Eroii credinței – Charles Haddon Spurgeon (1834-1892)

Istoricul și familia. Charles Spurgeon, s-a născut în
satul Kelvedon, Essex pe 19 iunie 1834, într-o famile cu o situație financiară modestă, dar
evlavioasă. Atât tatăl John, cât și bunicul James erau pastori de origine puri- tană, lucru ce avea
să influențeze major viața de slujire a tânărului Charles. Fiind primul copil al familiei, Charles
nu a beneficiat de favorurile acestui statut, dimpotrivă, la vârsta de un an și jumătate, când s-a
născut al doilea co- pil al familiei, datorită situației financiare precare, a fost încredințat
spre îngrijire bunicilor, unde rămâne până la vârsta de șapte ani.
Influențele timpurii, care l-au îndrumat spre Dumnezeu sunt sumarizate în ”viața sfântă de acasă”.
Timpul petrecut în îngrijirea bunicilor și a mătușii Ann, aveau să imprime în viața copilului
Charles disciplina spirituală. După înto- arcerea în casa părintească era foarte atent la timpul de
rugăciune al familiei, uimitor fiind faptul că la unsprezece ani scrie din propria inițiativă un
jurnal pentru familie, consemnând, timpul de rugăciune, omiterea sa, calitatea, progresul sau
regresul înregistrat. Mama sa, Eliza, a jucat un rol deosebit în formarea predicatorului de mai
târziu, fiind persoana care s-a rugat, a vegheat pentru el și a pregătit calea pentru Cuvântul
predicat, spunea Charles.
Studiul. Charles a fost un copil înzestrat care a decis să își pună calitățile în slujirea lui
Dumnezeu. A urmat cursurile școlii locale în Colchester până la paisprezece ani când a mers la o
școală internat a Bisericii Anglicane în Maidstone. Aici avea să fie antipatic profesorului de ma-
tematică, întâmplător unchiul său, deoarece îl corecta public pentru erorile sale în predare. La
cincisprezece ani a început să frecventeze cursurile Academiei din Newmar- ket, unde avea să fie
elev și profesor în același timp. După convertire, a părăsit Newmarket pentru a-și continua stu-
diul și activitatea de predare la o școală din Cambridge.
Convertirea și botezul. Deși era un bun cunoscător al Cuvântului și un tânăr dedicat lucrării lui
Dumnezeu, Charles nu experimentase întâlnirea reală cu Hristos. Avea să se întâmple într-o duminică
din ianuarie 1850, când îm- potriva gerului și viscolului, se încăpățânează să meargă la o anumită
capelă să se închine. Împiedicat de intemperii, nu reușește și se refugiază într-o capelă a Metodiștilor
Primari, pe o stradă lăturalnică din Cholcester. Aici, Dumnezeu a ales să îi vorbească printr-un
predicator simplu, rudimentar în vorbire, dar care sub călăuzirea Duhului Sfânt, îi adresează un
mesaj direct tânărului străin, mesaj ce avea să conducă la întâlnirea lui Charles cu Hristos. Da-
torită apropierii de Dumnezeu și a cunoașterii Cuvântului, decide să se boteze în același an prin
scufundare, împot- riva convingerii părinților puritani, care practicau botezul copiilor.
Slujirea. După botez nu a rămas pasiv, ci s-a dedicat slujirii la școala duminicală a Bisericii St.
Andrew´s Street. Lecțiile sale au devenit atât de populare încât au început să fie frecventate de
adulți, ocazie cu care intră în atenția organizației „Asociația Predicatorilor”, care avea ca scop
trimiterea de predicatori, aleatoriu, în satele din jurul orașului. Ajunge să slujească în întreg
districtul, uneori și de trei ori într-o zi, primind numele de „băiețandrul predi- cator al
Ținutului Mlaștinilor”. După câteva slujbe ținute în satul Waterbeach, la doar șaptesprezece ani,
este chemat să fie păstorul bisericii. În doar doi ani cât a fost păstor în micuțul sat, are loc o
trezire la viață, tâlhăriile, bețiile și blasfemia pentru care era renumit locul, au încetat, iar
biserica a crescut de la 40 la peste 400 de membrii.
Ascensiunea, dezastrul și refacerea.

Cariera lui avea să își schimbe direcția, așa cum spunea
Spurgeon, de la„neobișnuit la senzațional” odată cu mutarea la Londra, unde a slujit ca pastor pentru Biserica New
Park Sreet (Ta- bernacolul Metropolitan) până la finalul vieții.
Popularitatea lui Spurgeon creștea de la o zi la alta, și biserica care era la un pas de închidere
la sosirea sa devi- ne neîncăpătoare, numărul celor ce se întorceau la Dum- nezeu era tot mai mare,
punând conducerea în situația de a investi în construcția unei noi clădiri. Între timp, pentru a
facilita accesul la predici a celor ce rămâneau pe afară, se ia decizia închirierii unei bisericii
seculare, cu o capacitate superioară, de 4000 de locuri, devenind în scurt timp la fel de
neîncăpătoare. Propunerea de a închiria sala muzicală din Surrey Gardens cu peste 10 000 de locuri,
considerată “casa diavolului” de către credincioși, stârnise rumoare.

