Cea mai bună motivație pentru a frecventa biserica

Introducere
Perioada pandemiei a relevat cel pu.in doua aspecte pe care cre.tinii din veacurile sau chiar deceniile trecute nu le-au întâlnit. Pe de o parte, credincio.ii, chiar daca uneori nu s-au adunat pentru închinare într-un local, au putut beneficia de programe online cu predici .i cântari. Pe de alta parte, al.i credincio.i, din comoditate sau selectivitate datorata varieta.ii de predici .i cântari oferite pe diverse platforme online, au redus frecventarea adunarilor fra.ilor .i surorilor în Hristos. Dar oare pot slujbele biserice.ti transmise online sa înlocuiasca adunarile fizice ale cre.tinilor? Ce pierde credinciosul care frecventeaza rar sau deloc o biserica, adica, o comunitate de credincio.i? Înainte de a oferi câteva motiva.ii, e necesara o scurta descriere a variatelor sensuri ale cuvântului biserica. Data fiind brevitatea acestui articol, nu vom face referire la profilul dogmatic al bisericii pe care credinciosul ar trebui sa o frecventeze.
În general, prin cuvântul biserica (ekklesia) cre.tinii în.eleg cel pu.in .ase sensuri. Biserica poate desemna: 1) O adunare – Fapte 19:32: „…caci adunarea (gr. ekklesia) era în învalma.eala”; 2) O comunitate de credincio.i – Matei 18:17; 3) Cre.tini, în general – Fapte 9:31: „Biserica se bucura de pace…”; 4) Totalitatea tuturor credincio.ilor din toate timpurile – Evrei 12:23: „V-a.i apropiat…de Biserica celor întâi nascu.i, care sunt scri.i în ceruri…”; 5) O cladire în care credincio.ii se aduna pentru închinare. Acest sens nu apare nicaieri în Noul Testament. În Romani 16:5 se refera tot la o comunitate de credincio.i, nu la o cladire: „spune.i sanatate .i bisericii care se aduna în casa lor”; 6) O denomina.ie religioasa, de exemplu, Biserica Ortodoxa. Nici sensul acesta nu apare în Noul Testament.
În articolul de fa.a, ne vom referi la cel de-al doilea sens al cuvântului biserica din ordinea enumerarii.

Motivații bune pentru a frecventa o biserică
În Evrei 10:25 ni se poruncește „să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei”. Așadar, cineva ar putea corect argumenta că, printre cele peste 1000 de porunci din Noul Testament, stăm și sub imperativul de a frecventa o comunitate de credincioși, o biserică locală. Însă, obediența față de această poruncă fără o motivație izvorâtă dintr-o justificare scripturală cu implicații practice nu duce decât la legalism.
O motivație des invocată pentru a frecventa biserica este aceea conform căreia copiii ai căror părinți nu merg des la biserică vor înceta să mai frecventeze biserica. Europa Occidentală reprezintă un exemplu care atestă adevărul acestei motivații. Bisericile istorice sunt frecventate cu precădere de credincioși cu o medie de vârstă mai ridicată.
Edificarea spirituală personală prin mesaje biblice, cântări și poezii este o altă motivație care este uneori înaintă pentru a-i îndemna pe creștini să frecventeze o adunare. Totuși, cât de convingătoare este o astfel de motivație în contextul actual, în care resurse alternative abundă sub variate forme, în diferite limbi și poate mai calitative decât cele din biserica locală?
De asemenea, nu de puține ori, se face referire la părtășia cu frații și surorile ca suport pentru îndemnul de a frecventa biserica. Dar și acestei motivații i se găsește pricină cum că o întâlnire într-un grup restrâns mai degrabă poate fi numită părtășie decât pur și simplu prezența fizică în cadrul unei adunări care are loc pentru câteva scopuri comune, cum ar fi, ascultarea Cuvântului, înălțarea rugăciunilor și intonarea imnurilor de laudă.
Cea mai bună motivație pentru a frecventa biserica
Pentru înțelegerea celei mai puternice motivații de a frecventa biserica e necesară o scurtă explicație a caracterului implicit al poruncilor Domnului Isus. Domnul ne-a lăsat porunci explicite, cum ar fi „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău…” (Matei 22:37). Apoi, sub forma celei de-a doua porunci, El spune „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:39). Dar Domnul nu a poruncit explicit iubirea față de noi înșine. Porunca de a ne iubi pe noi înșine este mai întâi implicită în porunca de a-L iubi pe Dumnezeu. A-L iubi pe Dumnezeu implică a iubi tot ce aparține lui Dumnezeu iar noi îi aparținem Lui. Mai mult, cel care Îl iubește pe Dumnezeu se iubește pe sine în mod natural. Prin urmare, porunca de a ne iubi pe noi înșine se află implicit în prima poruncă. Tocmai de aceea nu ne facem rău nouă înșine, mai ales să curmăm propria viață.
În aceeași ordine de idei, porunca de a face parte dintr-o comunitate de credincioși și de a o frecventa pe cât de des posibil se află implicit în porunca numită Marea Trimitere. Domnul Isus ne-a poruncit să facem ucenici din toate neamurile și să-i învățăm tot ce ne-a poruncit El (Matei 28:19,20). Dar cum putem face ucenici din orice etnie și să-i învățăm tot ce ne-a poruncit Domnul Hristos dacă nu participăm la întâlnirile credincioșilor? La biserică aflăm de cei aflați în nevoi spirituale, fizice sau financiare; mijlocim în rugăciune pentru cei necredincioși sau pentru fiii risipitori ai bisericii; aflăm de vreo destinație spre care poate primim o chemare misionară; primim vești despre diverse nevoi pe care le au alți creștini din alte comunități; ne expunem Cuvântului Evangheliei fără a fi selectivi, cum am face dacă am accesa internetul. Un creștin cu greu poate să-și ducă viața de urmaș al lui Hristos fără participarea la adunările credincioșilor, dar cu atât mai greu i-ar fi să împlinească porunca de a face ucenici și de a-i învăța cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu dacă absentează de la întâlnirile fraților și surorilor de aceeași credință cu a lui.
De aceea, părinții ar trebui să dorească privitor la ai lor copii nu doar să-i vadă la programele bisericii, ci să fie și împlinitori ai Marii Trimiteri. Bineînțeles, ascultarea de Marea Trimitere poate fi prin slujbe publice în biserică sau prin slujiri private, cum ar fi rugăciunea, dărnicia, împărtășirea Evangheliei, și altele. Ambele categorii de slujiri sunt răsplătite de Același Dumnezeu Care vede în ascuns.
Astfel, prin împlinirea Marii Trimiteri credinciosul ascultă, de fapt, de cea de-a doua poruncă a Mântuitorului: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, cea mai mare nevoie a aproapelui fiind cunoașterea Împărăției lui Dumnezeu și ucenicizarea acestuia întru creșterea spre asemănarea cu Hristos. În final, înțelegem că participarea la slujbele bisericii reflectă implicit atât împlinirea Marii Trimiteri cât și a Marii Porunci.

Romică Ciocan

You may also like...