CONFLICT ÎNTRE GENERAȚII. DE CE?

Schimbarea de generații a fost o constantă de-a lungul istoriei. Interacțiunea dintre înaintași și urmași a fost influențată de mulți factori, în etape diferite, chestiunea de fond fiind mentalitatea diferită. Stilul de viață adoptat de către majoritatea membrilor unei generații, a fost dictat de așteptările diferite de la viață, stimulate de nivelul de educație, de schimbarea priorităților, alimentate de abundența sau absența resurselor, sub influența factorilor sociali, în funcție de regimul politic. Pe lângă această multitudine de factori, care conțin o măsură considerabilă de volatilitate, mitul progresului constant nefiind sustenabil, factorul determinant pentru multe secole a fost cel spiritual, mai ales în Europa creștinată. Valorile morale propuse de religia creștină au creionat o perspectivă coerentă asupra vieții, cu un standard comun, ce a dus la formarea unei structuri sociale în jurul Bisericii, celula de bază fiind familia, locul unde generațiile se nasc și conviețuiesc.
Deoarece Biserica nu poate și nici nu trebuie să facă abstracție de realitatea socială și demografică, în ceea ce privește contactul cu acestea, e important de urmărit care sunt influențele sau chiar presiunile pe care le exercită societatea asupra fiecărui individ în parte, implicit și asupra comunităților. Deși sfera spirituală, viața duhovnicească trece dincolo de contextul imediat, totuși această tensiune se păstrează permanent, ucenicii lui Hristos „nu sunt din lume” (Ioan 17:14, 16), dar rămân în lume (Ioan 17:15), fiind emisari ai Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, cu dublă cetățenie (Fil. 3:20). Această perspectivă ne dezvăluie un aparent conflict, care a fost dificil de soluționat pentru multe comunități creștine, atitudine ce încă se perpetuează. În mod particular am vrea să adresăm câteva din implicațiile acestei dualități, în ceea ce e denumit „conflict între generații”.
Deși dintotdeauna au existat diferențe, anumite nuanțe între părinți și copii, într-o anumită măsură toți înaintașii fiind considerați depășiți de tinerii entuziaști, respectul și îndatorarea față de bătrâni era o normă, excepția fiind rebeliunea. Este cert că în perioada contemporană, falia dintre generații se mărește într-un ritm accelerat. Ceea ce era specific unor momente de criză în trecut, în ciclurile revoluționare, fie ideologice sau industriale, în ciocnirea așteptărilor și idealurilor diferite, dar care ocupau o perioadă îndelungată de timp, acum caracterizează norma. Și nu oricum, ci cu o atitudine ce se precipită, schimbările substanțiale având loc mult mai des decât poate procesa chiar o persoană deschisă și proactivă, principalul catalizator fiind avansul tehnologic, o revoluție informațională în toată regula.
Acest tip de argumentație nu legitimează adaptarea permanentă în funcție de factorii externi comunității creștine, dar nici încremenirea în timp, cu justificări nostalgice. Abordarea față de receptarea noului și a ceea ce pare cel mai eficient mod de gândire și acțiune poate duce la un conflict între generația matură, cu o perspectivă stabilizată, și generația tânără, în ascensiune, alimentată de curiozitate, de setea de experiențe. Aici intervine pericolul relevanței, care duce la disensiuni, dezbateri intense, împotrivire la schimbare sau dimpotrivă, o promovare intensă a schimbării. În multe cazuri, ambele tabere nu sunt echipate cu argumente solide, deși cei maturi au certificarea experienței, dar pe care nu reușesc să o comunice. Este evident că schimbarea e dificil de gestionat, dar e inevitabilă în unele aspecte. Astfel, dacă se rezolvă carențele din comunicare, tensiunea poate fi atenuată, iar dacă problema este doar de formă, nu și de fond, se pot aduce lămuririle necesare, „vorbind aceeași limbă”.
Dacă discuțiile au la bază o dorință de acomodare la standardul „lumesc”, o diluare a mesajului Evangheliei, o tolerare a stărilor păcătoase, sau o înțelegere greșită a libertății creștine (Rom. 6:1-2; Iac. 2:12), acestea pot fi rezolvate doar de compromis. Când aceste discrepanțe duc la deteriorarea relațiilor, la acuze și separări, dacă miza este o căutare sinceră a lui Dumnezeu, se impune o perioadă de reabilitare, prin pocăință, care să refacă comuniunea (Col. 3:13). În cazul unor motivații greșite, se reclamă o atitudine fermă, dar conciliatoare, cauza fiind o problemă spirituală, o necunoaștere și neînțelegere a Scripturii (1 Ioan 2:3-6), care modelează gândirea (Rom. 12:2). Pe lângă o investiție solidă în educarea copiilor într-un spirit creștin (Prov. 22:6) și o catehizare corectă a tinerilor născuți din nou, mai apoi a membrilor comunității, este o nevoie acută de modele. După experiența personală a cunoașterii lui Dumnezeu, puterea exemplului este fundamentală în aprofundarea și asimilarea temeinică a valorilor biblice și a formării caracterului (1 Cor. 11:1). În acest punct, responsabilitatea este așezată pe umerii celor maturi care trebuie să-și asume rolul de mentori, ucenicia fiind modul biblic de interacțiune între generații (Mat. 28:19-20), chiar dacă rolurile se pot inversa, slujitorul fiind mai tânăr decât cei slujiți (1 Tim. 5:1-3).
Chiar dacă multe fenomene socio-culturale depășesc capacitatea de reacție a generațiilor vârstnice, cu excepțiile de rigoare, și avansul lumii virtuale este de neconceput, implicațiile fiind multiple și profunde la nivel comportamental, ușor observabile, comuniunea cu cei tineri (nativi digitali), este totuși posibilă, chiar imperativă. Chestiunile fundamentale pentru o viață împlinită au rămas aceleași, nevoile de bază ale ființei umane au rămas aceleași, chiar dacă pot fi satisfăcute prin mijloace diferite, iar mai presus de acestea, Dumnezeu a rămas același (Iac. 1:17), cu standardul scriptural nealterat (2 Tim. 1:13-14). Conștientizarea discrepanțelor este necesară, ignorarea acestui „conflict” doar va agrava situația relațiilor, pe când confruntarea și soluționarea lor, vor întări „părtășia frățească”, iar o atitudine corespunzătoare va crea un context sănătos (1 Petru 5:5). Astfel, între credincioșii autentici, în familiile creștine mature, această tensiune poate fi tocmai fermentul dezvoltării. Având în vedere o motivație corectă, care se regăsește în altruismul celor puternici față de cei vulnerabili, este esențială atât perspectiva investiției în oameni, cât și căutarea aspectelor ce unesc, în detrimentul celor ce despart. Ca un adevăr ilustrat, putem sublinia că „o comunitate va merge bine atunci când oamenii în vârstă vor planta copaci la a căror umbră nu vor mai sta”. În acest cadru, fiecare generație care se ridică, nu trebuie să uite că „stă pe umerii unor giganți” (Evrei 13:7).
Ioan Dumitraș