De ce ne îngijorăm?

Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.
Ajunge zilei necazul ei.
Mat. 6:34.

DE CE NE ÎNGRIJORĂM?!

O întrebare bună și o exclamație serioasă privind la modul în care a fost pusă.
O întrebare-exclamativă [?!], ar spune profesorul de gramatică, sau un cuvânt rostit pe un ton răspicat, pe care ni l-ar putea adresa medicul de familie, pentru a descrie o stare afectivă serioasă, ce duce la diverse stări patologice (bolnăvicioase), prin acțiunile dăunătoare ale microbului numit îngrijorare sau mai nou „stress”. Dar mai ales o întrebare și o strigare demnă de luat în seamă, pe care însuși Domnul Dumnezeu – Tatăl, prin ISUS HRISTOS ne-o scoate în evidență în Cuvântul Evangheliei printre principiile de viață și credința cu Dumnezeu.
… „puțin credincioșilor” De aceea vă spun: nu vă îngrijorați de viața voastră gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea, cu ce vă veți îmbrăca. Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele”(mat.6:25,32). Ba mai mult cineva a făcut următoarea afirmație sfântă: să nu-și pună speranța în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Și tot acel cineva a descris în ce constă această” bucurie”, după cum este scris: ,,este mai ferice să dai decât să primești”. De fapt primul antidot sau vaccin dacă vreți, prin care putem combate microbul îngrijorărilor vieții acesteia este „preocuparea” de a face binele, de a fi bogați în fapte bune, de a fi darnici, gata să simțim unii cu alții; astfel încât grija noastră să fie doar de a strânge pentru vremea viitoare, o comoară dreaptă pentru adevărata viață care o să vină.

De ce ne îngrijorăm? pentru că trăim în viața aceasta pământească și îngrijorarea își are locul stabilit pe această planetă în care locuim, ba mai mult, privind mai cu de-amănuntul Cuvântul Adevărului și arătarea realității, vom vedea că îngrijorările vieții acesteia sunt paradoxal prezente acolo unde poate gândim că nu ar trebui să fie; deci să nu fim utopici sau să trăim iluzia unei pocăințe ireale, întrucât spinii sunt prezenți acolo unde sunt cei ce aud Cuvântul predicat de ”Semănătorul”, dar din păcate unii își văd de drumul lor, înăbușiți de grijile vieții terestre, de înșelăciunea bogățiilor și de poftele altor lucruri, fără să combată această sămânță dăunătoare și ajung chiar să se simtă „bine” la umbra amăgitoare a spinilor.

De ce ne îngrijorăm? pentru că scopurile noastre sunt coordonate de priorități, oarecum inversate, precum o busolă care în scurgerea timpului și-a pierdut cel puțin o parte din sensul și claritatea inițială. Cineva a îndrăznit să facă următoarea afirmație, despre scopurile creștine, dovedind realitatea prezentului astfel: preocuparea de a ne „îngriji” mai mult de scopurile noastre în Hristos- decât ale lui Hristos în noi, un fel de „evanghelie a prosperității-clasice” ce-i drept nu dusă neapărat la extreme evidente, măcar că este și o „evanghelie a prosperității-extreme” deviată mult și despre care se vorbește foarte mult în aceste vremuri.

De ce ne îngrijorăm? pentru că vrem să avem siguranța viitorului, având astăzi ziua de mâine, ceea ce nu se poate. „Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei”Mat. 6:34. Deci de ce să adunăm îngrijorările zilelor viitoare, în ziua pe care o trăim astăzi; ziua de mâine va veni negreșit cu îngrijorările ei, apoi cea de poimâine la fel la rândul ei și așa mai departe. Unde mai pui că …Dumnezeu este deja în ziua de mâine, și ne așteaptă ca să ne poarte de grijă, dându-ne cele trebuincioase, dar asta prin credință și nu îngrijorându-ne.

De ce ne îngrijorăm? pentru că prin-tre altele e și vremea „îngrijorărilor apocaliptice” și îngrijorarea vine pentru că trebuie să vină, după Scripturi. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibările de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți  cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.” Iată deci, că îngrijorările vieții acesteia sunt o realitate cotidiană peste toată fața pământului, având ca țintă îngreunarea inimii individului, pregătind teren propice pentru tot felul de boli, temeri, bănuieli rele și astfel inimile atinse de această greutate să se manifeste ca o molimă, ca o boală contagioasă răspândindu-se și stăpânind teritorii și mase de oameni; dar, cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul și face din Cel Preaînalt modul său de scăpare în oricare situație; şi doar astfel, declarând dragostea și credința față de El, Ps. 91 va fi o realitate pentru viața de zi cu zi, simțind personal și manifestând prin puterea Spiritului ocrotire, izbăvire și succes în lupta pentru siguranța și mântuirea personală și a celor din preajmă.

De ce ne îngrijorăm? Pentru că vrem să găsim” siguranța prin lucrurile materiale ale vieții acesteia”, lucruri care se văd, care se pipăie, care se gustă etc; dar care vor pieri. Pe când Domnul a spus: ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa, și toate „aceste lucruri”, adică lucrurile de trebuință, necesare pentru noi și
pentru alții vă vor fi date pe deasupra (ca un fel de bonus).-Nu toate „celelalte lucruri” doar „aceste lucruri” adică cele trebuincioase, apropo de predicatorii nechibzuiți sau de cei deviați în extrema Evangheliei prosperității.

