Despre prioritățile lui Dumnezeu

Zilele trecute cineva mi-a propus să rup câteva crâmpeie de timp pentru a medita la un fenomen interesant, un fenomen care, fie că ne preocupă, fie că nu, are implicații directe în viața noastră. Prioritățile lui Dumnezeu, sensul plenar pe care Dumnezeu vrea să-L dea lucrurilor și finalitatea pe care El o are în vedere atunci când se gândește la univers, am putea spune că sunt lucruri care-L privesc doar pe El și în care nu am avea de ce să ne amestecăm.

Intențiile lui Dumnezeu însă, sunt cu totul altele (Amos 3:7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci). M-am întrebat și eu, de ce Şi-ar descoperi El tainele și planul slujitorilor Săi? Dacă este Suveran, dacă este Stăpân incontestabil,dacă nimeni nu I se poate  împotrivi și nimeni nu-L poate încurca în ceea ce face, atunci ce sens ar mai avea să-Și facă de cunoscut planurile unor făpturi limitate precum oamenii?

Am găsit două motive principale pentru care Dumnezeu acționează în acest fel.

Unul dintre ele este pentru ca să-Și dovedească credibilitatea: ceea ce promite Dumnezeu, face; ce spune, se împlineşte (Isaia 46:10: Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea“.

Cel de-al doilea motiv pe care Dumnezeu Îl are în vedere este relația de intimitate pe care vrea să o dezvolte între El şi om. Găsim acest principiu în afirmația Fiului Său din Ioan 15:15 „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpînul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Așadar, interesul lui Dumnezeu în a-Și descoperi tainele și planurile este pentru ca să dezvolte o relație cât mai strânsă, mai apropiată și mai armonioasă cu omul. Nu cred că greșim dacă spunem că acesta este de fapt, motivul central al revelației lui Dumnezeu.

Dacă așa stau lucrurile și dacă preocuparea lui Dumnezeu pentru om este vie, mistuitoare și efervescentă, e absolut firesc ca omul să răspundă cu interes atunci când i se face de cunoscut planul divin. Cu alte cuvinte, ține de datoria și de responsabilitatea noastră ca preocupările lui Dumnezeu să devină preocupările noastre, mai ales atunci când e vorba despre un plan bine gândit și bine trasat cu mult mai „înainte de întemeierea lumii”.

În scrisoarea apostolului Pavel către Biserica din Efes, autorul are grija să le  reamintească acest adevăr copleșitor credincioşilor, și anume: dacă Dumnezeu a purtat în gândul Său acest plan de răscumpărare a omului din păcat mai dinainte ca lumea să fie întemeiată (Efeseni 1:4,9 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui;… căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi), atunci înseamnă că importanța acestui plan, e incomensurabil mai mare decît crearea întregii lumi! E de fapt primul lucru pe care Dumnezeu îl face! Lumea pe care o crează mai tîrziu, e creată cu scopul unic de a sluji acestui plan divin și extraordinar.
De-a lungul vremii, Dumnezeu a ales nenumărate moduri (Evrei 1:1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu) pentru a-Și comunica planul şi intențiile pe înțelesul omului, însă cu toate acestea omul nu a rezonat cu mesajul divin decât în parte. Dumnezeu însă pregătise încă de la început modalitatea desăvârșită pentru a căuta să Se facă înțeles. De la început a hotărât Dumnezeu și timpul când va apela la acest fel de a Se exprima.

În lumea noastră, venirea pe lume a unui copil readuce și reînvie atît de multe din trăsăturile părinților încât nu greşim dacă spunem că un copil e cea mai profundă și fidelă exprimare a celor doi soți. Ei, bine, tocmai acest lucru l-a avut și Dumnezeu în vedere atunci când S-a gândit că cel mai fidel mod de a-Și comunica planul, este prin Fiul Său (Evrei 1:2 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor      lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile).
Și trebuie să ne mai gândim și că NU Dumnezeu a preluat exemplul acesta din lumea noastră, ci nouă ne-a fost lăsată această binecuvîntată realitate din lumea Lui.

Așadar, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu are alt obiectiv decât reproducerea în cel mai fidel mod și cât mai pe înțelesul nostru, a planului veșnic al lui Dumnezeu (Ioan 8:38: Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru), după cum Însuși Domnul Hristos o spune: „Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr”. Oare avem o viață care caută în toate lucrurile Adevărul?

Laurenţiu Petrila