Fiu de Împărat

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii“ (Isaia 9:6)

Deşi e sărbătoarea Naşterii, am să încep cu ultimul pas de după ea şi dinaintea morţii. Cândva, pe un pat de spital, zăcea de multă vreme o femeie, lovită de cancer. Sărmana, ţinea în permanenţă ochii deschişi, de teamă să nu moară, căci, în ciuda durerilor cumplite, frica morţii era şi mai copleşitoare. Acea femeie nu-L cunoscuse pe Dumnezeu, poate auzise vorbindu-se doar vag de El, ca de o poveste pentru minţile naive. Un critic literar scria, referindu-se la Eminescu, marele nostru poet: „Dacă Eminescu n-ar fi existat, el ar fi trebuit inventat“. La fel spun şi eu, gândindu-mă la Pruncul născut în ieslea din Betleem: DACĂ ISUS N-AR FI EXISTAT, EL AR FI TREBUIT INVENTAT. Dar Dumnezeu ni L-a dăruit nouă tuturor, pentru că ne iubeşte mai presus de toate şi ne vrea în Împărăţia Sa. Aş dori atât de mult ca, prin ceea ce aştern acum pe hârtie, să pot să dăruiesc credinţă, fie ea şi doar cât un bob de muştar; să pot să deschid ochii celor ce nu Îl cunosc pe El, nu pentru a păcăli moartea aceasta, ci pentru a vedea viaţa de dincolo de ea. Aş vrea să pot să le ţin ochii deschişi, pentru a vedea lumina-nu întunericul, adevărul-nu minciuna, binele-nu răul, dragostea-nu ura…Şi mă întreb cum aş putea să fac aceasta, într-o lume care îl neagă pe Creator şi refuză un Tată ceresc, o origine divină, preferând să se bată mândră în piept cu aberaţia darwinistă, ori cu „marea explozie“… Noi oamenii suntem uneori înclinaţi să ne ruşinăm de faptul că tălpile ni le-am bătătorit pe drumul prăfuit de ţară, iar părinţii ne-au fost doar oameni simpli şi modeşti, ba unii chiar îşi plăsmuiesc o identitate“nobilă“, cu care să braveze în faţa tuturor. În schimb, Dumnezeu, Împăratul împăraţilor, ni-L trimite pe Isus în dar, ca prin El să devenim şi noi fii de Împărat, însă câţi Îl acceptăm? De multe ori am fost întrebată unde este Dumnezeul meu în care cred şi în care mă încred, pentru că nu e de găsit. Dumnezeul meu nu e o piesă de muzeu, El e viu şi veşnic; e în sufletul meu şi e peste tot. Dumnezeu SE SIMTE. Aşa cum simţi aerul proaspăt de dimineaţă, cu care îţi umpli plămânii şi care te învăluie de pretutindeni. Încearcă să îl prinzi în căuşul palmelor: rămâi mereu cu mâna goală. Dar îl respiri mai departe, ştii că există şi că fără de el nu poţi trăi.

Mă rog ca, printre mulţimea de cadouri ce se vor împărţi în aceste zile, să se găsească pentru fiecare suflet şi ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit cu două mii de ani în urmă: „…vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.“ (Luca 2: 10).

Lidia Florian