Cu Dumnezeu totul este posibil!

Dumnezeu e măreț și nimic nu se întâmplă în viața copiilor Lui fără ca El să fie în control! De aceea, indiferent cât de grea pare încercarea, El este chiar acolo, pregătit să înfăptuiască minunea. ”De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Romani 8:28) Așa a lucrat Domnul în viața mea, fără ca eu să am vreun merit, ci doar ca să se arate puterea și măreția Lui. Slăvit să fie El în veci!
MERGEAM ÎN MISIUNE
Aveam 18 ani, eram membră a Bisericii ”Elim” din Timișoara și-L slujeam pe Dumnezeu cu toată puterea și entuziasmul meu, făcând parte dintr-un grup de tineri care duceau vestea bună a mântuirii fraților și surorilor din bisericile dimprejurul Timișoarei. Într-o duminică rece de ianuarie am plecat împreună cu prietenii mei din grupul ”El Shadai” și cu un frate lucrător din biserica Elim să aducem bucurie unor frați dintr-o bisericuță mică de la sat. De-abia ieșisem din Timișoara și, ca în fiecare duminică în care mergeam în misiune, am început să ne rugăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu în microbuzul cu care călătoream. Cântam ”La umbra aripilor Tale, loc de scăpare eu am…” și nu știam că aceste versuri vor deveni chiar atunci atât de reale pentru noi! Într-o zonă de deal, unde drumul era acoperit cu polei, într-o clipă de neatenție șoferul a pierdut controlul microbuzului care s-a învârtit pe șosea, a lovit puternic cu spatele un copac și apoi s-a răsturnat într-un șanț.
AM FOST GRAV ACCIDENTATĂ
Chiar înainte să lovim copacul, eu am leșinat, iar când m-am trezit am avut o imagine de coșmar: cele patru fete cu care eram în mașină erau toate întinse pe zăpadă, pline de răni; băieții încercau să ne ajute pe noi și pe fratele lucrător care era lovit la cap, iar mașina era complet distrusă. Dumnezeu a făcut ca în prima mașină care a oprit la locul accidentului să fie trei tineri de la biserica noastră care mergeau și ei în misiune, la un alt sat, pe același drum. Au fost chemate apoi câteva ambulanțe și noi toți am fost duși la spital.
Cele mai grav accidentate am fost noi fetele care stăteam pe banchetele din spate ale microbuzului, iar prietena mea cu care am mers spre spital în aceeași ambulanță nu simțea nimic de la brâu în jos. Deși eram în șoc, eram amândouă atât de pline de pace și simțeam chiar acolo prezența lui Dumnezeu alături de noi! După ce am fost consultată de medici, diagnosticul a fost de fractură triplă de coloană vertebrală toracală(lombară) cu zdrobirea masivă a vertebrelor, dar fără să fie afectată măduva spinării. În opinia medicilor ar fi trebuit să fiu și eu paralizată, dar eu am fost scoasă în picioare din mașină, prin zona parbrizului și am mers câteva zeci de metri pe picioarele mele până am fost așezată pe pământ, pe un loc sigur. Pentru că nu știau cum să intervină și pentru că era un risc mare ca prin operație, unul dintre oscioarele zdrobite din coloana mea să atingă măduva spinării, medicii m-au internat, și timp de șapte zile mi-au făcut diverse analize, căutând cel mai bun tratament în cazul meu.
AU FOST ZILE DE RUGĂCIUNE
În perioada aceasta, Dumnezeu își continua lucrarea: au fost zile de rugăciuni stăruitoare în biserica noastră, dar și în întreg orașul Timișoara, în România și chiar în alte țări unde frați în Domnul auziseră despre cazul nostru. La spital veneau în fiecare zi foarte mulți oameni, atât la mine, cât și la celelalte fete accidentate și plecau întotdeauna încurajați, pentru că noi – deși în dureri mari – aveam zâmbetul pe buze, eram pline de pace și de credința că Domnul este lângă noi și că El va lucra! Atât de mult mi-a întărit Dumnezeu credința încât, în a treia zi fiind în spital, i-am spus mamei mele că, și dacă aș rămâne toată viața în scaun cu rotile, eu tot l-aș sluji pe Domnul cu toată ființa mea!
