Editorial

Blândeţea – dar Divin

Biblia ne învaţă să trăim, să iubim, să vorbim să mustrăm şi să facem dreptate cu blândeţe. Deşi s-au dat multe definiţii despre blândeţe, voi spicui câteva crâmpeie pe care le prezintă Sfânta Scriptură.

Blândeţea a fost însuşirea care s-a observat cel mai mult în viaţa Mântuitorului. De aceea Domnul ne cere: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mat. 11:29). Credincioşilor le trebuie așadar multă străduinţă pentru a asemăna cu El, pentru a avea însuşirile, vorbirea, gândirea şi caracterul Lui. El a poruncit: „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Mat. 5:48). Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie să fii într-o continuă părtăşie cu El, avându-L ca model şi călcând pe urmele Lui. Atunci când răutatea oamenilor împotriva Lui a fost la culme Și-a păstrat calmul şi a dovedit blândeţe: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). Cu forţele noastre e greu să fii ca Isus, dar am primit un ajutor: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră…” Rom. 8:26.
Blândeţea este inclusă de apostolul Pavel în roada Duhului Sfânt „Roada Duhului, dimpotrivă, este: …,blândeţea,…” (Gal. 5:22-23). Duhul rodeşte blândeţea, atunci când trăim o viaţă neprihănită prin Duhul, atunci când suntem permanent predaţi în mâna Domnului şi stăm la dispoziţia Lui. Aceasta nu e o realizare omenească ci e o însuşire realizată de Duhul Sfânt în viaţa noastră. Duhul Sfânt acţionează duhul nostru chiar şi în momentele cele mai critice pentru ca noi să putem astfel deveni blânzi. Ne naştem cu temperamente diferite de aceea numai Duhul Sfânt poate depăşi ce e firesc în noi şi poate scoate la lumină această trăsătură frumoasă, blândeţea.
Blândeţea este o caracteristică a înţelepciunii divine şi aduce multe beneficii în viaţa credinciosului: „Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat,…” (Iacov 3:17). Deasemenea tot Iacov scrie în cap. 3:13 „Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!” Biblia ne prezintă multe beneficii în legătură cu blândeţea: „Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.” (Ps. 37:11), „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Mat. 5:5).
Blândeţea se aseamănă cu o haină pe care o purtăm şi care se vede: „Astfel, îmbrăcaţi-vă cu: blândeţe, …” (Col. 3:12) sau „Podoaba voastră …să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:3-4). Blândeţea se vede în vorbire, în acţiunile şi atitudinile noastre. Ea se manifestă în relaţiile noastre, în felul cum ne raportăm la cei din jur, din familie, biserică sau societate: „să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii” (Tit 3:2).
Blândeţea e în caracterul lui Dumnezeu însoţită de milă şi de dreptate. „Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire” (1 Regi 19:12). Există o linie de demarcaţie foarte subtilă între milă şi blândeţe. Mila este un sentiment mai mult pasiv şi ocazional, pe când blândeţea este activă şi de care trebuie să dăm dovadă în mod permanent. Au fost momente când, în blândeţea Lui, Dumnezeu a trebuit să intervină cu dreptate şi să pedepsească. Asemenea referinţe găsim la oamenii pe care biblia îi descrie ca fiind blânzi dar care în anumite circumstanţe au fost departe de a fi blânzi: „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Num. 12:3) şi totuşi se supără şi sparge tablele legii. Domnul Isus de asemenea, văzând ce se întâmplă în templu, răstoarnă mesele şi ia biciul. Apostolul Pavel în multe împrejurări mustră cu asprime: „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (1 Cor. 4:21). Există o supărare fără păcat pe care biblia ne-o permite „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului… Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud…Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efes. 4:26-32).
Luându-L pe Hristos ca model, fiind plini de Duhul Sfânt să fim îmbrăcaţi cu această podoabă sfântă, blândeţea, ca cei ce privesc la noi să-L poată slăvi pe Dumnezeu.

Ioan Varadin