Gânduri pentru început de an scolar

Nu de puține ori auzeam pe meleagurile țării natale expresia
„să ungem școala cu «clisă» s-o mănânce câinii.“
Această expresie venea aproape întotdeauna din partea celor
ce aveau tot atât de multe în comun cu școala câte avea
nuca cu peretele. Mai târziu am auzit și expresia „cine n-are
carte, n-are parte”, menită să aprindă în noi speranța unui
trai mai bun.
Dintr-un anumit punct de vedere, septembrie devine în fiecare
din noi, inevitabil, sinonim cu ideea de început de școală. Ne
regăsim toți în universul școlii. La început ca elevi, mai târziu ca
părinți sau dascăli, încercând să înțelegem și să definim concepte
și idealuri. Începerea școlii era și este, trebuie să recunoaștem,
un prilej de bucurie pentru unii, dar și unul de necaz și întristare
pentru alții.
O parte din elevi visează încă să trăiască într-o eternă vacanță,
lipsiți de griji și de efortul de a învăța, o altă parte așteaptă
cu nerăbdare noul an școlar, pe care îl văd nu numai ca o treaptă
necesară din viață, dar și ca un prilej de a absorbi ori de a se
îmbogăți cu noi cunoștințe.
Nu dintotdeauna a existat posibilitatea ca fiecărui om, indiferent
de sex, culoare, stare socială, apartenență politică ori religioasă,
să i se ofere posibilitatea frecventării unei școli așa cum o
știm noi astăzi.
1. Școala în egală măsură înseamnă cunoaștere
Școala în forma ei actuală nu a existat dintotdeauna.Educația,
în forma ei de început – a citi, scrie și calcula – a fost rezervată
doar copiilor din familiile bogate. Nu existau școli, ci mănăstiri,
unde copii erau duși spre a fi învățați, iar familiile mai sus-puse
își permiteau dascăli particulari. Sate și familii întregi de oameni
din pătura mai săracă a societății nu știau nici măcar scrie sau
citi. În această perioadă exista și o altă idee larg răspândită și
anume, că fetele să se ocupe de „lucruri mai nobile”, cum ar fi
cântatul la pian sau canto.
Începutul sistemului școlar de stat din Austria este strâns
legat de reforma școlară din 1774, reformă inițiată de Maria
Teresa, în urma căreia s-a înființat școală publică de stat cu învățământ
obligatoriu de șase ani, asta însemna de la al șaselea
la al doisprezecelea an de viață. Desigur că nu au putut fi deodată
toți copiii învățați, acesta fiind un proces continuu de dezvoltare
atât a mentalității umane, cât și a infrastructurii școlare,
astfel încât în anul 1780 erau deja 500 de școli funcționale. Din
1869 învățământul obligatoriu s-a stabilit până la al patrusprezecelea
an de viață.
Nu vreau să insist prea mult pe dezvoltarea școlii în Austria
sau la nivel general, însă chiar și în zilele noastre asistăm la
schimbări semnificative în ce privește sistemul școlar austriac și
nu numai. Nu trebuie decât să vă amintesc de Zentralmatura,
Neue Mittelschule, NOST (die neue Oberstufe) adică modularizarea
– introdusă în mod obligatoriu din 2018/19, Schulcluster,
Autonomiepaket,… schimbări care au ca scop primordial financiarul.
Școala este pe lângă familie, biserică și societate, unul
dintre locurile fundamentale ale devenirii noastre, locul în
care ne întâlnim cu ceilalți, depășim propriile individualități
și singurătăți, învățând lecția comunicării, a deschiderii
spre cei din jur. Școala înseamnă în egală măsură, cunoaștere,
știință și cultură, dar din păcate mult prea puțină morală,
spiritualitate și dragoste. Mă refer aici la acea morală,
spiritualitate și dragoste revelată de Dumnezeu prin Scriptură,
iar nu la ceea ce promovează lumea cu standardele ei.
2. Nevoia cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu
Apostolul Ioan ne spune în 1 Ioan 2:15-17 următoarele cuvinte:
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva
lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume:
pofta firii pamântești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este
de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trece; dar cine face
voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” Este foarte important ca și
în timpul școlii, acolo unde părinții și biserica nu prea au acces,
să avem tineri tari care să biruiască pe cel rău. Tot apostolul Ioan
scrie în versetul anterior: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari
și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău.“
Un lucru foarte important de remarcat aici este nevoia cunoașterii
Cuvântului lui Dumnezeu și a rămânerii lui în noi. Dacă acești
doi piloni rămân în picioare în viața noastră, biruința asupra
celui rău va veni aproape de la sine, iar rezultatele pe plan spiritual
și școlar nu se vor lăsa prea mult așteptate.
Îmi aduc și acum foarte bine aminte de mesajul unui bilețel
care într-una din diminețile însorite de duminică ale începutului
de iulie a acestui an a venit la amvonul bisericii cu următorul text
de mulțumire la adresa lui Dumnezeu: ”Doamne Dumnezeule,
îți mulțumesc că m-ai ajutat la școală în acest an și am terminat
clasa întâi cu Sehr gut.”
