Credința împreună cu încrederea

Noțiunea de credință în Domnul Dumnezeu este un
lucru măreț, atunci când pe plan spiritual este umplută de încredere, ascultare și împlinire a
Cuvântului lui Dum- nezeu. O credință fără un astfel de conținut se poate com- para cu imaginea
unei planete fără viață (pustie) sau a unui trup fără suflare (mort). Cuvântul încredere în Dum-
nezeu are o semnificație foarte valoroasă în Scriptură. De aceea am scris aceste rânduri, având la
bază mai multe citate din biblie.

Adevărata credință este o încredere neclintită în Dom- nul, trăirea în totul după Cuvântul
Domnului: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puter- nică
încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei
11:1). Încrederea în Dumnezeu este de fapt o credință vie, ascultând şi împlinind în totul Cuvântul
Domnului şi având o nădejde neclintită în lucrurile făgăduite. Doar aceasta Îl proslăveşte pe
Domnul în viața noastră de creştini. Numai în felul acesta rugăciunile, jertfele, cântările,
mulțumirile şi laudele pe care le înălțăm spre Cel ce este Sfânt în veci de veci, sunt primite şi
ascultate.
Iată ce zice Scriptura despre acei „credincioşi“ care nu împlinesc Cuvântul Domnului: „Urăsc
lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă
întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile
vă sunt pline de sânge! Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe
care le-aţi făcut! Înce- taţi să mai faceţi răul!” (Isaia 1:14-16), „Tu crezi că Dumne- zeu este
unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că
credinţa fără fapte este zadarnică?” (Iacov 2:19-20).
Cu toate că Îl ştiau pe Domnul, adică credeau că există, totuşi nu aveau încredere în El: „Apoi în
pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe
fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea
voastră în locul acesta. Cu toate acestea, voi n-aţi avut în- credere în Domnul Dumnezeul vostru…”
(Deut. 1:31-32).

Încrederea în Domnul
Poți fi întărit în încrederea în Domnul prin oameni:
„Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David, în pădure. El i-a întărit
încrederea în Dumnezeu…” (1 Sam.
23:16), „De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla
aşa cum mi s-a spus.” (Fapte 27:25).
Dar în mod deosebit prin Cuvântul Domnului: „Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în
Domnul.” (Ps. 4:5),
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Ps. 34:8), „Ferice
de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei tru- faşi şi
mincinoşi!” (Ps. 40:4).
Vai de cei ce nu-şi pun încrederea în Domnul, ci îşi pun încrederea în altceva: „Cine se încrede în
bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul.” (Prov. 11:28),
„Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: «Nimeni nu mă vede!» Înţelepciunea şi ştiinţa ta
te-au amăgit, de ziceai în inima ta: «Eu şi numai eu.»” (Is. 47:10), „Aşa vorbeşte Dom- nul:
«Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de
la Domnul!»” (Ier. 17:5).
Răsplătirile în urma încrederii în Domnul: „În ziua aceea vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul
nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam; acum, să
ne veselim şi să ne bucurăm de mân- tuirea Lui!»” (Isaia 25:9), „Binecuvântat să fie omul care se
încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi
întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în
anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.” (Ier. 17:7-8).
Încercarea credinciosului va dovedi încrederea sa în Domnul: „În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că
acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca
încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este în-
cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…” (1
Petru 1:6-7).

Poți să ai credință, dar să n-ai încredere
Poți avea credință, dar fiind influențat de societate, cultură, datini (obiceiuri), ritualuri,
etc., să n-ai încredere. Naaman avea o oarecare credință, dar îi lipsea încrederea:
„Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând: «Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi,
va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra.»” (2
Împ. 5:11).
Cei ce îşi pun încrederea în Domnul sunt cu totul deo- sebiți de ceilalți:
Ezechia. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda
care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. Influențele
străine, vrăjmașe, au căutat să slăbească şi să distrugă încrederea în Domnul prin intimidări,
amenințări, etc: „Rabşache le-a zis: «Spuneţi lui Ezechia: «Aşa vor- beşte marele împărat,
împăratul Asiriei: «Ce este încre- derea aceasta pe care te bizui?”… Poate că îmi veţi spune:
«În Domnul, Dumnezeul nostru, ne încredem.»” (2 Împ.
18:19;22a), „Aşa vorbeşte împăratul: «Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă
izbăvească. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: «Domnul ne va
izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei. »” (Isaia 36:14-15).
Ezechia s-a rugat şi s-a încrezut în Domnul, şi au fost izbăviți: „În noaptea aceea, a ieşit
îngerul Domnului şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când
s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.” (2 Împ. 19:35).
Iosafat. Tot de o astfel de încredere în Domnul dă do- vadă și Iosafat: „A doua zi, au pornit
dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: «As- cultaţi-mă,
Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi;
încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.»… Când a ajuns Iuda pe înălţi- mea de unde se
zăreşte pustiul, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe
pământ, şi nimeni nu scăpase.” (2 Cron. 20:20;24).

Încrederea în Domnul izbăveşte
Daniel. „Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cup- torului aprins şi, luând cuvântul, a zis:
«Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi
încoace!» Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.” (Dan. 3:26). „Atunci
împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos
din groapă şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.” (Dan.
6:23).
David. O încredere în Domnul declarată public de Da- vid în lupta sa cu Goliat: „David a zis
filisteanului: «Tu vii
împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin
împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai
ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da
stârvurile taberei Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că
Is- rael are un Dumnezeu.»” (1 Sam. 17:45-46).
Încrederea în Domnul este neclintită, în orice împrejur- are
Isaia. „Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun
încrederea.” (Is. 8:17)
Pavel. „În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în ne- cunoştinţă despre necazul care ne-a lovit
în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de pu- terile noastre, aşa că
nici nu mai trăgeam nădejde de vi- aţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să
ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumne- zeu care învie morţii.” (2 Cor 1:8-9), „După ce
am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul
nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.” (1 Tes. 2:2).

Încrederea în Domnul trebuie păstrată
„Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dum- nezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă
păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lău- dăm.” (Evrei 3:6), „Căci
ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la
început…” (Evrei 3:14), „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare
răsplătire!” (Evrei 10:35).
Cei ce s-au încrezut în Domnul, mărturisesc:
David. „Eu am încredere în bunătătea Ta, sunt cu ini- ma veselă, din pricina mântuirii Tale…”
(Ps. 13:5), „Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De
aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.” (Ps. 28:7).
Isaia. „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic;
căci Domnul Dum- nezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.” (Is. 12:2)
Încrederea în Dumnezeu ne este întărită prin Hristos şi prin Duhul Sfânt: „Avem încrederea aceasta
tare în Dum- nezeu, prin Hristos”. (2 Cor. 3:4), „În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi
apropierea de Dumnezeu cu încrede- re.” (Efes. 3:12).
În încheiere: Un părinte adevărat este plin de iubire față de copiii săi. Le poartă de grijă şi
este gata chiar să se jertfească pentru ei. Acest lucru determină în copii un sentiment de
încredere şi pace sufletească. Tot astfel tre- buie să ne raportăm şi noi față de Tatăl nostru,
Domnul şi Dumnezeul nostru: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi cre- dinţă în Dumnezeu şi aveţi
credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă
duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă
voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3).
Domnul să vă binecuvânteze!

Aron Soane