Femeia din autocar a fost chemată acasă

În iarna anului 2009, într-o zi geroasă m-am pornit cu autocarul din gara de Sud a Vienei înspre România – Timișoara. Pe atunci era multă lume care călător cu autocarul. Și într-un târziu a sosit acesta, toți îmbulzindu-se care mai de care pentru a urca primul, pentru a scăpa de ger sau poate pentru a avea un loc mai confortabil. Am urcat, iar lângă mine s-a așezat o doamnă simplă dar distinsă. Și am început conversația clasică atunci când călătorești: unde mergi, de unde ești ș.a.m.d. Așa am aflat că doamna de lângă mine mergea la Sibiu și este o mare iubitoare a scrisului. Pentru mine a fost cel mai mare cadou în acea seară geroasă. Mi-a povestit de sutele de articole scrise la diferite ziare și reviste laice din România. Exemplu. Evenimentul Zilei, Revista 22, Tribuna Sibiu… Mi-am dat seama din vocabularul dânsei că am de-a face cu un profesionist din punct de vedere al jurnalismului. Pe atunci nu frecventa nicio biserică din Austria dar din când în când vizita Biserica Baptistă din Sibiu.
Partenera mea de călătorie a fost Aurelia-Eva Dobrotă. După ani de zile ne-am regăsit și am aflat că și-a predat viața lui Hristos și s-a botezat la Biserica Internațională, apoi a devenit membră a Bisericii Penticostale Emanuel din Viena.

Cred că acest nume a fost sonor în Revista „Apa Vieții”, deoarece dânsa a scris multe articole, informații de la Biserica Emanuel și Betezda. Iubea arta scrisului dar și o trăia. Era de o simplitate rară, dar care îți impunea respect. Orice conversație cu dânsa era „Pacea Domnului Isus să fie peste tine și casa ta! Scumpa mea, știu că ești ocupată cu treburile cotidiene dar…Îmi vor lipsi enorm motivațiile dânsei, dar nu numai mie ci și celor de la Biserica Emanuel și Betezda.
Și s-a dus! În 09 septembrie anul acesta, Dumnezeu a chemat-o acasă.
În continuare voi prezenta câteva date biografice extrase din necrologul realizat de fratele Nelu Noane, de la Biserica Emanuel din Viena.
S-a născut în data de 31 august 1938 în Ocna Sibiului, într-o familie de 5 copiii. Părinții au fost oameni credincioși cu frică de Dumnezeu. Școala gimnazială a făcut-o în Ocna Sibiului apoi a terminat Liceul Pedagogic. A muncit în acest domeniu mulți ani. S-a căsătorit la vârsta de 23 de ani cu Carol Dobrotă, iar căsătoria lor a fost binecuvântată cu două fiice, Alina și Mădălina. Dar bucuria aceste familii a fost zguduită prin moartea timpurie a soțului pe când copilele aveau 13 respectiv 8 ani. A îmbrăcat mantia văduviei de tânără, dar și-a crescut singură fetele, doar cu ajutorul Domnului, cum menționa dânsa de fiecare dată de momentele grele din viața dânsei care nu au fost chiar puține.
Cu 12 ani în urmă s-a mutat definitiv în Austria, iar în urmă cu 10 ani a devenit membră activă a Bisericii Emanuel, dar în ultimul timp a frecventat Biserica Betesda, fiind mai aproape de locuința dânsei.
A fost un izvor de viață pentru mulți. Și pasiunea dânsei pentru scris a rămas până în ultimele momente din viață. Într-o zi m-a sunat și era atât de bucuroasă și mi-a spus. Gabi, am primit o scrisoare personală chiar de la domnul Președinte Klaus Johannis, o scrisoare prin care îi mulțumea pentru activitatea dânsei în domeniul media. Apoi mi-a mărturisit Mădălina, fiica dânsei, care locuiește  în Elveția, când a venit acasă, a găsit pe masa dânsei multe ciorne scrise cu titlul Gânduri. Am rugat-o să ne scrie pentru revistă biografia dânsei. Era programată pentru luna septembrie, dar nu a apucat să o mai scrie. Eu am așteptat-o, deoarece știam că va fi o biografie care i-ar putea motiva pe mulți oameni, dar ne-a scris în ultima revistă un articol intitulat „Un gând bun”, care tratează câteva crâmpeie din viața dânsei. Iar articolul se încheie așa „Mulțumesc consiliului pastoral, surorilor, fraților și copiilor de la casele de rugăciuni, care m-au susținut în rugăciuni și post.” Oare să fi simțit că va fi ultimul articol din revistă?

O cântare pe care a iubit-o foarte mult a fost „Ce mult aștept aceea zi”. A ajuns în Ierusalimul ceresc pe care și l-a dorit așa de mult.
Noi, cei de la Bordul Redacțional al revistei, suntem mulțumitori Domului pentru sora Eva, dar aș vrea să-ți lansez o întrebare, stimate cititor: Nu vrei să-i iei locul sorei Eva și să scrii?
Doamna din autocar a devenit mentorul meu în dragostea pentru scris!
LA REVEDERE SORA EVA!

Gabi Bujdei