CREDINȚA VĂZUTĂ PRIN PRISMA VECHIULUI TESTAMENT

Fiecare om crede în ceva (cineva), chiar și cel ce nu crede în nimic, el totuși crede în acel nimic. Așa ne-a creat Dumnezeu, să credem. Credința străbate ca un fir roșu inimile oamenilor de la creație și până la sfârșit, atât timp cât vor exista oameni pe pământ. În această lucrare de cercetare, vreau să mă ocup de acest subiect numit credința în Dumnezeu, din punctul de vedere al Vechiului Testament. Conform dicționarului biblic1 , în Vechiul Testament, cuvântul „credință” este găsit doar de două ori: Deut. 32:20 și Hab. 2:4 în traducerea VA, iar în traducerea VSR apare de optsprezece ori. De doisprezece ori este folosit în sensul negativ de a încălca credința sau de a comite păcat (Lev. 5:15, Deut. 32:51), de asemenea în sensul pozitiv de a acționa de bună credință (Jud. 9:15), iar alte șase pasaje vorbesc despre încredere. Chiar dacă în Vechiul Testament cuvântul „credință” nu este folosit des precum în Noul Testament (peste 240 de ori), el are o importanță majoră. Iată de ce credința joacă un rol foarte important și hotărâtor în inima omului.
În funcție de credința pe care o are cineva, așa își va alege calea pe care s-o urmeze în viață. Mărimea sau micimea credinței îl va determina pe om să acționeze având curaj sau moliciune. Credința dă sens și scop în viață.
CREDINȚA OAMENILOR DIN VECHIUL TESTAMENT
Acum doresc să trec puțin prin Sfânta Scriptură și să scot în evidență credința oamenilor din Vechiul Testament începând cu Adam și sfârșind cu Avram. Adam a fost prima persoană omenească creată de Dumnezeu din țărâna pământului. Împreună cu soția lui Eva auavut trei băieți: Cain, Abel și Set.
Adam – „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului” (Gen. 4:1 b). Adam a crezut că, într-adevăr, copiii nu apar din întâmplare, nici din greșeală, ci „cu ajutorul Domnului”.
Cain și Abel – aduc fiecare jertfă lui Dumnezeu pentru că cred (au credință) în Dumnezeu. „…Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui…” (Gen. 4:3-4).
Set – „Lui Set i s-a născut și lui un fiu și i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului” (Gen. 4:26). Ne găsim la a doua generație de oameni de la creație și observăm că această tradiție de transmitere a credinței în Dumnezeul cel Adevărat este încă prezentă: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.”
Noe – „…Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Gen. 6:9b). Noe are credință în Dumnezeu. Dovada acestei credințe este ascultarea de Cuvântul Domnului. Noe construiește corabia pentru a-și salva familia chiar dacă toți ceilalți concetățeni contemporani generației lui erau împotrivă și-l batjocoreau, pentru că încă nu plouase.
Avram – mai târziu Dumnezeu îi schimbă numele în Avraam.
PROMISIUNI PENTRU AVRAM
„Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” (Gen. 12:2). „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Gen. 12:3). Au plecat în țara Canaan și au ajuns în țara Canaan (Gen. 12:5). Împreună cu Avram a plecat și Lot, nepotul lui. Din cauza binecuvântărilor prea mari, Lot se desparte în mod pașnic și amiabil de unchiul său Avram, alegând câmpia care era la graniță cu Sodoma, iar Avram alege muntele care ținea de Canaan.
Domnul stă din nou de vorbă cu Avram și-i repetă făgăduințele de mai înainte, de data aceasta mai concret: „Toată țara pe care o vezi ți-o voi da ție seminței tale în veac. Îți voi face sămânța ca pulberea pământului de mare așa că dacă poate cineva număra pulberea pământului și sămânța ta va putea fi numărată.” (Gen. 13:15-16). Acestea sunt cuvintele spuse de Dumnezeu lui Avram, cuvinte care i-au mărit și mai mult credința.
CREDINȚA ÎL APROPIE PE OM DE DUMNEZEU
Concluzia care se poate trage din această pericopă este următoarea: toate cuvintele venite de la Dumnezeu spre om au menirea de a aduce împreună cu ele credința care îl apropie și mai mult pe om de Dumnezeu, deoarece cuvintele ieșite din gura lui Dumnezeu sunt pline de putere.
Acum trebuie să schimbăm cadrul, căci în zona de sud a țării, la câmpie, a început războiul: patru împărați s-au ridicat împotriva a cinci împărați. Lot, împreună cu tot ce-i aparținea, a fost luat prizonier. Avram „a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuți în casa lui” și l-a eliberat pe Lot și pe ceilalți ostateci și toate averile lor.
Avram dă zeciuială din toate lui Melhisedec, împăratul Salemului, care l-a binecuvântat pe Avram. Domnul stă din nou de vorbă cu Avram, făgăduindu-i țara Canaan, de data aceasta cu legământ, stabilind din punct de vedere geografic și granițele țării. „În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului, până la râul cel mare, râul Eufrat, și anume: țara cheniților, a cheniziților, a cadmoniților, a hetiților, a fereziților, a refaimiților, a amoriților, a canaaniților, a ghirgasiților și a iebusiților.” (Gen. 15:18-20). Avram are primul lui copil, cu numele de Ismail, născut prin roaba egipteancă Agar, care mai târziu este izgonit împreună cu mama lui.
CREDINȚA LUI AVRAM LA VÂRSTA DE 99 DE ANI
Dumnezeu i se arată lui Avram și-i schimbă numele în Avraam care înseamnă „Tată al unei mulțimi”. Dumnezeu îi schimbă numele Sarai în Sara și-i promite că Domnul o va binecuvânta și-i va da un fiu, și că ea va fi mama unor neamuri întregi, chiar împărați de noroade vor ieși din ea.” (Gen. 17:15,16) „La anul pe vremea aceasta mă voi întoarce negreșit la tine, și iată că Sara, nevasta ta va avea un fiu.” (Gen. 18:10). Necredința luptă cu credința adusă de Cuvântul Domnului, dar totdeauna ultimul cuvânt îl are Dumnezeu și nu omul. El veghează asupra Cuvântului Lui ca să-l împlinească întocmai și la timp.
Avraam mijlocește pentru Sodoma. Narațiunea continuă cu mijlocirea lui Avraam pentru salvarea Sodomei, cetate unde își avea domiciliul Lot, nepotul lui. Mijlocirea eșuează, deoarece, cu toate că a mers regresiv începând de la cincizeci și oprindu-se la zece, în cetatea Sodomei Domnul nu a găsit nici măcar zece oameni buni.

