lui Pavel: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”
(1 Corinteni 11:1)
Biblia pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o nu ne permite să rămânem la același nivel de dezvoltare spirituală. Ni se poruncește să nu mai fim „copii”, să nu ne mai hrănim cu „lapte duhovnicesc”, ci să creștem până vom deveni oameni mari, oameni deprinși cu hrana tare. Cum vom putea oare să-i hrănim pe alții, dacă noi nu suntem hrăniți și crescuți spiritual la stadiul cerut de Dumnezeu?
În ele însele, disciplinele spirituale nu ne schimbă, dar ne conduc în locul unde harul lui Dumnezeu poate acționa asupra noastră pentru a ne înnoi. Adevărate sunt cuvintele lui Lev Tolstoi care spunea că „fiecare se gândește să schimbe lumea dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine.”
Disciplinele spirituale practicate consecvent și cu o motivație corectă ne vor ajuta să ne schimbăm pe noi și apoi să fim în stare să-i schimbăm și pe alții în bine.
În continuare voi menționa câteva dintre cele mai importante discipline spirituale care trebuie practicate cu prioritate de un lucrător creștin:
1. RUGĂCIUNEA
Dintre toate disciplinele spirituale rugăciunea este probabil cea mai importantă disciplină, pentru că ea ne conduce spre o comuniune directă și continuă cu Dumnezeu. În ciuda acestui fapt, este probabil cea mai puțin practicată. Totuși, cu toate că este atât de importantă, o mare atenție trebuie conferită și felului în care este practicată pentru ca Dumnezeu să răspundă rugăciunii respective.
Rugăciunea trebuie sa fie centrată pe comunicarea cu Dumnezeu. Eu sunt chemat să comunic cu Dumnezeu, nu să înșir fraze interminabile care nu înseamnă nimic, doar pentru a mă lăuda că mă pot ruga mult. Cred că există un echilibru care trebuie păstrat între dorința de a ne ruga și călăuzirea lui Dumnezeu în rugăciune. Nimeni nu se naște expert în disciplina rugăciunii. Ucenicii au avut curajul să-I spună lui Isus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm…”.
Pentru un lucrător creștin rugăciunea, în cele din urmă, trebuie să fie o manifestare naturală a dorinței profunde de a comunica cu Dumnezeu. Rugăciunea este acea armă puternică, pusă la îndemâna noastră, de care orice creștin trebuie să se folosească. Înainte de a vedea motivații concrete pentru care slujitorul creștin trebuie să se roage, ar fi suficient pentru acesta să privească cum oamenii evlavioși de pe paginile Sfintelor Scripturi s-au rugat mult. Dacă Însuși Mântuitorul s-a rugat mult, petrecând nopți în rugăciune, cu atât mai mult noi trebuie să ne rugăm.
Lucrătorul creștin este chemat să fie un mijlocitor pentru cei pe care îi slujește, pentru cei nemântuiți, pentru cei înălțați în dregătorii și pentru toți oamenii (1Tim. 2:1-4, 2Cor. 1:11, Filipeni 1:19, Efeseni 6:18, Romani 10:1). Randy Maxwell ne avertizează, și acest lucru este valabil mai ales cu privire la lucrătorii bisericești, că ”promisiunea «Mă voi ruga pentru tine» este percepută de mulți creștini ca fiind doar o mască de evlavie, în spatele căreia se ascunde o atitudine leneșă și indiferentă, din partea celui care se roagă.”[1] O astfel de atitudine nu numai că înseamnă nesinceritate față de cel căruia îi face promisiunea și față de Dumnezeu, dar îl vitregește de beneficiile spirituale care derivă din mijlocirea în rugăciune.
Printre multele motivații ale rugăciunii din viața slujitorului creștin amintim: a) Prin rugăciune exprimăm dependența de Dumnezeu: Ioan 15:7; b) Dumnezeu ne răsplătește când ne rugăm: Matei 6:6; c) Prin rugăciune ne exprimăm dorințele noastre înaintea lui Dumnezeu: Luca 11:9; d) Arătăm empatie față de cei.
bolnavi: Iacov 5:16; e) Primim putere în fața ispitelor: Matei 24:41; f) Ne exprimăm dorința de a vedea binele țării în care trăim: 1Tim. 2:1-4; g) Rugăciunea e un mod de a răsplăti cu bine pentru rău celor care ne urăsc: Luca 6:27,28; h) Prin rugăciune lucrătorul creștin primește călăuzire, mai ales în alegerea și formarea ucenicilor: Luca 6:12.
