Ferice de cei blânzi

Așa cum aminteam și în numărul precedent când vorbim despre fericirile rostite de Domnul Isus din Evanghelia după Matei capitolul 5, care contrazic orice noțiune a noastră despre fericire. Când vorbim despre cei ce vor moșteni pământul, lumea se gândește la cei duri, la cei autoritari, la cei ce se impun cu forța, ei fiind aceea care vor moșteni pământul. Domnul Isus vine și îi contrazice însă spunându-le că cei blânzi vor moșteni pământul; ei vor avea ultimul cuvânt, al celor blânzi va fi viitorul. Dacă primele două fericiri aveau de a face cu trăsături de caracter referitoare la Dumnezeu și totodată referitoare la noi înșine, cea dea treia trăsătura de caracter stabilește relația noastră cu Dumnezeu și relația noastră cu alți oameni. Deci dacă ea stabilește relația pe orizontală cu ceilalți oameni, este normal să urmeze stăpânirea viitoare a pământului.
Va trebui deci în cele ce urmează să definim ce înseamnă de fapt blândețea ca să înțelegem mai bine. Este foarte clar faptul că înțelegerea lumii despre blândețe este cu totul diferită de cea a Domnului Isus și a Bibliei. Lumea și omul modern înțeleg prin blândețe moliciune, inactivitate, acceptarea în tăcere a nedreptății, resemnare, deci într-un cuvânt slăbiciune. Biblia înțelege prin blândețe ceva cu totul diferit; îl avem ca exemplu pe Moise. Numeri 12:3 ne spune că Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului și este cu toate că Moise a fost una dintre cele mai puternice personalități din istorie, a fost omul care a îndrăznit să-l înfrunte pe Faraon prin celebrele cuvinte din Exod 5:1 „Lasă pe poporul Meu să plece…“, un om care a condus un popor de sclavi prin pustie și i-a transformat în cel mai special popor al istoriei. Deci despre acest personaj extraordinar de puternic, de înțelept și perseverent, despre un asemenea om spune biblia că este cel mai blând om. Cine cunoaște curajul cu care a înfruntat Moise toate evenimentele din viața lui este îndreptățit să spună: „Dacă despre omul acesta se spune că este cel mai blând, atunci ce înseamnă blândețe?”

Dacă ne uităm la sensul original al cuvântului atât în limba română cât și în limba greacă (în care a fost scrisă Evanghelia) a îmblânzi înseamnă a domestici. Un exemplu bun ar fi calul, cu toții știm, un cal tânăr trebuie mai întâi îmblânzit, deoarece nu-i place să fie stăpânit nici să fie condus. Se procedează astfel: un călăreț iscusit reușește să-l încalece, tânărul cal nărăvaș încearcă toate posibilitățile de a scăpa de călăreț prin tot felul de sărituri, iar într-un târziu, dacă nu reușește, pornește la o fugă întinsă. Frânt de oboseală se oprește din fugă, cedează, acceptându-l pe călăreț ca stăpân și conducător. Deci calul a renunțat la independență acceptând un stăpân și conducător.