ÎN ACEASTĂ PERICOPĂ BIBLICĂ, ÎNCEPÂND CU GENESA 12 ȘI SFÂRȘIND CU GENESA 25, VOM ZĂBOVI PUȚIN MAI MULT PENTRU A PUNE ÎN EVIDENȚĂ IMPORTANȚA CREDINȚEI LUI AVRAM, PE CARE DUMNEZEU L-A TRECUT PE LISTA PRIETENILOR LUI, NUMINDU-L „TATĂL TUTUROR CREDINCIOȘILOR”. AVRAM A AVUT ÎNCĂ DOI FRAȚI CU NUMELE NAHOR ȘI HARAN, IAR PE TATĂL LUI ÎL CHEMA TERAH. AVRAM A FOST CĂSĂTORIT, IAR NUMELE SOȚIEI LUI ERA SARA. INTERESANT ESTE CĂ DIN TOATĂ FAMILIA ACEASTA DUMNEZEU ÎL ALEGE DOAR PE UNUL, PE AVRAM, ȘI-L CHEAMĂ SĂ MEARGĂ ÎNTR-O ALTĂ ȚARĂ, NECUNOSCUTĂ LUI.

CONCLUZIE
Oamenii credinței sunt oameni ai mijlocirii. Avraam a fost un om al credinței, deci a mijlocit pentru ceilalți. Jertfirea lui Isac – Gen. 22:1-19. Dumnezeu a hotărât să încerce credința lui Avraam la modul extrem. Când fiul lui a crescut mare, Dumnezeu stă de vorbă din nou cu Avraam și-i zice: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.” (Gen. 22:2).
Avraam și Sarai, care și-au dorit atât de mult să aibă un fiu, l-au așteptat o viață întreagă, iar acum Dumnezeu îi cere lui Avraam să-l sacrifice. Este singurul loc în Biblie unde Dumnezeu cere unui om așa ceva. Dar și Avraam este singurul bărbat din Biblie cu care Dumnezeu a făcut un popor, o țară. Doar Isus Hristos îl depășește pe Avraam, deoarece prin Isus Dumnezeu a ales oameni din toate țările, din toate generațiile și a făcut o Împărăție de Preoți spre lauda și slava Lui.
Avraam a ascultat de Dumnezeu, și ascultarea aceasta i s-a socotit ca neprihănire. El a crezut în făgăduințele lui Dumnezeu, ”Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar și din morți; și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi.” (Evr. 11:19)
Cu cât lucrarea la care cheamă Dumnezeu pe cineva este mai mare, cu atât și proba (examenul) este mai mare, deci și credința trebuie să fie pe măsură. Singura jertfă acceptată de Tatăl, este jertfa Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El a venit de la Tatăl pentru noi, s-a jertfit pentru noi, a înviat pentru noi și s-a înălțat la dreapta Tatălui pentru noi.
Viorel Boldor