Care sunt izvoarele îngrijorării?

Înainte de a vorbi despre sursele îngrijorării, aș dori să definesc în scurte cuvinte ce este de fapt îngrijorarea, sau mai bine spus cum se manifestă ea. Dicționarul definește îngrijorarea ca acea stare în care simți sau ești cuprins de neliniște, te alarmezi, te frămânți, te neliniștești, te sperii sau te tulburi, acele momente de teamă sau de neliniște sufletească; zbu-cium sau agitație! Așadar, îngrijorarea este o stare de „disconfort sufletesc” care se declanșează odată cu atitudinea noastră (gândurile) cu privire la un lucru sau o persoană! Practic e puțin spus disconfort sufletesc, pentru că îngrijorarea e o boală care ucide tot mai mulți oameni din punct de vedere spiritual; foarte mulți creștini trăiesc o viață pipernicită, fără perspective, fără credință, iar când vin problemele pur și simplu capitulează în fața lor fără credință și speranță.

Am să vorbesc în acest articol în special pentru cei ce spun că sunt creștini, care spun că au avut o întâlnire cu Dumnezeu și frecventează în mod regulat o biserică creștină. Pornesc abordarea aceasta de la un verset simplu, însă plin de putere dacă luăm mai bine aminte la el, și amintesc aici Filipeni 4:6-7: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulțumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care în-trece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”. Nu vreau să insist asupra faptului că porunca și îndemnul lui Dumnezeu pentru copiii Săi de-a nu se îngrijora este destul de des întâlnită în Sfânta Carte, însă vreau să vă readuc aminte doar câteva pasaje: 1 Petru 5:7 „aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre căci El Însuși îngrijește de voi”; Luca 12:11 „nu vă îngrijorați cum veți răspunde”, însă cel mai mai măreț îndemn vine de la Domnul Isus Însuși în predica de pe munte, unde ține o predică numai despre îngrijorare (Matei 6: 25-34) unde Isus concluzionează: copilul Său nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că Tatăl se ocupă de toate nevoile lui.

Întrebarea care se ridică acum, este, dacă așa stau lucrurile, dacă Tatăl știe de ce avem nevoie, și dacă El ni le va da oricum, de ce totuşi atâta teamă, neliniște, nopți nedormite, și probleme de sănătate datorită stresului și îngrijorării? E normal să fie așa un creștin născut din nou? E normal să fie așa un copil al Lui Dumnezeu? Cu siguranță NU! Dar atunci unde e problema? Haideți să ne întoarcem la versetele din Filipeni 4. Primul izvor al îngrijorării este lipsa comunicării cu Dumnezeu, adică lipsa rugăciunii din viața credinciosului. Pavel inspirat de Duhul Sfânt spune că soluția pentru a nu te îngrijora este conversația cu Dumnezeu „aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu (v.6)”. Adică nu purta problemele cu tine, nu le duce de unul singur ci spune-le lui Dumnezeu, descarcă-te de ele înaintea Lui. Pentru mulți credincioși acest verset nu are prea multă trecere. Mulți nu înțelegem că mai bine ne luăm timp să vorbim cu Dumnezeu ca apoi să înțelegem ce avem de făcut. Deci opusul îngrijorării e rugăciunea. Lipsa rugăciunii duce la o viață cu multe temeri și îngrijorări. Poate o să spuneți că vă rugați și tot îngrijorați sunteți.

