Gândul veșniciei

 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
(Ecl. 3:11)

Omului, coroana creației lui Dumnezeu, a fost înzestrat cu gândul veșniciei. Animalele nu au aceeaşi percepție a timpului și nici conceptul de perenitate așa cum le are omul. Regele Solomon afirmă că, deși omul nu poate înţelege totul despre lucrarea Creatorului, în ceea ce privește timpul și eternitatea i-a fost revelat în inimă (în sens biblic) iar, spre finalul cărții Înţeleptul cheamă la teamă de Dumnezeu care va aduce orice faptă la judecată.
Dumnezeu este veșnic (Deut. 33:27, Ps. 102:24, Ps. 90:2). El nu are o infinitate de ani, ci este dincolo de timp, atemporal. Este Creatorul timpului. În Geneza 1:14 citim: Dumnezeu a zis:
„Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de   noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.”
În cuvinte simple găsim aici cel puțin două adevăruri      fundamentale: timpul este determinat de lumina și mișcarea astrelor (planete, sateliți), iar din faptul că acestea au fost create de Dumnezeu, înțelegem că El este dincolo de timp, dincolo de universul pe care l-a creat.
Biblia afirmă faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. Așa cum Dumnezeu este etern, tot așa, Creatorul a intenționat ca omul să trăiască veșnic. De când se naște, omul poartă în suflet dorința de a supraviețui și aspirația de a trăi mai bine. Cei care nu cunosc sau ignoră adevărul revelat în Cuvântul lui Dumnezeu văd moartea ca pe un punct al anihilării, al descompunerii, al trecerii în neființă. În fața celei mai mari frustrări a vieții, și anume, setea de a trăi stăvilită de frica moarţii ca sfârșit implacabil al oricărui pământean, ce are Biblia de spus? Care sunt argumentele care ne conving că există viață după moartea pământească și că ființăm în eternitate? De fapt, pretenția Bibliei de a conține adevărul revelator despre faptul că omul trăiește veșnic, iar că veșnicia, se împarte în Rai și Iad în funcție de ascultarea sau neascultarea acestuia de Dumnezeu în viața pământească, ar trebui să determine pe fiecare muritor să-i dea atenție și crezare.
1. Biblia afirmă existența vieții după moarte: Fapte 24:15, Mat. 25:44. Din punctul de vedere al Bibliei moartea nu este un punct, ci o virgulă. Este o intersecție la care s-a decis direcția încă din viața trăită pe Pământ.
2. Profețiile Bibliei nu sunt doar marca autenticității Bibliei, ci ne conving de faptul că Cel Care știe ce se va întâmpla peste ani știe și ce se va întâmpla cu omul după moartea fizică. Dumnezeu a profețit cu sute de ani înainte de a se întâmpla ascensiunea și prăbușirea unor imperii, evenimente care păreau imposibil de a se împlini. Miile de profeții biblice împlinite, ca și cele neîmplinite încă, ne determină să credem și afirmațiile ei referitoare la veșnicia omului. Exemple: Deut. 4:27, Daniel 2:35-45, Mica 5:2 ș.a.
3. Istoria. Biblia nu-L prezintă pe Dumnezeu ca un prezicător de evenimente fără a avea însă vreo implicare în împlinirea lor. El nu este doar Creatorul timpului, ci este Stăpân peste timp și toate câte se petrec sub soare se scurg, fie în voia decretivă (la porunca lui Dumnezeu), fie în voia permisivă a Lui (sub îngăduința lui Dumnezeu). Biblia nu cuprinde amănunte despre implicarea lui Dumnezeu în viața fiecărui om și a fiecărui popor sau imperiu care a existat vreodată. Însă, sutele de exemple biblice confirmă faptul că Dumnezeu este la cârma universului. Prin urmare, Cel Care e Suveran   pe-ste tot și toate, oricând și oriunde știe bine ce se va întâmpla cu noi după moartea trupului. Exemple: Gen. 15:13,14 (Dumnezeu nu doar profețește suferința lui Israel în Egipt, dar și judecata egiptenilor pentru suferința cauzată evreilor); Is. 23:1-10.
