DE N-AM IUBI!

DE N-AM IUBI!

De n-am iubi, nu ar mai fi senin pe cer
De n-am iubi, n-ar mai exista culoare,
Nu ar mai fi în univers nici un mister
Și pofta de-a trăi sub razele de soare.

De n-am iubi, nu am cunoaște ce e în inimă fiorul,
Nici starea durerilor sfâșietoare,
De n-am iubi, ne-ar fi ocolit în viață dorul
Și n-am înțelege ce înseamnă să dăruiești o floare.

De n-am iubi, n-am putea ierta pe nimeni
Căci fără dragoste nu poți greșeala a-înțelege,
Nici viața cu grijă nu ne-am primeni,
Căci fără iubire nu ar exista pentru dărnicie lege.

De nu am iubi, am fi posaci și ursuzi,
O altă formă a ceea ce înseamnă viață,
De n-am iubi, am fi fără de scop și confuzi
Și gri ne-ar fi ziua în fiecare dimineață.

De n-am iubi, n-am fi din Dumnezeu plămadă,
Iar frumusețea universului ar fi doar o materie în derivă,
De n-am iubi nu I-am înțelege durerea din a ocolului livadă
Și inima Lui frântă ce s-a jertfit din dragoste nativă.

De n-am iubi, divinitatea nu ne-ar fi dăruit poezia
Și portativul nu ar fi purtat comorile din cer născute,
Am fi molâi și isipizi, căci n-am cunoaște frenezia
Acelor triluri de frumuseți profunde sau acute.

De n-am iubi, ne-am risipi în cele patru vânturi morții
Și nu i-am așeza cu lacrima sub glie,
De n-am iubi, destinul l-am lăsa cum îl vor alege sorții
Și n-am primi în suflet a Domnului solie.

De n-am iubi, ne-am înstrăina complet de noi,
Și mintea noastră s-ar rătăci în multe nebuloase,
Am fi fără de dragoste în suflet sărăcăcioși și goi
Și bogăția ne-ar fi belșug de temeri și angoase.

De n-am iubi, ce rost ar mai avea a lumii existență
Și unde ne-ar căra fără de destinație, timpul?!
Ce ne-ar unii și ce ar fi a ființei chintesență
De nu ne-ar fi asezonat cu dragoste, răstimpul!

De n-am iubi, am rosti într-una vorbe fără de folos,
Am fi un vuiet prăpăstios ca o cascadă,
De n-am iubi, am fi un giuvaier din focuri scos,
Ce e închis în zgură iarăși, ca nimeni să nu-l vadă.

Și câte Doamne nu am fi, de nu ai fi fost
un Dumnezeu-iubire,
Și câte alte oare, de nu ne-ai fi dăruit a sfintei frumuseți,
În mii și mii de alte moduri, geneze de trai și omenire …
Dar Tu ai ales s-o știm, ca și copii de Tine înfiați!

Traian Suciu