CE ESTE CREDINŢA?

Credința adevarată este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:5 „…pentru că credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”.
În epistola lui Pavel către Evrei capitolul 11:1, apostolul dă o definiție biblică a credinței: „Și credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.“ Credința este o luptă, apostolul Pavel îl îndemna pe Timotei, în 1 Timotei 6:12 „Luptă-te lupta cea bună a credinței;…”, dar omul nu alege credința adevărată întotdeauna pentru că este prea comod ori nu vrea să lupte pentru ea. De ce să nu recunoaștem că adevărata credință este de multe ori compromisă, contrazisă fiind prin falsuri și imitări?
În Faptele Apostolilor 19:13-17 autorul ace-stei cărți consemnează interpretarea falsă a adevăratei credințe de către copiii lui Sceva, aceștia dorind să-l imite pe Domnul Isus sau pe Pavel în lucrarea de exorcizare. Aceștia neavând puterea divină, au fost biruiți de duhul cel rău și puși pe fugă, ei nu aveau credința, dar doreau să se folosească de aceste Nume.
Voi aminti câteva feluri a acestei credințe false care se rușinează și nu are la bază încrederea în Domnul Isus Hristos: credința intelectuală, credința emoțională, credința fanatică, credința formalistă.

Credința intelectuală: nu este altceva decât o credință în doctrină, crez sau istorie. Acest fel de credință are la bază o anumită doctrină ale cărei rădăcini nu sunt întru totul biblice. Există și un alt fel de credință care se bazează pe un anumit crez religios, întemeiat de un grup de oameni sau așa numiți părinți ai bisericii. De ce să nu amintim și felul de credință care este bazată pe istorie, încercând să se demonstreze care religie de când datează, care este mai veche, ori în care au crezut strămoșii noștri ca fiind credința cea mai bună?

Credința emoţională: atunci când credința atinge numai nivelul sentimentelor, este mare pericol de oscilare încolo și încoace depinzând de circumstanțele în care te afli.

Fanatismul: este credința fără fundament care încearcă imposibilul și este împotriva umanității, care ne vorbește mult despre fapte dar ea nu face nimic. „Credința fără fapte este moartă” spune Scriptura.

Formalismul: este credința care se bazează pe forme și ceremonii; cu părere de rău, dar ei se opresc fără a găsi însemnătatea lor. În loc să-și asigure sfârșitul, ajung să-și piardă mântuirea.
În concluzie, credința falsă este ca o mașină fără combustibil… de ce să nu recunoaștem, credința multora este doar o gimnastică mintală.

Credința adevarată sau cuceritoare. Ce este ea? Spre deosebire de credința falsă, cea adevărată este o credință în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Duhul Sfânt: Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine”. Spunea Domnul Isus ucenicilor, dar ne spune și nouă astăzi.

Timpul sau locul de manifestare a acestei credințe: Nu credința din trecut ar trebui să ne preocupe, căci trecutul este văzut (Biblia spune despre încrederea în lucrurile care nu se văd). Parcă ne place să ne lăudăm cu ce a fost în trecut dar Dumnezeu se uită la ce suntem în prezent.
Dacă ne vom încrede în viitor, aceasta va fi doar o speranță. Noi trebuie să avem credința în prezent:acum, astăzi, aici. În 2 Corinteni 6:2 apostolul Pavel le scrie corintenilor: – Căci El zice „La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”. Nu ai de unde să știi că ziua de mâine va fi a ta, crede în Isus ca să fii mântuit, tot așa cum spune și Ioan în Evanghelia sa Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Credința adevărată se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu. El a făcut mai multe promisiuni generale care se referă la popoare, ţări, împărății etc. Și totodată promisiuni specifice ce se referă la ceva anume: la un popor, la o persoană, la cei ce cred în El etc. În 2 Timotei 3:16 apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire”, deci
Dumnezeu și-a revelat voia Lui atât prin Scriptură cât și prin Duhul Sfânt, și acestea două nu se contrazic niciodată. Această credință pune anumite condiții: păcătosul trebuie să se pocăiască de păcat și să renunțe la el dacă vrea să fie iertat. Iertarea este singura șansă de a fi mântuit pentru cel păcătos, credința acestuia se limitează la mântuirea lui. Pentru cel ce este deja mântuit, pentru a putea practica credința adevărată, sunt anumite condiții: consacrare, a trăi în ascultare și a persevera continuu. Menirea acestei credințe este de a ridica sufletul la trei nivele distincte:

1. Iertarea pentru trecut: Romani 3:25. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;”. Dumnezeu nu ține seama de păcatele făcute în neștiință, adică până nu l-ai cunoscut pe El.

2. Puritatea dragostei în locul păcatului: 1 Ioan 3:9. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El”. Dintr-un păcătos ai devenit sfânt și neprihănit. 1 Corinteni 6:11. „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”.

3. Puterea în lucrare: În Filipeni 4:13, apostolul Pavel le scrie filipenilor ceea ce este valabil și pentru noi astăzi „Pot totul în Hristos care mă întărește”.
Dragul meu cititor, ai primit tu această credință adevărată? Pune-ți te rog aceste întrebări: Ce am făcut pentru mine în trecut? Ce fac acum? La ce nivel sunt? Doresc să încerc mai mult aici și acum? Bunul Dumnezeu să te ajute!

Daniel Vițelar