Vă spun atunci că ceea ce faceți, sigur nu e rugăciune, ci spălarea conștiinței. O rugăciune de cinci minute de dimineață pe care o faci repede înainte să îți bei cafeaua, sau pe drum de acasă până la serviciu, sau în timp ce te îmbraci să pleci de acasă nu e rugăciune. Noi avem nevoie de timp dedicat lui Dumnezeu. Timp în care să stai pur și simplu de vorbă cu El, așa cum stai cu un prieten la un ceai sau la o cafea. Imperativul din acest verset e categoric. Nu vă îngrijorați! Și ca să se întâmple asta rugați-vă! E foarte clar! Şi mai e specificat un detaliu aici: „orice lucru” trebuie spus lui Dumnezeu. Adică trebuie să fim specifici. Adică nu avem ce căuta cu rugăciuni generale și superficiale. Trebuie să-i spunem lui Dumneze    exact ce ne doare, sau ce ne frământă. Poate mulți spun cum adică orice lucru? Chiar orice? Păi ce treabă are Dumnezeu că eu am un examen greu, sau niște colegi de muncă foarte răi? Da! Dumnezeu e interesat de mine, și vrea să-mi facă bine dacă îi cer ajutorul. Se întâmplă de multe ori să nu ne rugăm pentru anumite probleme, și mai bine să ne îngrijorăm noi, pentru că spunem noi, sunt probleme neînsemnate, mă descurc eu cu ele. Și apoi avem o mulțime de neliniști. Da, ar trebui să-I spunem că ne îngrijorăm pentru mașina care îți face probleme și mecanicii nu pot depista ce are, pentru școala la care ai vrea să mergi, sau meseria pe care vrei să o practici, pentru faptul că deja ai o vârstă și încă nu ești căsătorit/ă, sau poate vrei să îți cumperi o nouă mașină.

Luther spunea că „am atât de mult de făcut în fiecare zi încât nu pot începe ziua fără să stau trei ore în rugăciune”. Înțelegem noi principiul acesta? Cu cât vom petrece mai mult în rugăciune cu atât grijile noa-stre vor dispare. Lipsa ei însă va aduce mari poveri asupra ta! A doua sursă a îngrijorărilor este nemulțumirea. Tot în acest verset 6 ni se spune să aducem probleme noastre înaintea lui Dumnezeu „cu mulțumiri”. De obicei îngrijorările vin și din faptul că nu ne place sau suntem nemulțumiți de ceea ce avem sau am primit în momentul de față. Și bineînțeles, nemulțumirea e la adresa lui Dumnezeu. Greu ajungem la stadiul în care să acceptăm că ceea ce face Dumnezeu pentru noi e cel mai bine. Din această cauză nemulțumirea produce în interiorul tău tot felul de atitudini și gânduri care te fac să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să iei decizii care apoi vor aduce teamă și îngrijorare. Nemulțumirea aduce amărăciune, nesupunere, regrete și decizii pripite. Aduceți-vă aminte de poporul Israel în pustiu.

Mereu nemulțumiți și mereu regretau că nu aveau ceva ce mai demult avuseseeră în Egipt, și de fiecare dată când întâlneau un obstacol se îngrijorau ce vor face, și cum vor merge mai departe, cu toate că Dumnezeu era în mijlocul lor zi și noapte și El își dovedea mereu credincioșia față de ei! Cam așa suntem noi de multe ori. Spre exemplu ești nemulțumit de mașina pe care o conduci și ai vrea să fii și tu ca alții care au ultimul model de mașină. Ce faci ca să îți potolești nemulțumirea? Îți iei un credit din bancă și îți cumperi și tu ultimul model de mașină, și apoi stai cu inima înghețată că nu poți plăti ratele și facturile, că dacă îți pierzi serviciul ești terminat și așa continuă un lanț de probleme. Și toate din cauză că ai vrut să fii la fel ca alții. Când puteai să îți cumperi o mașină mai accesibilă pentru buzunarul tău. Va trebui să învățăm să mulțumim lui  Dumnezeu pentru toate, și pentru ce avem și pentru ce nu avem, și să devenim mulțumitori. Într-o lume mereu nemulțumitoare ne este greu să ne mai gândim la ceea ce avem și să dăm slavă lui Dumnezeu. Societatea și-a pus din păcate amprenta asupra noastră și am devenit niște creștini foarte comozi, lacomi și materialiști. Pavel spunea „m-am deprins să trăiesc și în belșug și în lipsuri, să fiu sătul și să fiu flămând” (Filipeni 4:12).