De ce ne îngrijorăm? pentru că suntem asaltați, suntem într-o luptă; dinăuntru însăşi pofta noastră, din afară temeri, zvonuri, realități, profeții… vremuri grele. Și astfel spinii înțeapă omul dinăuntru sau mai bine zis, sufletul este gâdilat înșelător și cel ce aude Cuvântul ajunge să fie sau neroditor (conform Marcu 4), sau nu aduce rod care să ajungă la o coacere completă, fiind undeva pe parcursul procesului de creștere obstrucționat, înnăbușit de umbra înșelătoare a unei siguranțe false, o stare de evlavie care tăgăduiește, suprimă puterea de rodire și procesul de sfințire și scopul de a fi „altfel” – adică un fel de pârgă a făpturilor lui Dumnzeu. Creștinii profețiți de Pavel în mesajul către Timotei, acei oameni iubitori mai mult de plăceri terestre și de pofta altor lucruri decât de Dumnezeu „ușori în cântărirea adevărului” – oare nu cumva sunt eu… sau chiar tu? De fapt îngrijorarea aceasta este deosebit de accentuată în vremea grea a sfârșitului, pregătind printre altele terenul unui sistem și a unei perioade istorice în care Anticristul va veni cu soluțiile lui amăgitoare pentru viața aceasta terestră cu toate vânzările și cumpărăturile ei; dar nu e cazul să dezbatem această temă în amănunt. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Căci aveți nevoie de răbdare ca după ce ați împlinit Voia lui Dumnezeu să puteți căpăta ce v-a fost promis. Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi sufletul Meu nu găsește plăcere în el.

De ce ne îngrijorăm? am să vă spun o experiență deosebită petrecută într-o zi oarecare. Era o zi de toamnă târzie și mergând cu un frate să curățim o grădină, la un moment dat tăind ramurile unui trandafir extins și la stânga și la dreapta și în sus până acolo că nu doar că strica aspectul grădinii prin creșterea lui răzleață, dar și împiedica lumina să intre pe una dintre ferestrele respectivei case. La un moment dat o întrebare – melodică răsună în mine însămi și înțelegând ce se întâmplă, scot telefonul pentru a înregistra, încercând să surprind clipa binecuvântată…. -De ce-ți faci cuib printre spini, ce ți se par trandafiri?!… și continui să tai lăstarii aceia țepoși rămași doar cu frunzele uscate și fără de flori sau parfum, așteptând să văd dacă se mai „coboară” ceva, dar meditând totodată la mesajul dat. Apoi uimire, doar la o mică distanță găsesc printre ramurile acelea spinoase un cuib de pasăre din paie, chiar frumos țesut, așezat la adăpostul și siguranța dată de spinii trandafirului. Sincer vă spun mi-am frământat mintea destul de mult (spre rușinea mea o spun) ca să completez acel verset de cântare venit prin insuflarea Du-hului Sfânt, dar Slava Domnului, nimic mai mult din punct de vedere poetic sau melodic și nici nu îmi trebuie mai mult rămânând la bucuria acelei deosebite experiențe și învățături binecuvântate la care am găsit răspunsul: Să nu-mi fac cuibul (perioada trecătoare până zbor spre veșnicie) printre spini (grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri) amăgit de părerea că ar fi trandafiri (căci toate se vor ofili), rămâneți în lumina și miresma cunoștinței lui Hristos, gândiți-vă la lucrurile de sus și nu la cele de pe pământ. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!

De ce ne îngrijorăm? Pentru că uităm miracolele petrecute prin deosebitele purtări de grijă din partea Tatălui, uităm să găsim siguranța prezentului și a viitorului privind albumul amintirilor în care EL fost atât de „aproape”, fie mai demult, fie mai ieri sau chiar azi „ați uitat câte coșuri cu fărâmituri ați ridicat?“. Nu uita niciuna din binefacerile Lui.

De ce ne îngrijorăm? una din cauzele care ies în evidență într-un mod frecvent, a fost diagnosticat și de Simon Petru, prin Duhul Sfintelor Scripturi. Și este „dorința de a fi înălțați în vremea de acum”, o urâciune printre altele după cum stă scris, căci înălțarea umană este o   urâciune înaintea lui Dumnezeu, un cuvânt venit direct de la DOMNUL pe când „trata” tocmai boala strângerii avuțiilor și înălțarea unor așa numite „neprihăniri”, vezi Luca 16. „Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi. Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” Iată cum îngrijorarea împreună cu tentația de a fi mai presus decât se cade, pot să ne ia din gustul plăcut al smereniei, FĂCÂNDU-NE SĂ înghițim pofticioși din momeala mândriei și a dorințelor de înălțare între oameni, preocupați de ridicarea vremelnică în orice mod și pentru diferite scopuri. De aceea nu iubiți lumea, nici lucrurile din ea, ca să nu vă înghită îngrijorătorul-stăpânitorul lumii acesteia. Nu mai râvniți și nu mai răcniți unii asupra altora, ca să nu fiți nimiciți unii de alții. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus. Și astfel, având modul acesta de a gândi, îngrijorarea și preocupările vremelnice vor fi atacate în însăși esența lor, și precum capitulează o armată organizată când este distrus centrul de comandă și coordonare, tot așa victoria va veni prin chibzuința, biruința de sine și căutarea scopurilor cerești ale Alesului lui Dumnezeu, sprijinindu-ne pe Harul Lui.

De ce ne îngrijorăm? sau mai bine haideți să spunem – De ce să ne îngrijorăm?…
Când îngrijorarea îl necinstește pe Tatăl nostru și ne ia din demnitatea de Fii ai Credinței, ne fură bucuria mântuirii și ne schimbă înșelător prioritățile pe care ni le-am propus și le-am declarat față de slujirea lui Dumnezeu, până la moarte. Bucurați-vă întotdeauna în Domnul – Nu vă îngrijorați! Iarăși zic: Bucurați-vă! – Nu vă îngrijorați! – Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape – Nu vă îngrijorați! Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre după bogăția Sa în Slava în Isus Hristos.
Radu Sărmaş