Doresc să vă reamintesc de asemenea de îndemnul pe care
Apostolul Pavel îl dădea lui Timotei în prima lui carte la capitolul
4 cu versetul 15 și anume: „ Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-
te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută
de toți.” Această înaintare văzută de toți nu trebuie să prindă
contur doar pe plan spiritual, ci ea este de dorit să influențeze
și celelalte domenii ale vieții noastre, cum ar fi bunăoară școala
sau relația cu colegii de clasă dar și cu profesorii. Nu cred într-o
relație bună cu Dumnezeu, dar una „la cuțite” cu profesorii sau
cu colegii din clasă. Aduceți-vă aminte ce spunea Domnul nostru
Isus Hristos într-o împrejurare: „Cine crede în Mine, din inima lui
vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele
acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească cei ce vor
crede în El.” Aceste râuri de apă vie au menirea să schimbe și să
împrospăteze atât viața noastră, cât și a celora care vin în contact
cu noi, fie ei colegi de clasă, fie profesori. Dacă încă nu se
întrevede luminița de la capătul tunelului în viața ta, fie cea spirituală
ori cea școlară: nu deznădăjdui! Dumnezeu poate schimba
totul într-o clipă, însă nu uita, trebuie să fii și tu un lucrător
împreună cu El. Cred într-o implicare activă a lui Dumnezeu, nu
numai în viața noastră spirituală, ci și în activitatea noastră școlară.
Partea pe care trebuie să ți-o faci, nu o va face El în locul tău.
El nu va învăța niciodată în locul tău. Noi trebuie să înțelegem
ce înseamnă a lucra împreună cu El. Un alt pasaj din Scriptură
de la Evrei capitolul 11 ne spune: „Și credința este o încredere
neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre
lucrurile care nu se văd.“ Sunt multe lucruri în viața noastră
care încă nu se văd, dar prin credință le putem vedea și tot prin
credință le putem și avea. Spunea tot Domnul Isus Hristos în
Evanghelia după Luca: „Fiindcă oricine cere capătă, cine caută
găsește, și celui ce bate i se deschide.” (Luca 11:10). Evanghelistul
Luca descrie parcă începutul unei zile de lucru a lui Isus,
care se ruga într-un anumit loc. Nu mă îndoiesc de faptul că Isus
se ruga în locul acela anumit destul de dimineață, poate odată
cu venirea zorilor, poate chiar puțin înainte de răsăritul soarelui.
După cum prin răsăritul soarelui începea o nouă zi, cred
eu că tot la fel, Isus se pregătea, se reîmprospăta prin rugăciune
în prezența slavei lui Dumnezeu, pentru a începe o nouă zi.
3. Părinții au o mare responsabilitate
Te îndemn să accepți și tu această provocare, fie în calitate de
părinte, fie dascăl, fie elev, acum când noul an școlar este gata
să înceapă să vezi prin credință ceea ce până acum nu ai văzut,
pregătindu-te în prezența slavei lui Dumnezeu.
O altă piatră de hotar pe care doresc să o amintesc este credința
neprefăcută din viața lui Timotei, stare care doresc să însoțească
pe toți cei ce frecventează o școală, de orice formă ar
fi ea. Nu uitați că această credință neprefăcută s-a sălășluit întâi
în bunica Lois și în mama Eunice (1 Timotei 4:5). Știți ce înțeleg
eu de aici?
Avem o responsabilitate imensă în calitate de părinți.
În fața acestei responsabilități, invitația pentru părinți este să
se implice activ în educația copiilor, să fie prezenți în viața școlii,
alături de profesori. Implicați pe Dumnezeu în viața copiilor
voștri, dar aduceți-i și pe copii în prezența lui Dumnezeu!
Asaf scria într-una din cântările lui din Psalmul 78:3-7
următoarele cuvinte: „Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit
părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti
neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea
Lui și minunile pe care Le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov,
a dat o lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și
învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după
ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari,
să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceștia să-și
pună încrederea în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să păzească poruncile Lui.”
În fața acestei responsabilități uriașe, îndemnul pentru fiecare
părinte este să nu renunțe la a investi în viețile copiilor lor
cunoașterea de Dumnezeu, valori și idealuri înalte, să nu se lase
influențați de vremuri, ci să se ridice deasupra lor, să fie biruitori
și demni, modele vrednice de urmat pentru copiii lor. Fie ca împreună,
dascăli, copii, părinți, biserică să ne unim eforturile în
folosul celor ce sunt pe drumul cunoașterii, al descoperirilor și
formării personalității dar și al caracterului divin.
În încheiere permiteți-mi să le adresez copiilor și elevilor
noștri atât provocarea competiției, a muncii, a disciplinei și a
studiului cu seriozitate, a alegerilor înțelepte și reușite pe măsura
efortului depus, cât și a unei vieți pline de existența lui Dumnezeu;
părinților și cadrelor didactice multă răbdare, decizii
înțelepte și să ne bucurăm împreună la sfârșitul anului școlar,
văzând satisfacția care va licări în ochii copiilor noștri.

Adi Buzaș