După roadele lor îi veți cunoaște

„Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” (Mat. 7:16-20)

Cuvintele de mai sus ale Mântuitorului măcar că sunt adresate prorocilor mincinoși, sunt valabile pentru toți credincioșii. Roadele sunt semnul că pomul vieții noastre este bun. Pomul nu are o listă de roade permise și de roade pe care nu îi este permis să le producă. Ceea ce îi dictează natura lui de pom, aceea produce. Tot așa și pe creștinul care îi seamănă lui Hristos nu îl lasă inima lui născută din nou să producă roade rele.
Din păcate, ideile societății seculare cu privire la moralitate diferă foarte mult de învățăturile Sfintelor Scripturi. În cele ce urmează voi enumera câteva dintre acestea.
TREI SISTEME MORALE
În societatea de azi există două mari înțelegeri ale moralității. Oamenii seculari tind înspre un sistem moral numit consecventism. Acest sistem spune că o acțiune este morală dacă rezultatele acesteia sunt pozitive. O altă mare parte dintre oameni tind înspre sistemul deontologic. Sistemul acesta deontologic spune că există anumite acțiuni care întotdeauna sunt imorale și altele care sunt întotdeauna morale. Se pune aici un accent deosebit pe datorie. Omul trebuie să își îndeplinească datoria morală de a înfăptui numai acțiunile morale și de a le evita pe cele imorale. Este deci datoria mea să nu fur, să nu mint, ș.a.m.d.
Există însă un al treilea sistem moral care are astăzi mai puțini susținători, dar care are o importanță istorică deosebită și anume etica virtuții. Aceasta spune că o acțiune este morală dacă îl face pe om mai bun și contribuie la caracterul virtuos al omului. Pe de altă parte o acțiune este imorală și reprezintă un viciu dacă îl face pe cel care o înfăptuiește mai rău.
Deși aceste teorii își au originea în mediul academic, au adepți în toate păturile sociale. Desigur că există și altele, dar celelalte sunt mai puțin influente în societatea de azi. Fiecare om este influențat vrând-nevrând de una dintre aceste sisteme morale, iar acest fapt explică criza etică în care se află lumea în care trăim la ora actuală. Să luăm ca exemplu divorțul. Adepții consecventismului spun că din moment ce soții au abuzat unul de altul, dacă nu mai sunt împreună nu mai pot abuza. A pune capăt unui abuz este un lucru pozitiv, deci divorțul este moral. Perspectiva deontologică este: divorțul este pe lista mea de acțiuni interzise, deci imoral. Cineva care practică etica virtuții va spune: divorțul ca și abuzul nu te face un om mai bun, ba dimpotrivă, mai rău; nu este deci o virtute, ci un viciu. Sunt convins, dragă cititorule, că vei putea găsi nenumărate alte exemple, atât în viața de zi cu zi, cât și în cea bisericească și chiar politică.
ETICA VIRTUȚII CREȘTINE
În lumea antică teoria dominantă a moralității era etica virtuții. Când a apărut creștinismul, primii creștini nu au respins etica virtuții, ci au extins-o și au adăugit-o ca să fie cât mai completă. În primii 1500 de ani de creștinism, această teorie a fost practic nedisputată. De abia când a apărut filosofia modernă seculară au început să apară alte teorii rivale.
Aportul creștinismului a fost ideea conform căreia binele cel mai mare nu este binele trupului, ci binele sufletului, iar binele sufletului se obține prin virtute, pe când virtutea se învață prin urmarea lui Hristos. De pildă, discipline creștine precum postul, rugăciunea, înfrânarea poftelor nu sunt în primul rând spre binele trupului, ci al sufletului.
Conform eticii virtuții nu doar anumite acțiuni sunt morale sau imorale, ci caracterul omului, iar absolut tot ce face omul indică dacă acesta este virtuos sau vicios. Bunăoară te poți îmbrăca, în mod fălos, într-o extremă sau, într-un mod leneș într-alta. Ambele sunt vicii. Un echilibru îl reprezintă îmbrăcămintea virtuoasă, decentă, care nu iese în evidență nici prin extravaganță, dar nici prin delăsare. De asemenea, ne putem îmbuiba fie cu fast-food ieftin, fie cu mâncări exotice, extravagant de scumpe, pe de o parte sau ne putem înfometa cu diete tot mai stricte în speranța de a arăta mai bine, pe de alta. Atitudinea creștină față de mâncare este însă a mânca doar atât cât are nevoie corpul, nici mai mult, nici mai puțin, fără a neglija însă postul și rugăciunea.
ȘAPTE VIRTUȚII ȘI ȘAPTE PĂCATE CAPITALE
Gânditorii creștini au compilat pe parcursul veacurilor o listă cu șapte virtuți pe care le-au găsit în Sfintele Scripturi și una cu șapte vicii care reprezintă opusul acestora. Cele șapte virtuți capitale sunt: curăția, înfrânarea, milostenia, hărnicia, răbdarea, bunătatea și smerenia. Cele șapte păcate capitale pe de altă parte sunt: pofta trupească, fiind opusul curăției, îmbuibarea ca opus al înfrânării, zgârcenia ca opus al milosteniei, lenevia ca opus al hărniciei, mânia ca opus al răbdării, invidia ca opus al bunătății și mândria ca opus al smereniei.
Omul este însă o ființă decăzută. Ne vine mult mai ușor îmbuibarea decât înfrânarea, mult mai ușor lenevia decât hărnicia, pofta decât curăția, ș.a.m.d. Nu doar atât, ci intervine și efectul de auto-licențiere morală. Termenul de auto-licențiere morală vine din domeniile marketing și psihologie socială și reprezintă tendința subconștientă a fiecărui om de a se încrede în sine însuși după ce a făcut o faptă bună și de a-și „permite” să facă una rea imediat după aceea. De exemplu, cineva care crede că nu e o problemă să meargă duminica la pescuit sau în călătorie pentru că a fost în timpul săptămânii la biserică prezintă efectul de auto-licențiere morală. Tot așa, cine consideră că nu mai trebuie să își ajute financiar aproapele pentru că a pus mai mulți bani ca de obicei la colectă. Lucrurile acestea, desigur, nu sunt adevărate. Nu se poate compensa cu o faptă bună pentru una rea.
Scopul creștinului este imitarea lui Hristos. Mântuitorul ne spune: „învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Mat. 11:29). Apostolul Pavel ne spune: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Cor. 11:1) Trebuie deci să ne asociem cu oameni care au același scop de a-L imita pe Hristos: „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” (Prov. 13:20) Ascultăm Evanghelia ca să ne aducem aminte de caracterul lui Hristos. Ne cercetăm regulat ca să vedem unde ne-am depărtat de „urmele lui Hristos” și apoi ne mărturisim păcatele și ne îndreptăm.
ROADE
Dacă am urmărit ceva prin aceste câteva rânduri nu a fost să îți umplu capul, stimate cititorule, cu istorii și filosofii. Ce am vrut să scot în evidență a fost îndemnul de a nu ne lua după felul de gândire al lumii seculare. Scopul nu scuză mijloacele, cum cred unii dintre cei menționați mai sus. De asemenea, Evanghelia nu reprezintă o listă de lucruri permise și de lucruri oprite, cum au impresia alții. Ba dimpotrivă, Biblia vrea să ne descrie cum arată și cum se comportă un credincios adevărat, dar ne prezintă și exemple contrarii, pe care nu trebuie să le urmăm, ci să le evităm.
„Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbiile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Gal. 5:19-22)
Vasile Dan