Să vedem care este sensul biblic al cuvântului blând cu referire la oameni. Lucifer cunoscut ca îngerul răzvrătit, a dorit să fie deopotrivă cu Dumnezeu sau chiar mai sus. El dorea să fie el însuși stăpân și totodată independent de Dumnezeu. În grădina Eden, când și-a luat chip de șarpe i-a spus Evei, că dacă va mânca din fruct va fi ca Dumnezeu. Chemarea lui Lucifer era la independență de Dumnezeu. De atunci și până în ziua de astăzi dorința de independență de Dumnezeu a rămas adânc înrădăcinată în natura decăzută a omului. Omul este plin de sine și își dorește să fie singur stăpân și, dacă se poate, să stăpânească peste toți ceilalți. Dorința de putere, de dominare, de stăpânire este cea mai diabolică dorință.
În condițiile acestea vine Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și le spune oamenilor în Matei 16:24-25 „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga.” Scopul Domnului Isus este să ne aducă din nou sub stăpânirea lui Dumnezeu. El ne spune că numai când ne este stăpân Dumnezeu, atunci funcționăm bine, atunci reintrăm în destinul pregătit de Dumnezeu.
Fiul risipitor din Luca 15:11-32 este cel mai expresiv exemplu; atât timp cât a trăit independent de tatăl său, fiul a ajuns să îngrijească porcii și chiar să mănânce din mâncarea lor. Dar când s-a întors în casa tatălui său și l-a recunoscut pe acesta ca stăpân a avut din nou toate din belșug. Prin urmare, sensul fundamental al cuvântului blând este acela de a fi supus unui stăpân.
Moise a fost cel mai blând om de pe pământ. El a petrecut patruzeci de ani în casa lui faraon în calitate de copil al fiicei de împărat, urmând cele mai înalte școli ale acelor vremuri. Știind că nu este egiptean, devine un luptător ucigând acel slujitor în speranța că va putea să-și elibereze poporul din robie. A trebuit să fugă în Madian, devenind cioban și păscând oile patruzeci de ani, dar aici Dumnezeu îl școlarizează. După aceea Dumnezeu îl trimite înapoi în Egipt cu misiunea importantă de a elibera poporul din robie, iar prin el Dumnezeu face mari minuni, până la urmă Moise scoate poporul din Egipt și-l conduce prin pustie până la poalele Muntelui Sinai. Dumnezeu îl cheamă pe Moise sus pe munte pentru a-i da acele două table cu cele zece porunci, iar Moise zăbovește în prezența Domnului patruzeci de zile. La coborârea de pe munte lui Moise nu-i vine să creadă ce vede: poporul L-a uitat pe Dumnezeu, mâncau, beau, jucau, și se închinau unui vițel de aur. Din această cauză și-au pierdut viața trei mii de oameni, puternicul Moise rămâne zdrobit și deprimat, și totuși Moise mijlocește pentru popor. Exod 34:9 El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpățânat, dar iartă-ne fărădelegile și păcatele noastre, și ia-ne în stăpânirea Ta!“

Cuvintele cheie pe care le folosește Moise sunt acestea de pe urmă: „ia-ne în stăpânirea ta“. Putem afirma că acesta a fost momentul totalei îmblânziri a lui Moise: când dorește ca Dumnezeu să-l stăpânească pe el și pe poporul din care face parte. Blândețea acestui om s-a văzut și atunci când propria lui soră se revoltă împotriva lui, Dumnezeu o pedepsește cu lepră iar Moise se roagă pentru iertarea și vindecarea ei.
Așadar, primul sens al cuvântului blând se referă la relația omului cu Dumnezeu, omul acela este blând care acceptă ca Dumnezeu să-i fie stăpân.
Dar cuvântul blând are și o dimensiune orizontală, aceasta se referă la relația noastră unii cu alții. Vom putea înțelege mai bine ce înseamnă blând în sensul acesta dacă vom admite că opusul lui este iute la mânie, aspru, răzbunător, etc.
Dacă ne întrebăm când avem voie să ne mâniem și când nu, putem imediat stabili o regulă de viață:
NU ESTE NICIODATĂ CORECT SĂ NE MÂNIEM, pentru o jignire sau o insultă care ni se aduce nouă înșine. Acestea sunt lucruri pe care fiecare creștin trebuie să le accepte fără resentimente. În schimb adeseori este corect să ne mâniem pentru jignirile și rănile aduse altora. Mânia egoistă este întotdeauna păcat. Mânia altruistă poate fi una dintre cele mai puternice forțe morale ale lumii.

Ce este atunci blândețea?

Este puterea de a nu reacționa cu mânie și cu violență atunci când te simți jignit, insultat, ofensat, nedreptățit sau rănit.
Noi vorbim aici despre blândețea care este opusul mâniei ce se stârnește în noi când ni se face nouă înșine nedreptate sau ocară (nu de acele nedreptăți este vorba care se fac altora).

Despre această mânie Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în mod categoric în Efeseni 4:31-32. „Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni uni cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos“. Am spus că dimensiunea aceasta orizontală, blândețea, înseamnă stăpânire de sine. Am văzut mai înainte că pe verticală, blândețea înseamnă stăpânirea lui Dumnezeu asupra noastră. În Efeseni capitolul 4 din care tocmai am citat două versete, apostolul Pavel mai adaugă această ciudată avertizare în versetele 26 și 27 „Mâniați-vă dar nu păcătuiți. Să nu apună soarele peste mânia voastră, și să nu dați prilej diavolului”.

Ce înseamnă aceasta oare?