2. STUDIUL SCRIPTURII ȘI MEDITAȚIA
Dacă este adevărat că disciplinele spirituale ne ajută la transformarea noastră interioară, atunci este important să reținem și că disciplina studiului Scripturii și meditației se ocupă de înnoirea minții noastre, de schimbarea gândirii de jos, care este influențată de lume, cu o gândire de sus, influențată de Duhul Sfânt. Ceea ce studiem determină obiceiurile pe care ni le formăm, de aceea este foarte important ce studiem și după ce ne ghidăm.
Apostolul Pavel este categoric în privința aceasta și ne spune în Coloseni 3:2 „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Pentru a ne gândi la lucrurile de sus trebuie să ne însușim deprinderea de a studia Scriptura într-un mod sistematic. Cuvântul lui Dumnezeu nu doar ne transformă interiorul nostru, dar ne echipează pentru a fi lucrători autentici. În 2 Timotei 3:16,17 apostolul Pavel scrie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
O Scriptură citită, studiată și însușită ne va fi de mare folos pentru viața personală de credincioși, dar în același timp și ca lucrători în via lui Hristos.
Un pas mai departe în studierea Scripturii este meditația la Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, noi învățăm să auzim vocea lui Dumnezeu, care ne vorbește când într-un fel, când în altul, dar este atât de important să luăm aminte. Meditând la Cuvântul lui Dumnezeu vom găsi soluții pentru problemele noastre, dar și pentru cei care ne cer sfaturi și așteaptă un răspuns. Aici, câteva îndemnuri ale pastorului John Piper ne sunt de mare ajutor: ”Prin meditație, ca element pereche al rugăciunii, auzim Cuvântul lui Dumnezeu, cugetăm la el și îl prețuim. Meditația înseamnă citirea Bibliei și rumegarea ei, pentru a obține din ea dulceața și hrana pe care Dumnezeu plănuiește să ni le dea. Meditația ar trebui să implice memorarea Cuvântului, astfel încât să îl poți procesa și să fii întărit de el zi și noapte.”[2] Disciplina meditației a dobândit o așa importanță în viața autorului Richard Foster încât a așezat-o în capul listei disciplinelor spirituale când le-a înșiruit în foarte bine vânduta carte ”Disciplinele spirituale”. În urma prezentării scopului, a formelor de meditație cât și a concepțiilor greșite despre meditație el concluzionează: ”Meditația este, în cea mai mare măsură, o disciplină pasivă, fiind caracterizată mai mult de reflectare, decât de studiu, de ascultare, decât de gândire, de detașare, decât de încordare. În cadrul disciplinei meditației, mai puțin suntem noi cei care acționăm cât, mai degrabă ne deschidem pentru a ne lăsa modificați. Invităm pe Duhul Sfânt să vină să lucreze înlăuntrul nostru – învățându-ne, curățindu-ne, mângâindu-ne, mustrându-ne. Ne înconjurăm, totodată, cu lumina strălucitoare a lui Hristos, pentru a fi protejați de orice influență care nu vine din partea lui Dumnezeu.”[3] Disciplina meditației este neglijată de mulți lucrători ai Evangheliei, motivând lipsa de timp sau chiar idei greșite pe care aceștia le au referitor la meditație. De multe ori aceasta este asociată cu religiile orientale și a o integra în viața creștină este conceput ca un împrumut din păgânism, ignorându-se pleiada de referințe biblice și zecile de exemple ale marilor oameni ai lui Dumnezeu care au meditat, au cugetat, nu doar s-au rugat sau au citit Cuvântul lui Dumnezeu.
3. POSTUL
Postul este una dintre disciplinele spirituale care, mai ales în secolul XXI, este privită cu un anume dezinteres. Confortul și bunăstarea îi determină pe credincioși să ignore sau să neglijeze această disciplină. Într-un mod exagerat, se pune accentul pe slujirea din inimă și nu se mai privesc cu seriozitate disciplinele care implică sacrificarea dorințelor trupești.
Unul din versetele remarcabile cu privire la disciplina trupului se găsește în 1 Corinteni 9:27 „Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” Din nou, pe lângă motivații personale, suntem îndemnați să practicăm și disciplina postului dat fiind faptul că învățăm pe alții, prin cuvinte și prin exemplul personal.
Postul este una dintre disciplinele esențiale care vizează „stăpânirea trupului”. Bineînțeles, postul trebuie practicat în parametrii ceruți de Dumnezeu, pentru a fi primit de el și să aducă rezultate. Ca slujitori ai lui Dumnezeu suntem chemați să practicăm postul, dar în același timp să-i încurajăm pe alții să practice această disciplină spirituală. Sunt situații când anumite probleme spirituale nu pot fi rezolvate decât prin rugăciune și post. Isus ne spune că sunt soiuri de draci care nu ies afară decât cu „rugăciune și post” (Matei 17:21). O cauză pentru care bisericile din zilele noastre se confruntă tot mai des cu o serie de atacuri diabolice, este lipsa rugăciunii și a postului, de aceea biserica trebuie învățată să exceleze în această disciplină spirituală.
