Hainele Fiului
A treia zi după accident ne-am întors acasă de la spital cu
un pachet, în care se aflau hainele fiului. Nu voi uita niciodată
acea zi, o zi în care am plâns și am analizat fiecare colțișor ale
hainelor tăiate și rupte, pătate de sângele fiului în urma tragicului
accident. Le-am strâns la piept, știind bine cum s-a îmbrăcat
ultima dată.
Eu le-am primit ca tată și le-am păstrat până când fiul
s-a făcut bine și s-a întors acasă, dar mă gândesc cum Tatăl ceresc
își privea Fiul cum era dezbrăcat de hainele Lui, pe care și
le împărțeau soldații romani între ei. Și au zis între ei: «Să n-o
sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie!» Aceasta s-a întâmplat
ca să se împlinească Scriptura, care zice: «Și-au împărțit hainele
Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.» Iată ce au
făcut ostașii. ” Ioan 19:24
Erau ultimele haine ca Fiu al Omului, și acelea au fost frânte și
pătate de sângele Mântuitorului, asemenea trupului Lui, care s-a
frânt pentru noi ca dar dat de Tatăl pentru mântuirea noastră.
Oare cât de sfâșiată a fost inima Tatălui privind toată această
scenă? Chiar și soarele și-a ascuns fața când Tatăl n-a mai putut
să privească durerea și batjocura. Dar câtă dragoste a avut El
pentru omenire ca sa-și dea Fiul să moară în locul nostru?
Vlad Spoială