DE CE JUDECĂM?

Din multele atitudini și fapte care afectează comunitatea creștină, într-un mod mai special o face actul „judecării”. O realitate tristă pe care o întâlnim în comunitățile creștine, este aceea în care ne permitem să îi criticăm pe ceilalți credincioși care în lucruri neesențiale gândesc și acționează diferit. Considerăm că avem un discernământ spiritual cu mult mai avansat decât al celorlalți și ignorăm porunca Mântuitorului Cristos care ne spune „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Matei 7:2).

În acest articol vom încerca să definim foarte succint conceptul de judecată, urmând să formulăm două posibile răspunsuri la întrebarea „De ce judecăm?”.
Sensul cuvântului „a judeca” este acela de „a cerne” și este folosit cu două înțelesuri. Primul este acela de a judeca și a rosti o condamnare, o dezaprobare. Al doilea înțeles este acela de a ne forma o opinie, în vederea rostirii unui verdict. Contextul din Matei 7 în care Hristos rostește această interdicție, nu se referă la păcate, pe care Mântuitorul în Predica de pe munte le condamnă ferm, și față de care trebuie să ne exprimăm categoric ci se referă la diferențele și încredințările pe care le avem. Nu este admis să criticăm distructiv și să condamnăm pe cei care în lucruri neverosimile își exersează credința diferit (Romani 14:1-19). Dar de ce o facem?
Un posibil răspuns este că, judecăm deoarece nu ne focusăm îndeajuns asupra propriului proces de maturizare spirituală. Devenind nevegheatori spiritul de observație analitic pe care îl avem, se transformă într-un spirit critic distructiv, pe care îl folosim în vederea analizării comportamentului altora, considerând că noi am ajuns la desăvârșire. Apostolul Pavel însuși nu se considera desăvârșit (Filipeni 3:12). El ne îndeamnă să nu ne judecăm unii pe alții ci „mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire” (Romani 14:13). Dacă ne-am petrece astfel timpul, motivați de Cuvântul lui Dumnezeu spus de Pavel, păcatul judecății ar fi eliminat la fel și motivele de judecată.
Un al doilea răspuns la întrebarea de ce judecăm, este lipsa rugăciunii de mijlocire. Cei care practică rugăciunea de mijlocire au mintea formată să intervină la Dumnezeu pentru a cere maturizarea aproapelui și nu condamnarea lui. Isus Hristos care știa că Petru îl va trăda a apelat la mijlocire nu judecată „dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta” (Luca 22:32). De aceea trebuie ca informațiile pe care le considerăm negative despre persoane, să le convertim în motive de mijlocire urmând exemplul lui Hristos.
În concluzie putem afirma că, perseverarea în procesul de maturizare spirituală individuală și rugăciunea de mijlocire, ne va face învingători împotriva păcatului judecății, astfel vom împlini porunca lui Hristos, de a nu judeca.

Otniel Gagea