FAMILIA ÎN PANDEMIE
Atunci când Dumnezeu a instituit familia, El a dorit ca cei din familie să petreacă cât mai mult timp împreună. Perioada aceasta contemporană, a industrializării, a secolului vitezei, a adus însă un mare deserviciu familiei, reducând drastic timpul petrecut împreună.
Cu toții am ajuns acum să trăim vremuri care ne-au adus provocări la care nu ne-am fi gândit, având foarte multe interdicții pe perioade chiar lungi. Am fost nevoiți să ne restricționăm programul în așa fel încât să petrecem foarte mult timp în familie. Pentru familia creștină, cred că pandemia a fost cu adevărat o binecuvântare. Și afirm aceasta, conștient fiind că pandemia în sine a produs durere în cadrul familiilor care și-au pierdut persoane dragi, a adus îngrijorare, teamă, prevenție, dar și mai multă responsabilizare.
De prea multe ori am fost cuprinși de viteza în care se mișcă societatea, având un program alert, aglomerat și organizat până la fiecare minut, de dimineața devreme până seara târziu. Și pentru cine a știut să recunoască controlul exercitat de Dumnezeu în toate aspectele vieții, a putut și să „audăˮ cum Dumnezeu a spus „Stop!” la tot acest tăvălug. Multe familii petreceau foarte puțin timp împreună cu copiii lor, la fel și timpul pe care soții îl aveau rezervat doar pentru ei.
Paradoxal, o problemă medicală care a adus și a provocat atât de multe necazuri, a făcut ca pentru familia creștină să fie o perioadă benefică. În timpul pandemiei, aici în Austria autoritățile au luat hotărâri, decretând perioade lungi de lockdown, lucru care ne-a ținut efectiv în casele noastre.
Pentru familia creștină autentică perioada aceasta a fost foarte bună, a reușit să adune membrii familiei, să îi apropie mai mult, petrecând timp mai mult împreună. Poate mai mult ca înainte, în perioada aceasta ne-am dat seama cât de mult înseamnă timpul de calitate petrecut în mijlocul familiei, discuțiile sincere cu copiii, sfaturile de care au atâta nevoie și punerea în practică a unor discipline spirituale personale.
O altă binecuvântare pentru familie a fost posibilitatea de a petrece mult timp în natură, având în vedere ieșirile în aer liber care au fost întotdeauna permise. Rutina noastră zilnică și programul mereu încărcat nu ne mai permiteau să facem ieșiri cu familia, dar pandemia ne-a adus posibilitatea de a admira minunata creație a lui Dumnezeu. Noi care trăim în Austria ne-am putut bucura mai mult ca oricând de aceasta, pentru că Austria este o țară binecuvântată de El cu multe locuri frumoase. Partea neplăcută a acestei perioade și presiunea la care a fost supusă familia creștină a dezvăluit din păcate o problemă, aceea că multe familii nu au avut o disciplină spirituală.
Activitatea spirituală însemnând pentru multe familii doar mersul la programele bisericii, lipsind total timpul în care părinții împreună cu copiii să desfășoare anumite activități de creștini autentici, cum ar fi rugăciunea, cititul Bibliei, închinarea prin cântare sau discuțiile pe anumite subiecte relevante spirituale.
Pentru aceste familii, perioada de pandemie, în care bisericile au fost închise, a adus o vreme de instabilitate și a evidențiat o imaturitate spirituală cu perspective triste, multe dintre aceste familii lipsind de la biserică. Și poate cel mai trist lucru este faptul că mulți copii a acestor familii s-au îndepărtat de Biserică.
Casele noastre ar trebui să fie permanent adevărate oaze de liniște, de pace, de bucurie, de bună înțelegere și de prezența lui Dumnezeu. Din nefericire pentru unele familii timpul mult petrecut acasă a scos la iveală și multe neînțelegeri, multe probleme, incapacitatea de a conviețui împreună, de a oferi respect și lipsa unei comunicări eficiente. În unele familii au ieșit la iveală problemele și conflictele demult nerezolvate, și aceasta datorită puținului timp petrecut împreună, înainte de perioada pandemiei. În alte cuvinte, putem spune că perioada de lockdown, a fost o șansă pentru fiecare dintre noi să remodelăm familiile noastre, să prețuim mai mult familia și dincolo de toate acestea, să ne concentrăm mai mult pe relația familiei noastre cu Dumnezeu.
În concluzie, perioada pandemiei a fost – dincolo de aspectele medicale neplăcute – o binecuvântare pentru familie, dar și o provocare adresată bisericii, ca ea să acorde mai mult interes familiei prin organizarea de conferințe, seri de predici și o mai mare atenție în ceea ce privește consilierea premaritală. Dumnezeu să binecuvânteze fiecare familie cu perspectiva de a rămâne ceea ce a vrut EL să fie, locul în care să ne completăm unul pe celălalt, un loc în care să găsim consolare în momente dificile și un loc al comunicării unii cu ceilalți și toți împreună cu Dumnezeu. Familia trebuie să fie un adevărat “Colț de Rai”!
Abel Homosdean