CELE MAI ÎNSEMNATE LUCRURI DIN LEGE

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute. (Matei 23:23)
Domnul îi mustra într-o zi pe farisei într-una din predicile Sale în care scoate în evidență mai multe practici și învățături greșite de ale fariseilor. Printre altele El rostește și cuvintele de mai sus. Prin acestea le reproșează că vor să pară a fi foarte atenți în a împlini Legea lui Moise, până acolo încât să dea zeciuială chiar și din condimente precum mentă, mărar și chimen. Nimeni nu plantează acasă în grădină sau pe câmp lanuri întregi de mărar ca și cum ar fi grâu. Dimpotrivă se seamănă doar câteva fire din fiecare dintre aceste plante. Acum din aceste câteva fire, imaginați-vă un fariseu numărându-le, calculând exact cât trebuie să dea zeciuială și mergând cu două crenguțe de mărar și trei frunze de mentă la Templu. Prin aceasta Hristos nu ne spune că e ceva rău să se dea zeciuială, ci El le reproșează fariseilor că au neglijat să împlinească alte porunci, mult mai greu de împlinit, dar și mult mai „însemnate”.
CELE MAI ÎNSEMNATE LUCRURI DIN LEGE
DREPTATEA
„Să nu asuprești pe aproapele tău și să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu oprești până a doua zi plata celui tocmit cu ziua. Să nu vorbești de rău pe un surd și să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.” (Leviticul 19:13-15)
Sfintele Scripturi ne învață să nu fim sub nicio formă noi înșine o încercare pentru aproapele nostru. Să ne îndeplinim datoriile pe care le avem față de ei. Dacă am cumpărat ceva sau am beneficiat de serviciile cuiva, să le plătim ce le suntem datori. Să nu îi înjosim sau ne batem joc de cei care au vreun handicap. Dimpotrivă să respectăm demnitatea tuturor oamenilor. Nici chiar pe cei dintr-o pătură socială mai joasă decât noi să nu-i disprețuim. Ba dimpotrivă să facem tot ce ne stă în putere să le creăm oportunități de a duce o viață mai bună: „Nici să nu culegi strugurii rămași după cules în viața și să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le lași săracului și străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Leviticul 19:10)
Nici să nu fim părtinitori. Chiar dacă nu suntem puși să judecăm în tribunalele lumii sau în comitetul bisericii locale, tot ne facem uneori vinovați: „și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: „Tu șezi în locul acesta bun!“ și apoi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!“ sau: „Șezi jos la picioarele mele!“, nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele?” (Iacov 2:3,4)
Țin minte că pe când eram copil încă, era o familie mai săracă în biserica din România unde mergeam. Nu mulți vorbeau cu ei în biserică, nici nu îi salutau mulți. Puțini îi cunoșteau pentru că nici nu frecventau prea des biserica. Părinții mei însă insistau totdeauna să trec pe la ei și să vorbesc cu ei, sau măcar să îi salut și să le urez o binecuvântare. Asta a fost o lecție foarte importantă pentru mine pe care nu pot uita. Ți-aș recomanda și ție, dragă cititorule, data viitoare când mergi la biserică, du-te la persoana cea mai neînsemnată din biserică și pe care o cunoști cel mai puțin bine și fă-ți timp să îi spui o vorbă bună și o binecuvântare.
MILA
Dacă dreptatea cere să le lași săracilor un colț din vie și din holdă ca să aibă și ei ce pune pe masă, mila le duce pâinea gata coaptă. Nu că am vrea să îi învățăm pe oameni să fie leneși, ci pentru că mulți au într-adevăr nevoie de ajutor. Mila întotdeauna face mai mult decât e necesar: „Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” (Matei 5:41)
Un exemplu practic de milă este pilda Mântuitorului cu cel căzut între tâlhari și samariteanul. Mulți se identifică cu cel căzut între tâlhari, eu mai degrabă mă identific cu levitul și preotul care au trecut pe lângă și nu au făcut nimic. Ceea ce înțeleg eu din pilda aceasta e că există oameni care nu îl cunosc pe Dumnezeu și totuși sunt mai miloși și mai dispuși să ajute decât mine ca credincios. Și lucrul acesta trebuie să îmi aducă rușine și pocăință. Din reacția fariseilor care au auzit pentru prima dată pilda și a ucenicilor cred că și ei au înțeles cam în același fel pilda.
