Despre lucruri mari și despre lucruri mici (partea a 3-a)

Dumnezeu cunoaște și lucrurile mici și pe acelea mari. El controlează totul. Dumnezeu nu are o planetă sau un telefon, Lui îi aparține întregul univers. Fără nici o excepție. El cunoaște toate detaliile vieții noa-stre. El știe despre fiecare fir de păr.

El poartă de grijă animalelor sălbatice ca să aibă unde dormi și ce mânca. El controlează vântul, apa, norii, lumina. Absolut totul, fără excepție. Și noi alergăm după ce știu eu, pe când de fapt Dumnezeu ne poartă de grijă dacă Îl lăsăm. Cum am ajuns să ne credem așa de puternici, să preluăm controlul asupra tuturor lucrurilor? Noi trebuie să îl ajutăm pe Dumnezeu? El ne cere doar să Îl iubim mai mult decât orice, iar în rest nu ne cere nimic, dar noi totuși Îl excludem din viețile noastre tot mai mult.

Încercăm să Îl mituim cu o bucată de pâine dată la un sărac sau cu un pumn de fise? Cădem victime anumitor concepții prin care Îl umanizăm pe Dumnezeu într-un fel în care Îl tratăm ca pe o persoană care trebuie mituită ca să ne fie părtinitoare? Credem că avem de-a face cu un om pe care îl manipulezi, ba chiar șantajezi? Te gândești că dacă dai ceva, Dumnezeu are vreo datorie față de tine?

Ce trebuie să se întâmple până ne întoarcem la El? Trebuie să trăim un eșec după altul, până ne dăm seama cât suntem de mici, slabi și trecători. Doar prin EL primim acea putere nemărginită. De la El putem primi puteri să despărțim mări, să vindecăm bolnavi, să facem semne și minuni, să nu ne poată afecta nici un venin, să nu ne poată nimici nici o nenorocire, să fim în foc și să nu ne mistuim, să fim binecuvântați cu ani de viață, să avem familii sănătoase, să fim o lumină în lume, să nu ne pierdem bucuria niciodată și să avem o viață împlinită. Oare ce trebuie să se întâmple în viețile noastre ca să învățăm să punem corect prioritățile? Un necaz, ba chiar ceva mai grav?

Talidu Nagy