DIN MÂNA LUI

Anul acesta am putut să fac parte dintr-o echipă din partea organizației „Din Mâna Lui” care a mers în România. Eu am fost împreună cu alți frați și surori pentru trei zile în județul Mehedinți. Am vizitat familii, închisori și copii de vârste diferite. Am cunoscut familii din anii trecuți, iar unii au fost pentru prima dată. Foarte uimită am fost că o parte din personal și-au amintit de noi și de colaborarea din anii trecuți.
În decembrie am mers pentru a patra oară în România cu scopul să vizităm copii și familii în circumstanțe grele, să le facem o bucurie deosebită de Crăciun. De aceea am știut că trebuie să mă pregătesc mental pentru acest timp. Mi-am amintit de experiențele plăcute și neplăcute din anii trecuți și abia am așteptat plecarea. În familie și în cercul de prieteni a fost tot mai des vorba despre acest proiect, așa că am putut să le vorbesc mai mult despre a dărui bani, jucării și haine pentru copii și adulți. În special cu o prietenă am stat mai mult de vorbă, care nu auzise până în momentul respectiv despre proiectele „Din Mâna Lui”. În ziua plecării am primit o plasă din partea ei. În ea se afla o geacă de iarnă neagră împreună cu o scrisoare personală. Mi-a spus că dorește să o dea cadou unei fete de vârsta ei.
Într-o după-masă am vizitat o școală în care ne așteptau mulți copii, unii din ei au venit cu părinții. Pe un scaun stătea o fată tânără ținând în brațe un copilaș de câteva luni. Eu credeam că e fratele ei mai mic. După ce am cântat împreună câteva colinzi, am împărțit ghiozdanele și doream să plecăm. Pe când voiam să ieșim pe ușă am întâlnit-o pe fata respectivă. O altă soră a intrat cu ea în vorbă, între timp am luat copilașul în brațe și am întrebat-o dacă nu îi este frig? Dacă nu are o geacă pentru copilaș pentru că era înfășat doar într-o pătură subțire. Ea crezuse că întreb de ea, de ce nu a venit cu o geacă pe ea. A răspuns că nu are nici o geacă de iarnă, din cauza aceasta a venit cu trei pulovere pe ea la această întâlnire. Această conversație a lăsat o amprentă tristă în gândul meu și ne-am luat rămas bun de la ea. Mergând spre mașină mi-am adus aminte de geaca prietenei mele, am luat-o din mașină să i-o dau. Între timp a plecat tânăra acasă și am mers împreună cu directoarea la ea. Directoarea a menținut o relație bună cu această tânără care, cu câteva luni în urmă absolvise profesionala în școala ei. În casa fetei am cântat din nou câteva colinzi și ne-am rugat împreună cu toți pentru casa ei (Mama, tânăra și copilașul). Înainte să plecăm din casa lor am lăsat pe pat plasa cu geaca, o căciulă și o pereche de mănuși. Ea și-a luat rămas bun dar nu s-a bucurat și nu a zis nimic despre geacă. Eu m-am întristat, pentru că nu mă gândeam la o astfel de reacție. După ce am ieșit din casa ei directoarea ne-a invitat la un ceai cald, ca să ne povestească mai multe detalii despre familia fetei.

Ne-am întors în Austria și după câteva zile am aflat că acea tânără a sunat-o pe directoare plângând de bucurie pentru că a primit cadou o geacă de la niște străini. Directoarea l-a sunat pe un lider al echipei noastre și el ne-a transmis mai departe acest mesaj.
Prin această experiență am putut să văd că oricât de neînsemnat pare un gest pentru altcineva poate însemna foarte mult.

Julia Bujuran