Tot Mântuitorul ne învață că atunci când facem milostenie, să nu o facem în mod ostentativ: „nu suna cu trâmbița înaintea ta”, ba dimpotrivă „să nu știe stânga ta ce face dreapta” (Matei 6:2-3). Nici să nu dăm împrumut doar celor de la care știm că vom primi înapoi (6:34). Eu aș zice că nu e corect nici să dăm în speranța că oamenii se vor simți obligați să asculte Evanghelia, pentru că tot ceva în schimb așteptăm, nu lucruri materiale, ci atenția oamenilor. Dimpotrivă, când dăm, să dăm din dragoste creștinească, fără să așteptăm absolut nimic în schimb, nici măcar un mulțumesc. Să lăsăm predicarea pe altă dată, să nu amestecăm milostenia cu evanghelizarea, ca nu cumva să ne pierdem răsplata pentru amândouă.
O altă fațetă extrem de importantă a milei este îngăduința. Să nu bănuim imediat pe cei din jurul nostru de ceva rău când nu avem dovezi concrete. Chiar dacă avem, să suferim mai bine să fim nedreptățiți, să răbdăm mai bine paguba, cum spunea apostolul Pavel (1 Corinteni 6:7).
CREDINCIOȘIA
Credincioșia sau loialitatea este și ea deosebit de importantă în Sfintele Scripturi. Un bun exemplu de credincioșie este chiar regele David. El a rămas fidel nu doar până la moartea prietenului său, Ionatan, ci chiar și după, onorându-l pe urmașul acestuia, Mefiboșet (2 Samuel 9:7). Avem obligația să nu îi abandonăm pe cei din familia noastră: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8), nici chiar pe prieteni: „Nu părăsi pe prietenul tău și pe prietenul tatălui tău …” (Proverbele 27:10).
Biblia nu ne dă voie să trădăm încrederea nimănui. Dacă ne-a spus vreun secret, să nu îl spunem mai departe: „Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucruri ascunse, dar sufletul credincios ține ce i s-a încredințat.” (Proverbele 11:13). Dacă am promis ceva, să ne ținem de cuvânt: „… El nu-și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.” (Psalmii 15:4)
SLUJIREA
Încercările vin, vrând-nevrând. Dacă azi e rândul meu, mâine s-ar putea să fie rândul tău și după aceea a vecinului de peste drum care poate nu cunoaște Evanghelia. Lecția cea mai importantă a încercării este necesitatea slujirii. Întotdeauna vor fi oameni lipsiți, dacă ai cu ce, sprijină-i. Întotdeauna vor fi oameni bolnavi, vizitează-i și ajută-i. Întotdeauna vor fi oameni triști, mângâie-i!
Biserica a trecut recent prin una dintre cele mai grele încercări din ultimele trei decenii. Personal nu cred că am ieșit biruitori. Am asistat la o dezbinare care cu puțini ani în urmă era de neimaginat. Să ne pocăim, să ne mărturisim păcatul și să rugăm ca Domnul să vindece această ruptură din mijlocul Bisericii.
Ceea ce deosebește într-adevăr creștinismul de alte credințe sunt cuvintele Mântuitorului: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!” (Marcu 9:35) și „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.” (Matei 7:12). Nu este ideea noastră, că noi nu am fi fost în stare să ajungem la o asemenea concluzie. A trebuit să coboare Dumnezeu însuși din cer să ne-o spună, și nu doar să ne-o spună, ci și să ne demonstreze în mod practic, murind pentru păcatele noastre pe când noi încă eram vrăjmași cu El.
Vasile Dan