Nu și pentru Spurgeon, care afirma că era gata să meargă
și în casa diavolului pentru a câștiga suflete pentru Hris- tos. Sala a fost neîncăpătoare, peste
5000 de oameni ne- maivând posibilitatea să intre. Nimic nu anuța dezastrul ce a urmat. Printre cei
ce au venit să asiste la predică, au fost și instigatori care au produs panică în sală, mulți
oame- ni suferind răni, șapte pierzându-și viața. A fost „noaptea neagră a sufletului” pentru
Spurgeon, ce îl va marca toată viața. A fos momentul, în care, pe Hristos L-a simțit foarte
departe, când rugăciunea sa era fără cuvinte, privirea Bi- bliei îi stârnea lacrimi. Unitatea,
dragostea și rugăciunile bisericii l-au ajutat să se ridice, după o lună ținând predica la locul
tragediei. Dupa aproximativ un an, guvernul deci- de o zi de post național, urmată de un serviciu
special l-a care s-au gândit că cel mai potrivit să predice era Charles Spurgeon. Evenimentul la
care au asistat peste 23 000 de oameni, a avut loc la Crystal Palace, cea mai mare congre- gație
căreia i-a predicat vreodată, la doar 23 de ani.
Căsătoria și familia. În Biserica New Park Sreet o cunoaște pe cea care avea să-i devină soție,
Susannah Thompson, o aprigă contestatoare a lui Spurgeon la înce- put, văzând în el doar un tânăr
necioplit și arogant, până ajunge să îl cunoască cu adevărat pe omul Spurgeon. În urma predicilor
lui se convertește și este botezată de vi- itorul soț. Au fost binecuvântați cu doi băieți, gemeni,
Charles Jr. și Thomas. Ambii băieți calcă pe urmele tatău- lui devenind pastori. Deși era dedicat
lucrării, Spurgeon nu a neglijat familia și nu a trăit duplicitar așa cum făceau mulți predicatori
ai vremii. Era și în familie aceași perso- ană din viața publică, un om de „o smerenie aparte și o
bunătate dulce”, după cum îl descria soția Susannah.
Mai mult decât predicare. Deși celebritatea sa a ajuns la cote maxime datorită predicilor sale,
lucrarea lui Spur- geon nu s-a limitat doar la atât, amintind pe scurt unele din realizările sale,
precum cele 187 de biserici plantate, înființarea Colegiului Pastorilor, orfelinatul Stokwell (ca-
pacitate pentru 500 de copii), societatea de colportori, 17 adăposturi pentru săraci, numeroase
cărți și publicații. Chiar dacă a fost consacrat lui Hristos, nu a fost scutit de probleme.
Situația financiară a continuat să fie precară un timp îndelungat, starea de sănătate îi era
afectată de gută și reumatism încă din jurul vârstei de 30 de ani, uneori necesitând ajutor să
coboare de la amvon. Amintirea tra-
gediei de la sala muzicală îl tulbura, ajungând deseori în
stări de depresie, nopți întregi în care nu putea să doarmă, momente în care spunea el, că a fost
cel mai aproape de Hristos. Dar nimic nu putea să îi stingă focul, pasiunea și dedicarea pentru
Hristos, care l-a însoțit din tinerețe până la sfărșitul vieții.
Finalul Lucrării. Pe 7 Iunie 1891 l-a propovăduit pe Hristos pentru ultima dată la Tabernacol. De
data aceas- ta a reușit să ducă la sfârșit mesajul. Au urmat trei luni în care a fost imobilizat la
pat, revenindu-și surprinzător, su- ficient încât să calătorească împreună cu soția la Mento- ne,
Franța. Aflat în pragul morții, nu renunță, revizuiește una dintre scrierile sale pentru a putea fi
publicată. Cu o săptămână înainte de a călători spre casă boala i se agra- vează, cu ultimele
puteri transmite secretarului său mesa- jul: „Mi-am sfârșit lucrarea”. Duminică, 31 ianuarie 1892,
a mers „acasă”, pentru a se bucura de o veșnicie de prezența celui căruia I-a slujit o viață
întreagă.
Două cărți (Faptele apostolilor, respectiv Evrei 11, eroii credinței) continuă să așterne pe
paginile lor o lucrare deosebită, a oamenilor care s-au pus la dispoziția Lui și s-au decis să
rămână credincioși lui Dumnezeu și lucrării până la finalul vieții. Charles Spurgeon un adolescent
de
15 ani din Essex, fără resurse materiale sau o calificare profesională deosebită, s-a decis prin
credință să se pună la dispoziția lui Dumnezeu și a lucrării sale, producând un val de trezire
spirituală în Anglia contemporană, dar și peste veacuri pentru toți cei ce îi studiază lucrările,
putând fi adăugat pe merit eroilor credinței. Într-o societate con- temporană în care primează
ardoarea pentru realizările materiale și profesionale, Dumnezeu mai caută oameni, care
necondiționat, prin credință sunt dispuși să se pună la dispoziția Lui și a lucrării sale. Fiecare
din noi, putem face parte din cei care scriu cartea eroilor credinței cu vi- ața lor, sau din
tabăra celor care doar citesc despre rea- lizările lor. Alegerea din care tabără vrem să facem
parte ne aparține nouă, Hristos răsplătind merituos fiecăruia. Dumnezeu să ne dea puterea să alegem
în perpectiva răsplății veșnice.

Marian-Ionel Cutoi