Propria trăire ne spune că hrana este un aspect esențial al vieții. Fără ea nu am putea să ne ducem existența. De ce Dumnezeu ne-a creat să fim dependenți de pâine și a făcut-o așa de necesară omenirii? Această întrebare și-a adresat-o și pastorul John Piper, care a și găsit răspuns în paginile Sfintelor Scripturi: ”Dumnezeu a creat pâinea pentru ca noi să avem o idee despre cum este Fiul lui Dumnezeu atunci când spune: «Eu sunt pâinea vieții» (Ioan 6:35). A creat setea și potolirea setei ca să ne putem imagina ce înseamnă credința în Hristos când Isus spune: «Cine crede în Mine, nu va înseta niciodată» (Ioan 6:35).”[4] Mai departe, același autor subliniază: ”Hrana Îl glorifică pe Hristos în două moduri: fiind luată cu recunoștință pentru bunătatea Sa sau renunțând la ea pentru a posti pentru Dumnezeu. Când mâncăm, gustăm o fărâmă din hrana cerească – Pâinea Vieții. Când postim spunem: «Iubesc Realitatea mai presus de simbol.»”[5] Dar beneficiile postului sunt multiple și Biblia ne sugerează variate scopuri sau motivații pe care să le avem în vedere atunci când postim: a) Răsplătiri cerești: Matei 6:16-18; b) Smerenie: Ps. 35:13, Ezra 8:21; c) Pocăință: Ioel 2:12,13; d) Putere spirituală: Matei 4:1-11; e) Disciplină trupească (soluție pentru îmbuibare): 1Cor. 9:27, f) Însoțitor puternic al rugăciunii: Matei 17:21; g) Expresie a dragostei și închinării noastre către Dumnezeu: Luca 2:37; h) Călăuzire în luarea deciziilor: Fapte 13:2, 14:23; i) Apropiere de Dumnezeu: Romani 12:1,2. Acestea sunt doar câteva exemple dintre multele pe care Biblia, direct sau indirect, ni le oferă.
4. SLUJIREA
O ultimă disciplină spirituală importantă a lucrătorului creștin, pe care doresc să o amintesc, din care iese în evidență caracterul lui în atitudinea față de Dumnezeu, este slujirea.
De la nimeni nu putem învăța mai bine practicarea acestei discipline decât de la Însuși Domnul Isus. Analizând Noul Testament nu putem să nu observăm atitudinea slujitoare a Mântuitorului. L-a slujit pe Dumnezeu cu o dedicare extraordinară. El, „Robul” profețit de Isaia, S-a dezbrăcat de Sine Însuși și vorbea Cuvintele Tatălui, nu ale Lui. Lucrul acesta stârnește uimirea, pentru că astfel de afirmații nu vin din partea unui om simplu, ci vin din partea Celui care era și este una cu Tatăl. Lecția dependenței totale de Tatăl nu poate fi învățată decât de slujitori. Însă Isus a fost și un slujitor al oamenilor. I-a căutat pe cei pierduți, i-a ridicat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe cei disperați, i-a iertat pe cei păcătoși, i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a învățat pe cei neînvățați și a stat de vorbă cu ei. A renunțat la propriul Său confort, slujind mulțimilor și S-a plecat la picioarele prăfuite ale ucenicilor Săi pentru a-i învăța că, dacă nu se fac robii celorlalți, nu vor avea parte de El.
De aceea Și-a rezervat acest drept meritat de-a spune ucenicilor Săi: „Învățați de la Mine”, pentru că își pregătea proprii slujitori. Să nu uităm că această chemare la slujire este pentru fiecare dintre noi și trebuie considerată ca o datorie a noastră. Este drept că nu toți pot sluji în același fel, dar toți suntem chemați să-L slujim pe Dumnezeu și să slujim Bisericii Lui. Slujirea este un bun antidot împotriva dorinței de înălțare. Adevărata slujire ne smerește, iar slujirea fără smerenie nu e slujire, ci o dorință de mărire.
Ca un motiv de încurajare pentru cei ce-și dedică viața slujirii este faptul că Dumnezeu știe să răsplătească. Dumnezeu ține evidența faptelor noastre și nu rămâne dator față de noi. El știe să ne răsplătească și aici jos pe pământ, dar multe din răsplătirile pe care le are pregătite pentru noi sunt atât de mari că e nevoie de o veșnicie pentru a le aprecia și a ne bucura de ele.
Dacă Dumnezeu știe să răsplătească și paharul cu apă dat în Numele Lui, oare nu va răsplăti El toată slujirea noastră pe care am făcut-o tot în Numele Lui și de dragul Lui?
Marinel Ciocan