DRUMUL NEPRIHĂNIRII

„Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați.” (Matei 5:6)

Neprihănire înseamnă dreptate, inocență, puritate, fără păcat sau fără pată. Chiar dacă omul are idealuri bune în sufletul lui, corupția și compromisul îl însoțește în toate acțiunile sale. Biblia spune: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. (…) Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici.” (Rom. 3:10)
Dar, Slavă Celui Biruitor, care a venit din cer să ne îmbrace în neprihănirea Lui. Dar asta nu se întâmplă de la sine, sau trăind ca lumea aceasta; după cum este scris: „fiecare își vedea de drumul lui…” (Isaia 53:6).
01. El este neprihănirea noastră!
E esențial să-ți procuri foame și sete după Domnul. (Ps. 63; 45; 42). Numai celor care se întorc la Domnul, sunt născuți din nou și întrețin o relație cu Domnul, li se dezvoltă acest apetit de foame și sete spirituală: „gustați și vedeți ce bun este Domnul” (Ps. 34:8). Căci după cum trupul are nevoie de hrană și băutură, tot așa și sufletul trebuie hrănit. Astăzi sunt prea mulți creștini care pot trăi zile, săptămâni și luni fără să-L caute pe Domnul în părtășie.

Omul trebuie să-L dorească cu toată ființa pe Dumnezeu, după cum este scris în Psalmul 42:1-2: „cum dorește un cerb izvoarele de apă (…), sufletul meu însetează după Dumnezeu …” ; sau în Psalmul 63:1 „… îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă”. El satură după dorință.

Dacă nu ai această foame după ce e sfânt și drept, trebuie să-ți faci o verificare a vieții tale spirituale.

02. Caută-L pe Domnul chiar când boala a pătruns în ființa ta!
Chiar dacă ne-am întors la Domnul, păcatul care apare în viața noastră ne indispune în a-L mai căuta. Ni se întâmplă ca lui Adam: goliciunea, frica și fuga de Domnul ne cuprinde. Domnul îl căuta în răcoarea zilei, dar Adam s-a ascuns, „… unde ești?. El a răspuns: «Ți-am auzit glasul în grădină; și mi-a fost frică pentru că eram gol și m-am ascuns.»” (Gen. 3:9,10). Domnul să ne ajute să ne întoarcem cu pocăință!

Sunt multe alte motive de pierdere a apetitului spiritual: „… îngrijorările vieții acesteia …” (Luca 21:34); „… niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă …” (Evrei 3:12); „… cine vrea fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iacov 4:4). Vino la Domnul cu toate slăbiciunile și neputințele tale, că El a zis: „veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28).

Lăudat să fie Domnul că ne primește așa cum suntem, și ne vine în ajutor, să ne vindece sufletele!

03. Iubește neprihănirea, trăind cu dreptate
Domnul Isus a iubit neprihănirea și „… toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate“ (Ps. 45:6). În schimb, fariseii călcau dreptatea, măcar că erau foarte religioși. Trebuie să recunoaștem că ne dovedim subiectivi, adesea, în privința dreptății. Astăzi am ajuns să credem că fiecare are dreptatea lui, neprihănirea lui…
Omul nu se poate curăți de subiectivismul lui, numai dacă Duhul Sfânt îi cucerește inima: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toata ziua mă gândesc la ea. (…)” (Ps. 119:97-106). Viața lui Hristos să pulseze în tine: „Am fost răstignit cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2:20). Să ai ochii, inima și mintea sănătoasă, e posibil numai prin El. Domnul a luptat în rugăciune să fie neprihănit, „… către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte …” (Evrei 5:7). Dacă Domnul în natura Lui de om a trebuit să lupte așa, credeți voi că drumul nostru în lupta împotriva păcatului e mai ușor? „Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.” (Ev 12:4). Dumnezeu să ne ajute să luptăm în rugăciune și veghere!

Domnul judecă cu dreptate. El va face dreptate aleșilor Lui, iar în Împărăția Dreptății vor ajunge doar cei ce au trăit în neprihănire și cu dreptate…

Doamne, vreau să fiu mereu flămând după Tine, să nu mă hrănesc la mesele străine, așa cum spune o cântare: „Să ard de sete tot n-aș bea, din apele stricate,/ Ce le-ntâlnesc în calea mea, prin lumea de păcate./ Să mor de foame tot n-ating, mâncăruri otrăvite./ Spre care ne-ncetat mă-mping/ Păcate și ispite”.

Nelu Zlibuț