CUM SUNT EU ÎN ACEASTĂ VREME?

„În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.” Judecători 17:6
Cu toate că în vremea noastră există conduceri și guverne, regi și președinți, ca și odinioară oamenii în general fac ce vor și sunt liberi să comunice ce vor, unde vor și când vor. Mult discutata libertate de exprimare și drepturile omenirii au început să fie de mult abuzate.
Omul, singura ființă creată de Dumnezeu cu capacitatea de comunicare prin vorbire, are această binecuvântare și har de a folosi limba în comunicarea cu semenii și cu Dumnezeu.
În gramatica fiecărei limbi există trei verbe foarte importante, fără de care nu s-ar putea concepe nici o limbă, acestea fiind: a fi, a avea și a face.
Aceste verbe ne provoacă să răspundem la trei întrebări:
Cine și cum sunt?
Ce am?
Ce și cum fac?
Ca și creștini, în societatea de azi avem cel puțin trei perspective de a trăi: ca liberali, fundamentaliști sau creștini autentici.
Cele trei forme de practicare a credinței noastre sunt bazate pe cele trei verbe amintite și depind de câteva aspecte esențiale ale felului în care noi trăim creștinismul, legate de:
Filozofia de viață
Cultul practicat
Spiritualitatea noastră
Altarul sau închinarea folosite
Scopul final al trăirii.
Mai jos putem vedea caracteristicile fiecărui tip de creștin.

Liberalii                                Fundamentaliștii                         Creștinii (autentici)
Filozofie       Umanism                              Tradiționalism                             Justificare doar prin har
Cult               Divertisment, imitare         Celebrităților                                Regenerării – înnoirii
Spirit            Ușuratic, trăire AZI             Letargic, trăire în TRECUT       Sfințire, în perspectiva eternității
Altar             Al plăcerilor                          Activism                                         Al rugăciunii
Scop final    Fericirea pe pământ            Fericirea în cer                              Mântuirea noastră și gloria Domnului

Cum trebuie să înțelegem aceste lucruri?

Creștinii liberali, bazați pe filozofia umanistă, sunt de părere că este nevoie ca omul care trăiește în medie 70 de ani (iar cei mai tari 80 de ani) să aibă un sistem de valori care imită unele din învățăturile biblice, dar strecoară o componentă de divertisment și relaxare în forma de închinare, trăind doar pentru ziua de AZI, luând viața în mod mai ușuratic. Altarul lor este cel al plăcerilor, încercând să aibă o viață cât mai lejeră, iar prin aceasta lărgesc înțelegerea scripturală a lucrurilor, fiind preocupați de fericirea și împlinirea omului pe pământ, fiindcă nu au suficientă credință să se gândească la ce se va întâmpla după moarte.

Creștinii fundamentaliști sau conservatorii sunt de părere că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16) și bine fac, pentru că toate acestea sunt adevărate.

Problema lor este că ei, precum Saul înainte de convertire, care era „… însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești…” au mai multă râvnă pentru datini decât râvnă pentru Evanghelia pe care a primit-o Pavel după nașterea din nou și întoarcerea lui (Galateni 1:14-17) când imediat după ce „… a fost chemat prin harul Său (al lui Dumnezeu), a găsit cu cale să descopere în el (Pavel) pe Fiul Său ca să-L vestească între Neamuri…”

Ei continuă și astăzi să aibă un cult al celebrităților, alegându-și fiecare mentori din trecut, trăind din amintiri, având un spirit letargic care le consuma energia care o au astăzi, în loc să-L aleagă pe Isus ca Mentorul cel mai vrednic de a fi urmat. Altarul la care se închină este activismul, fiind convinși că trebuie să fie hiper-activi, implicați în toate lucrările posibile, atât în cele în care au chemare cât și acolo unde nu au, ca să fie văzuți, „aluatul” lor fiind de multe ori cel al fariseilor adică fățărnicia, iar scopul final este tot fericirea omului, dar după moarte, în raiul „binemeritat” după o trăire „evlavioasă”.

Adevărații creștini, din care cred că facem cu toții parte (cei ce scriu și cei ce citesc!) nu au găsit nici o justificare în viața lor ca să se vadă învredniciți să se numească copii ai lui Dumnezeu, decât în jertfa lui Isus Hristos Domnul nostru și în HARUL acordat de EL.

Creștinii autentici știu că „… nimic bun nu locuiește în noi…” și că „…toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu…” de aceea este nevoie de pocăință, de înnoire, de schimbare și de întoarcere la o viață nouă, într-un duh de sfințire în și cu perspectiva eternității, într-o viață de rugăciune permanentă spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră și a celor din familiile noastre, din neamul nostru, din neamul în care a îngăduit El să trăim și a tuturor la care le putem propovădui Evanghelia, cu toate mijloacele legale și scripturale posibile, în oricât de mare număr ar fi ei.

Răspunsul la cele trei întrebări de mai sus este deci simplu: noi trebuie să fim și SUNTEM POCĂIȚI care AVEM BIRUINȚA prin Isus Hristos, în plinătatea Duhului Sfânt care locuiește în noi, prin omorârea mădularelor firii, FACÂND fapte vrednice de pocăința noastră spre GLORIA lui Dumnezeu.

Ramâne să pun ultima întrebare: ce este Dumnezeu pentru mine, un mijloc sau un scop? Dacă religia mea este una oportunistă, căutând și folosind orice mijloc ca să îmi împlinesc poftele, practicând un creștinism eficient și pragmatic în care Îl folosesc pe Dumnezeu ca să obțin ce doresc, atunci, din păcate, am ajuns să slujesc pe oameni în numele lui Dumnezeu în loc să Îl slujesc pe Dumnezeul atotputernic, iar răsplata va fi doar satisfacerea dorinței de putere și gâdilarea eului și nu moștenirea vieții veșnice ca urmare că L-am iubit cu adevărat pe Mântuitorul.

Concluzia pe care o tragem în urma studierii pasajului amintit mai sus este: Levitul LIBERAL se săturase de slujirea la Templul adevărat (de la Ierusalim), se plictisise și dorea să încerce o nouă viață la altarul fals al CONSERVATORULUI Mica, ce credea că, dacă va avea un altar după standardele Legii, cu un preot după Lege, va fi binecuvântat („Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul acesta”, Judecatori 17:13), în loc să înțeleagă că esența vieții nu este de a sluji pentru zece sicli, ci de a accepta zdrobirea la cruce pentru că fără de Domnul NU SUNTEM NIMIC, NU AVEM NIMIC CE SĂ NU FI PRIMIT DE LA EL ȘI DESPĂRȚIȚI DE EL NU PUTEM SĂ FACEM NIMIC!
Cum sunt eu?

Mihai Borze