Ferice de cei ce plâng

În capitolul 5 din Evan-ghelia după Matei Domnul Isus învață poporul și ne învață și pe noi astăzi, care sunt condițiile fericirii. Cercetând acest capitol, am rămas marcat de cea de-a doua fericire, pe care Domnul Isus o exprimă astfel: ,,Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați“. Dacă stăm și ne gândim omenește, ceea ce Domnul Isus ne spune în acest exemplu de fericire, este o contrazicere a oricărei înțelegeri umane despre fericire. Pentru omul modern sau omul obișnuit din ziua de astăzi, fericirea înseamnă: a râde, a te amuza, a te distra etc. Omului modern i se pare plânsul ceva contrar fericirii.

Ca să putem înțelege că plânsul poate deveni o sursă a fericirii, va trebui să analizăm mai adânc această afirmație a Domnului Isus.

Când vorbesc despre plâns, mă gândesc întotdeauna la cauza care a provocat plânsul, cum ar fi: o pierdere a unei persoane dragi, o durere, o boală etc. Cred că fiecare din noi am avut parte de pierderea (decesul) unei persoane dragi, de vizitarea unei persoane suferinde din pricina unei boli cumplite care îi provoacă mari dureri, chiar și de grele încercări în urma unei crize financiare. Cred că se pot da multe alte exemple de situații care pot provoca plânsul. Dar Domnul Isus nu de plânsul acesta ne vorbește.
Doresc să amintesc în continuare două cauze care aduc omului mai întâi o stare de plâns dar mai pe urmă una de fericire.

Prima cauză este personală se petrece lăuntric în mine și este păcatul săvârșit. Suntem în lumea aceasta care trăiește fără Dumnezeu, care ne învață să trăim ca ea, neluând în serios păcatul. Am putea enumera câteva dintre aceste păcate, cum ar fi de exemplu: ce contează dacă nu spui întotdeauna întregul adevăr, ce contează dacă mă cert cu cineva, ce contează dacă mă enervez sau dacă înșel pe cineva; doar oameni suntem, nu? Lumea ne învăță să minimalizăm gravitatea anumitor păcate, precum cele amintite mai sus, comparându-le cu păcate considerate mari cum ar fi: crima sau furtul.

Din păcate mulți credincioși se lasă contaminați de acest duh al lumii, neluând în serios păcatul sau chiar ignorându-l. Totuși, dacă păcatul produce o mustrare de conștiință, credinciosul încearcă să-l uite repede, făcându-l de domeniul trecutului. Și cine mai dezgroapă trecutul?

Ceea ce le lipsește multor oameni este o înțelegere clară a gravității păcatului. Noi știm de fapt că indiferent ce fel de păcat este – mare sau mic – toate păcatele duc la moarte. În Romani 6:23 scrie că trebuie să plângem și să ne pocăim ca plânsul nostru să se transforme în fericire: ,,Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru“. Natura lui Dumnezeu este adevărul, pe când cea a diavolului este minciuna. Deci, dacă este așa, omul care spune adevărul sau minciuna nu are doar o problemă de cuvinte, ci și una de natură. Apostolul Pavel ne spune în Romani 6:13 ,,Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii“. Deci, când faci păcat, îți dai trupul diavolului ca o unealtă a nelegiuirii. De aceea, cum ne îndeamnă evanghelistul Marcu în capitolul 1:15, trebuie ca fiecare să ne pocăim și să ne întoarcem la Dumnezeu. Să vedem păcatul așa cum îl vede Dumnezeu. Și ce vezi când vezi ca Dumnezeu? Vezi că prin fiecare păcat ai zis ,,Nu-mi trebuie calea lui Dumnezeu! Este mai plăcută și mai profitabilă calea diavolului“. Vezi cum prin păcat te-ai dat în slujba diavolului? A te pocăi înseamnă a-ți vedea așa cum este propria situație și a te îngrozi. Te cuprinde un sentiment copleșitor de dezgust și părere de rău. Atunci lacrimi de pocăință și cereri de iertare, de har și de îndurare se îndreaptă către Dumnezeu. O ură neîmpăcată față de păcat și o nețărmurită dorință de a trăi după voia lui Dumnezeu se naște atunci în tine.