Prin mânie putem da oare prilej diavolului? Medici spun că atunci când omul se mânie, sângele îi năvălește în cap și îl inundă pur și simplu, omul devine roșu de mânie, i se umflă ochii și nu mai vede de mânios ce este.
Dragul meu pe plan spiritual se mai întâmplă ceva. Atunci când creierul este plin de mânie capacitatea noastră de control și stăpânire de sine este blocată. Atunci curg vorbele tăioase, vorbe grele, vorbe necruțătoare și ucigătoare. Adu-ți aminte când sub influența furiei te-ai confruntat cu o persoană iubită și ai dat drumul la asemenea vorbe chiar dacă undeva în adâncul inimi tale îți spuneai, „Taci, taci, oprește-te!” Dar nu puteai să te oprești, gura îți vorbea și vorbea în continuu. Când te-ai oprit în sfârșit ți-ai dat seama că ai ruinat prietenia cu acea persoană pentru totdeauna, sau ți-ai distrus căsnicia, stăteai neputincios și-ți ziceai: „Parcă n-am fost eu, parcă un duh rău a pus stăpânire pe mine și a vorbit prin mine“. Dragul meu, ai lăsat ca mânia să-ți blocheze controlul și stăpânirea asupra ta a preluat-o diavolul. Conform apostolului Pavel i-ai dat prilej diavolului. Deci blândețea este o problemă de stăpânire.
Cine stăpânește peste tine? Dumnezeu sau diavolul?

Scopul lui Dumnezeu este dezvoltarea personalității tale, pentru că El te vrea împreună moștenitor cu Isus Hristos peste toate lucrurile sau cum se spune în psalmul 8, stăpân peste toate lucrurile.
Ce este atunci la urma urmelor blândețea? Biblia spune că blândețea este produsul Duhului Sfânt în caracterul omului. Cuvântul lui Dumnezeu în Galateni 5:22-23 „roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

1. În primul rând blândețea este acceptarea stăpânirii lui Dumnezeu asupra noastră.
2. În al doilea rând, când îl acceptăm pe Dumnezeu ca stăpân, El pune în noi Duhul Său cel Sfânt și acesta produce în noi blândețe, adică produce stăpânire de sine. Deci când îl avem pe Dumnezeu ca stăpân, El ne face stăpâni pe noi înșine peste noi.
3. În al treilea rând, dacă nu-L acceptăm pe Dumnezeu ca stăpân, noi nu vom fi propriul nostru stăpân, căci pe nesimțite se va infiltra stăpânirea celui rău, și atunci ne stăpânesc nervii, mâniile, răzbunările, răutățile, dezastrele etc.
„Deci, cine își pierde viața pentru Mine, adică cine se leapădă de sine și mă acceptă pe Mine ca stăpân, își câștigă viața, adică devine stăpân pe el însuși. Cine își câștigă viața, refuzând stăpânirea lui Dumnezeu și luându-și soarta în propriile mâini, descoperă că și-a pierdut viața, căci i-o va stăpâni cel rău“
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul “
Cei blânzi vor moșteni pământul? Nu cei iuți la mânie? Nu cei duri? Nu cei despotici? NU, CATEGORIC NU! Mânia, duritatea, răutatea, despotismul sunt semne de slăbiciune, nu de tărie.
Blândețea este adevărata tărie de caracter, căci prin ea poți să-ți stăpânești nervii, mânia, răutatea care vin din străfundurile firii. Istoria ne spune că s-au ridicat imperii conduse de oameni iuți, duri, răi, despotici dar aceste imperii au supraviețuit doar o generație, două sau cel mult trei și s-au spulberat totalmente.

Dar cei educați de Isus în școala blândeții, a bunătății și a iubirii vrășmașului, deși au fost persecutați, batjocoriți și martirizați, totuși s-au înmulțit, s-au extins din țară în țară și astăzi își afirmă prezenţa în toate țările. Căci Isus, Învățătorul blândeții, a zis în Matei 16:18 „Eu îmi zidesc Biserica Mea, și porțile iadului nu o va birui“. Cei blânzi vor moșteni
pământul.

Dragul meu cititor cred că te-ai convins că blândețea nu înseamnă moliciune, delăsare, inactivitate, slăbiciune. Blândețea înseamnă stăpânire, stăpânirea lui Dumnezeu peste om și prin Dumnezeu stăpânirea de sine a omului. Blândețea înseamnă control a nervilor, stăpânirea mâniei și alungarea răutății și a răzbunării. Blândețea înseamnă tăria de a răspunde cu dragoste la ura, cu zâmbet la jigniri, cu frumoase cuvinte la înjurături. Blândețea înseamnă să nu te lași biruit de cel rău, ci să biruiești răul prin bine. Doresc ca Dumnezeu să te ajute să înțelegi că blândețea este o trăsătură de caracter de dorit și că aceasta te va face fericit cu adevărat.

Daniel Vițelar