Care e atitudinea noastră ca și oameni a căror împărăție nu e aici, ci în cer? De ce suntem atât de revoltați când nu se întâmplă sau nu primim ceea ce ne dorim, sau imediat? Cum putem spune că ne încredem în Dumnezeu care face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru dar nu acceptăm o suferință, sau o boală, sau când suntem fără muncă, sau că am avut un accident și am pierdut mașina, sau că nu ne permitem să schimbăm mașina, sau mobila, sau că uneori chiria și cheltuielile lunare sunt destul de mari în comparație cu ceea ce câștigăm noi? Dragi credincioși, eu cred că ne lipsește foarte mult atitudinea de mulțumire. Numai când începem să mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem și ce nu avem vom scăpa de o mulțime de griji și îngrijorări. Mulțumirea aduce vindecare și liniște; ea te ajută să vezi nevoile altora nu doar pe a tale, ba mai mult te ajută să vezi că alții au nevoi mai mari ca ale tale. Un ultim izvor care ne duce la îngrijorare este necredința. Ioan 14:1 spune „aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine!” Deși acest principiu nu reiese din textul pe care deja l-am propus, totuși găsesc că o altă mare parte a îngrijorărilor este necredința. Și spun asta pe baza experienței proprii, dar și din aceea a oamenilor cu care stau de vorbă. De fiecare dată când mă încred deplin în Dumnezeu orice îndoială, frică și îngrijorare dispare, când nu mă încred, se întâmplă opusul. Când spun necredință mă refer aici la necredința în Cuvântul Lui și în promisinile Lui. Cu părere de rău constat că există multă religie și formalism în bisericile creștine, însă nu există multă credință în Dumnezeu și în promisiunile Lui.

Nu vorbesc aici că nu credem în  Dumnezeu, ci că nu suntem gata să ascultăm de El, și să ne bazăm pe El sută la sută. Constat că mulți citesc Biblia, și știm de multe ori destul de bine ce trebuie să facem, însă capitulăm când vine vorba să aplicăm principiile din ea. De fapt, problema e să credem că Dumnezeul nostru de multe ori e prea mic pentru noi; e neputincios,   uneori deziteresat. Din discuțiile cu oamenii înțeleg că trăirea și experiența noastră e departe de oamenii Scripturii. Spre exeplu ca Avraam, Moise, David, care l-au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Va trebui să ne încredem în   Dumnezeu până la extreme, chiar și când pare imposibil sau absurd ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem. Va trebui să învățăm să depindem de Dumnezeu în totalitate și atunci nu vom mai avea pentru ce să ne îngrijorăm, pentru că ştim că suntem în mâna Lui, orice ar fi. Închei acum cu ceea ce Pavel spune în versetul 7 pe care l-am citat. Dacă ne vom ruga cu adevărat și vom comunica cu Dumnezeu problemele noastre, fie ele mai mici sau mai mari, dacă vom învăța să mulțumim și să ne încredem în Dumnezeu „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile”! E extraordinar, nu? Atunci când te rogi și mulțumești, Dumnezeu pune în tine o pace extraordinară, și oricât de grea ar fi situația, oricât de dureroasă sau de netrecut e problema prin care treci, în mod miraculos ai o pace care te ajută să mergi înainte. E pacea pe care numai Regele nostru o poate da; e pacea care nu poate fi distrusă; o pace care te face să asculți și să aștepți în tăcere ajutorul lui Dumnezeu.   Și această pace după cum observați, spune Pavel,    îți cuprinde atât inima cât și gândurile.   Adică îngrijorarea dispare! Nu te mai gândești la tot cei mai rău și negativ. Așadar stimați credincioși rugați-vă, mulțumiți și credeți-L pe Dumnezeu pe cuvânt. Și pacea Lui va pătrunde în inimile voastre.

Doamne dă izbândă!

Flaviu Ilioni