Aceasta este semnificația fundamentală a declarației Domnului Isus: ,,Ferice de cei ce plâng!“ Ferice de cei ce-și văd adevărata situație în lumină. Ferice de cei ce se pocăiesc. Ferice de cei ce se întorc la Dumnezeu.
Când vorbim despre cea de-a doua fericire din versetul 2: ,,Ferice de cei ce plâng!“ vorbim de realism. Îți vezi păcatul în adevărata lumină, îi vezi monstruozitatea și gravitatea așa cum sunt ele. Se nasc întrebări cum ar fi: unde este fericirea în toate acestea? Domnul Isus ne spune: ,,Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați“. Ce înseamnă această mângâiere? Când stai înaintea Domnului te vezi păcătos, îți dai seama că ai întors spatele către Dumnezeu și că ai îmbrățișat natura diavolului, și că ești condamnat la moarte. Îl vezi pe Fiul lui Dumnezeu atârnat pe cruce suferind și ispășind condamnarea ta la moarte, îți plângi păcatul cu adâncă și adevărată pocăință. Atunci Fiul lui Dumnezeu îți va spune: ,,Nu mai plânge, pentru toate păcatele tale am murit Eu, tu ești iertat și liber, acum bucură-te de harul primit prin Sângele meu care ți-a spălat toate păcatele“. Ce altă mângâiere ai putea primi? Deci primul motiv de a plânge este propria noastră păcătoșenie, iar plânsul acesta este plânsul pocăinței. Mă rog Domnului ca El să te facă să înțelegi cum plânsul va fi transformat în mângâiere sau fericire.

Al doilea motiv prin care plânsul devine o sursă de fericire este plânsul pentru durerile și problemele altora. Trăim într-o lume plină de probleme, cu atâtea suferințe, cu atâtea prăbușiri și atâtea tragedii, însă nouă ca oameni ne place să trăim pentru noi înșine, să ne meargă nouă bine și să nu ne intereseze de problemele prin care trec semenii noștri. Însă credinciosul este dator să împlinească ce Isus spune în Matei 20:28 ,,Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“. Cât de mare este contrastul dintre duhul lumii și Duhul lui Isus, dintre modul egoist de viață al lumii și modul altruist al Domnului Isus.

Plângi tu pentru oamenii care merg spre iad, care nu văd și nu vor să creadă că aceasta este teribila realitate? Plângi tu și te rogi pentru mântuirea lor? Lucrezi tu pentru aceasta, cauți să-i convingi tu de primejdie și să le arăți calea de izbăvire prin Domnul Isus?

Dacă tu plângi pentru mântuirea altora, ce fericire te inundă atunci când vezi rodul lacrimilor tale! Atunci când cineva pentru care ai plâns se întoarce la Dumnezeu și își schimbă viața, Domnul Isus spune că se bucură îngerii în cer. Dar desigur marea bucurie este a ta! Iată o fericire care se poate naște din această afirmație:,,Ferice de cei ce plâng“ sau ,,Fericiți sunt cei ce plâng“, pentru că ei vor fi răsplătiți pentru lucrările lor mari, pentru mari realizări în viețile altora și imensa bucurie de a ști că te-ai investit pe tine în viețile altora.

Dragul meu cititor, permite-mi să-ți pun o întrebare: Ești tu cumva un egoist pe care nu-l interesează decât propria lui fericire? Dacă este așa, să nu te mire faptul că oricât vei obține pentru tine însuți, tot nefericit te vei simți înlăuntrul tău. Dumnezeu nu te-a creat să te simți fericit în egoism. Câtă vreme nu-ți pasă de nimeni altcineva, ceva nu funcționează bine în tine însuți, căci ești făcut în așa fel încât să simți fericire atunci când ai făcut bine altora, când i-ai făcut pe alții fericiți. Dacă este așa, atunci întrebarea mea se schimbă și sună astfel: tu la câți oameni le slujești? Tu la câți oameni le faci bine? Câți oameni sunt fericiți datorită ție? Câți oameni binecuvântează pe Dumnezeu că tu exiști, că ai intervenit odată în viața lor și aceasta le-a schimbat cursul vieții lor înspre bine?

Resursa (secretul) mângâierii sau a fericirii este: FERICIREA SE CAPĂTĂ NUMAI DĂRUIND-O. Cu cât o dăruiești la mai mulți, cu cât te dăruiești pe tine mai mult fericirii altora, cu atât descoperi mai mult că ai fericire. Ești fericit când știi că alții sunt fericiți datorită ție. Deci omul care plânge nu este cel cu fața posomorâtă sau încruntată, ci este acel om care varsă lacrimi de pocăință personală și cel căruia îi pasă de semenul său care este pe o cale greșită.

Dragul meu, Domnul Isus așteptă să-ți dea mângâiere și fericire dacă ești dispus să împlinești voia Lui.

Daniel Vițelar