Pentru că medicii din Timișoara nu găsiseră nici o variantă de tratament, am fost trimisă cu avionul la București, la un spital specializat în neurochirurgie. Acolo au urmat alte teste și pregătirea pentru o operație pe coloană. Medicul care se ocupa de mine era arab, un om care nu credea în Dumnezeu, dar care încerca să mă ajute. Mi s-a explicat din nou că operația este foarte riscantă și era mereu amânată în speranța că vor găsi o soluție mai sigură. În timpul acesta familia mea, biserica Elim din Timișoara și frați și surori din lumea întreagă mijloceau înaintea lui Dumnezeu pentru vindecarea mea!
NU A FOST NEVOIE DE OPERAȚIE
După șase zile de spitalizare în București, pregătită fiind mereu să aud că voi fi dusă la operație, medicul a venit la patul meu și mi-a spus: ”Nu știm ce se întâmplă în coloana ta, dar ultima radiografie arată că oasele s-au lipit pur și simplu la loc! Nu mai este nevoie de nici o intervenție!” Cu lacrimi în ochi i-am răspuns că eu știu ce se întâmplă… și am mărturisit că eu cred că Dumnezeul pe care Îl slujesc și Îl iubesc a pus la loc toate oasele din coloana mea și a protejat măduva să nu fie atinsă. Fără ca știința să înțeleagă, Dumnezeu a atins spatele meu și a făcut coloana vertebrală din nou întreagă cum era! Și astfel, s-a împlinit în viața mea cuvântul: ”Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29:11) Spatele meu a fost pus în ghips și am fost trimisă acasă unde am stat timp două luni la pat. Bineînțeles că au existat dureri, uneori foarte mari, a trebuit să învăț să mănânc, să scriu și să fac multe lucruri putând să stau doar întinsă, iar mai apoi când am avut voie să mă ridic și să merg, a trebuit să mă adaptez ghipsului și să am foarte mare grijă la orice mișcare.
DUMNEZEU A FĂCUT MINUNEA!
Dar slavă lui Dumnezeu, El a fost cu mine prin toate și mi-a dat familie și prieteni care m-au ajutat mult în perioada aceea. Am mers chiar și la școală, câteva săptămâni, purtând ghips de la talie până la gât, și am putut astfel să mărturisesc tuturor – colegi și profesori – minunea pe care a făcut-o Dumnezeu și atotputernicia Lui! Tatăl nostru din ceruri nu lasă nimic la întâmplare și în planul Lui suntem cuprinși toți aceia care-L iubim și-L slujim sincer. Deși am trecut printr-o încercare grea, pot să-L laud pe Domnul căci minunea Lui a fost făcută desăvârșită! În urma acestui accident, eu l-am cunoscut pe soțul meu care era în prima mașină ajunsă la fața locului. Domnul a făcut să ne întâlnim și l-a așezat în viața mea în acele zile ca să-mi fie o încurajare și un sprijin. El ne-a adus împreună în vremuri grele, ca să învățăm să clădim, mai apoi o familie frumoasă și plăcută Lui, și pentru aceasta Îl laud și Îi sunt recunoscătoare în fiecare zi! În urma accidentului am rămas cu o scolioză la coloana vertebrală, care îmi provoacă uneori dureri, dar viața mea a putut să se desfășoare normal de atunci înainte; pot să merg, pot să-mi folosesc mâinile, am putut să duc la termen trei sarcini și am trei copii sănătoși și pentru toate acestea recunoștința I se cuvine numai Domnului! El a fost cu mine acolo jos în vale și m-a învățat că doar ascultându-L pe El și punându-mi încrederea în El pot trăi fericită și împlinită pe acest pământ.
MĂ ÎNCRED ÎN DOMNUL DIN TOATĂ INIMA MEA!
De atunci, versetele cele mai aproape de inima mea sunt Proverbe 3:5,6 – ”Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Dacă te găsești în mijlocul încercării, nu descuraja! Domnul este chiar acolo lângă tine și El nu te va părăsi niciodată. El lucrează cu putere și astăzi, iar lucrările Lui sunt cele mai potrivite pentru viața noastră, chiar dacă ni se pare greu să le acceptăm uneori. El întoarce totul spre bine, dar așteaptă de la noi credință, ascultare, iubire și dedicare totală, și dacă suntem gata să ne trăim viața după voia Lui, El ne va binecuvânta, ne va însoți și va face minuni, oricât de imposibil ar părea. Momentan locuim în Austria.

Andreea Homoșdean