[:ro]Importanța învierii Domnului Isus[:]

[:ro]Învierea Domnului Isus reprezintă temelia credinței creștine. Trecutul nostru stă sub răscumpărarea făcută desăvârșită prin învierea Domnului Isus, iar speranța că trupurile noastre vor învia și, astfel, vom dobândi trupuri de slavă este înrădăcinată, de asemenea, în credința că Domnul Hristos a înviat în trup după ce, mai întâi, a fost răstignit, a murit și a fost îngropat. În câteva rânduri, prezint trei motive care susțin semnificația învierii Mântuitorului nostru. Primele două ne sunt mult mai familiare decât ultimul. De aceea am găsit necesar să mă opresc mai mult asupra motivului care privește apărarea credinței noastre.

Motiv soteriologic (mântuire)
Naștere din nou. Apostolul Petru ne spune că, prin învierea Domnului Isus din morți, noi am fost născuți din nou (1 Pet. 1:3).
Justificarea. Prin învierea Domnului Isus, conform Rom. 4:25, este făcută posibilă îndreptățirea noastră. Pentru că Domnul a înviat din morți, Dumnezeu Tatăl ne poate vedea neprihăniți.
Sfințirea. Apostolul Pavel ne asigură că toată puterea ne este pusă la dispoziție pentru trăirea vieții de credință  și pentru slujire datorită învierii Domnului Isus (Efes. 1:18-20).

Motiv escatologic (viața veșnică)
Învierea din morți. Dacă Domnul Hristos nu a înviat din morți, nu există înviere din morți, iar dacă nu există înviere din morți, atunci mesajul biblic este golit de esența lui. Aceasta este argumentația logică a apostolului Pavel într-un oraș antic, Corint, puternic amprentat de filosofiile Greciei antice (1 Cor. 15:11,12). Însă, după înviere, Domnul S-a „înfățișat viu prin multe dovezi”, încredințându-ne mesajul împăcării cu Tatăl tocmai întemeiat pe acest adevăr de nezdruncinat – El a înviat a treia zi după Scripturi.
Răscumpărarea universului. Starea deplorabilă actuală a Universului în care trăim este o consecință a neascultării lui Adam și a Evei. Dar, prin învierea Domnului Isus ne este împărtășită speranța restaurării acestui Univers care, întocmai ca ființa umană, tânjește după reînnoire (Rom. 8:11 și 19).
Judecata. Aceasta este piatra de poticnire a celor mai mulți care nu cred în învierea în trup a Domnului Hristos. Totuși, învierea Lui din morți reprezintă nu doar cea mai mare șansă pentru omenire, dar și cel mai mare avertisment: există o judecată finală (Ioan 5:22; Fapte 10:2 și 17:31).
Motiv apologetic (apărarea credinței)

Teologul american reformat J.M. Boice face o subliniere esențială afirmând că „învierea este fundamentul istoric pe care se construiesc toate celelalte doctrine creștine și, prin urmare, înaintea căruia orice îndoială sinceră trebuie să dispară. Acesta a fost mesajul central al Evangheliei pe care apostolii au predicat-o. Învierea Domnului Hristos, după cum menționează apostolul Pavel, a confirmat Scripturile: „a înviat a treia zi după Scripturi” (1 Cor. 15:4). Până și dușmanii Fiului lui Dumnezeu I-au luat în serios cuvintele profetice (Mat. 27:63). De asemenea, în ziua Cincizecimii, apostolul Petru a tâlcuit un psalm mesianic afirmând că David despre Domnul a profețit când a spus: „căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.” (Fapte 2:27).
Teologia liberală. Zorii secolului al XVIII-lea, odată cu apariția teologiei liberale, marchează începutul apostaziei creștinătății apusene. Sub influența iluminismului, umanismului, modernismului și a naturalismului, teologii liberali au prezentat o nouă abordare în ceea ce privește interpretarea Bibliei, și anume, omul decide, în primul rând, ce este cuvânt autentic al lui Dumnezeu și ce nu. De vreme ce profețiile și miracolele intră în conflict cu rațiunea, prin urmare, acestea nu au avut loc niciodată. Profețiile în viziunea acestor teologi liberali nu sunt altceva decât consemnări scrise după împlinirea evenimentelor, iar minunile sunt, cel mult, iluzii sau fantezii, proprii ființei finite umane. Așadar, dacă învierea din morți ar fi cel mai mare miracol pentru o persoană decedată, fiindcă miracole nu există (așa spuneau ei), atunci învierea Domnului Isus este doar un mit. Dar, cele aproape 6000 de manuscrise grecești care concordă într-un procent de peste 95%, îndoielile ucenicilor cu privire la învierea Domnului Isus, faptul că primele care au raportat Învierea au fost femei, mormântul gol, cât și alte argumente, confirmă puternic faptul că învierea Domnului Hristos în trup a fost autentică.
Religiile orientale fac abstracție de necesitatea unei jertfe pentru păcat, deoarece în accepțiunea lor omul nu este păcătos ci, eventual, inferior, nerealizat. Cu atât mai mult lipsește ideea de înviere din morți. Credința în reîncarnare poate fi cel mult o bâjbâială în căutarea astâmpărării setei de eternitate a omului. Ea nu este asemenea învierii din morți predicată de Domnul Isus și de urmașii Lui, fiindcă învierea din morți implică răsărirea unui trup de glorie după ce, mai întâi, a fost însămânțat ca trup de ocară. Noua viață de după înviere, în concept biblic, nu înseamnă viață într-un alt trup (de ex: animale, plante) ci viață într-un alt fel de trup (aceeași persoană).
Religiile pseudo-creștine (martorii lui Iehova, mormonismul, știința creștină ș.a.) nu înțeleg semnificația de bază a învierii Domnului Hristos. Prin învierea Lui, Fiul lui Dumnezeu a dovedit încă odată faptul că El este Dumnezeu întrupat, căci nimeni nu are putere să-și dea viața și să și-o ia iarăși, să locuiască viu în inimile credincioșilor și să-i învieze mai apoi din morți (Ioan 10:18; Ioan 14:23; Ioan 6:54).
Islamul prezintă un alt fel de Isus, nu pe Cel      istoric. Isus al Coranului nu a murit și nici nu a înviat, ci a fost, pur și simplu, răpit la cer aidoma lui Ilie chiar înainte de a sfârși prin răstignire. Siguranța mântuirii împărtășită de Sfintele Scripturi a fost pecetluită de   învierea Fiului lui Dumnezeu din morți. Pentru că Isus al Coranului nu a murit substituitor pentru păcate și nici nu a înviat din morți, mântuirea în islam rămâne doar la latitudinea unui dumnezeu suveran și capricios care salvează de la chinul veșnic doar pe cine voiește el.
Ateismul. La fel ca teologilor liberali, cea mai multă bătaie de cap le-a dat-o ateilor învierea Domnului Hristos, deoarece, dacă aceasta a fost autentică și atestată prin multe dovezi, atunci întregul mesaj al Bibliei este demn de luat în seamă. Cu alte cuvinte, mesajul   învierii Fiului lui Dumnezeu este mai mult decât vocea firavă a conștiinței alimentată de revelația generală, naturală a lui Dumnezeu. El este sunetul strident pentru inima bântuită de necredință.

Exemplele arătate mai sus sunt doar câteva menționări dintre multe altele în fața cărora mesajul crucii cât și cel al învierii Domnului Isus Hristos reprezintă nu doar untdelemn pentru rănile cauzate de păcat, dar și sabia cu două tăișuri care are drept scop apărarea credinței noastre în adevărul Bibliei.

Romică Ciocan

[:]