4. Stadiile vieții. De obicei argumentul cel mai dess invocat de cei care nu cred în existența vieții după moarte este faptul că nimeni nu s-a întors din existența de după moarte. Pe lângă faptul că Biblia relatează despre oameni care au înviat, stadiile vieții, care sunt ireversibile, ne spun că este imposibil să se revină la un moment anterior. Nicodim, rabinul fariseu evreu, n-a fost contrazis de Domnul Isus când a întrebat retoric: ”Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Desigur, Domnul vorbea despre o reînnoire a minții şi a sufletului, și nu despre o reîncarnare sau renaștere fizică. Așa cum nici un om nu poate să trăiască din nou viața intrauterină, tot așa, nimănui nu-i este dat să se întoarcă din moarte la viața în trup fizic. De aceea învierile din morți consemnate de Sfânta Scriptură sunt minuni și s-au întâmplat doar la intervenția lui Dumnezeu.
5. Învierile din morți consemnate în Sfânta Scriptură ne confirmă faptul că o întoarcere la viață e posibilă. Învierea Domnului Isus nu este doar un argument al faptului că cineva s-a întors, totuși, din morți. Ea este o siguranță pentru toți cei care-și asumă beneficiile lucrării de răscumpărare înfăptuite de El că vor avea și ei parte de învierea din morți. Domnul Hristos, care s-a întrupat, a murit și a înviat este Creatorul tuturor lucrurilor, chiar și al timpului (Ioan 1:3) și El știe bine ce se va întâmpla cu oamenii după viața terestră. Exemple: 1Împ. 17:22, 2Împ. 13:21, Mat. 28:6, Ioan 11:44,45, 2Cor. 12:2-4 ș.a.
6. Setea de viață ne confirmă faptul că există ceva pus în noi de Dumnezeu care ne face să dorim să trăim. Dincolo de sinucideri, care pot exprima, fie capitularea (în mod greșit) în fața suferințelor vieții, fie decizia de a muri (de cele mai multe ori în mod greșit) pentru o cauză superioară, omul vrea să trăiască. Dumnezeu nu se joacă cu noi cum se joacă cineva cu un cățel, căruia, până să-i dea bucățica de mâncare, întâi simulează de câteva ori. Frustrarea noastră, izvorâtă din conflictul dintre setea de viață și teama de moarte, e glasul bunului nostru Tată care ne cheamă la viață veșnică.
7. Teama de moarte. Teama de pericol poartă cu sine teama de suferință și teama de moarte. Cine s-ar teme de incendii, inundații, război și altele dacă acestea nu ar însemna suferință sau moarte? Teama de moarte ne determină să ne protejăm, să ne tratăm și de boli care nu produc durere. În vreme ce setea de viață este motivată de plăcerea de a trăi, teama de moarte implică teama de  necunoscut, de ceea ce va fi după moarte și, de asemenea, durerea ruperii relațiilor (cu oameni sau lucruri). Soluția pentru teama de moarte nu este curajul de a înfrunta moartea, ci credința în Cel Care este Domnul vieții și știe și poate să ne dea un viitor etern fericit.

Articolul de față este departe de a fi exhaustiv în ceea ce privește învățătura despre veșnicie. Totuși, în apărarea credinței și a adevărului biblic avem nevoie de aceste câteva repere. Miza vieții noastre este eternitatea. Cuvintele Sfintelor Scripturi ne pun în fața vieții și a morții și ne cheamă la atitudine. Este indicatorul care ar trebui să-l determine pe orice om să se oprească din goana vieții                 pentru a-și reconsidera atitudinea față de Judecătorul celor vii și al celor morți. Ce nesăbuință ar fi pentru un călător să ignore un indicator care i-ar spune că drumul pe care se află e greșit și duce la dezastru. Fericirile Raiului și chinurile Iadului, chiar dacă doar le întrezărim și nu le putem cuantifica, sunt demne de luat în seamă tocmai pentru că sunt eterne. Viața veșnică și pierzarea veșnică trebuie să fie, așa cum le-a predicat în mod desăvârșit Cel Care este Începutul și Sfârșitul – Domnul Isus – cele mai puternice motivații pentru a trăi după voia lui Dumnezeu.

Romică Ciocan