ÎNGRIJORAREA UN PĂCAT AL BUNELOR INTENŢII

Dacă am avea certitudinea că această zi este ultima din viaţa noastră, cum am reacţiona?

Cu siguranţă unii ar încerca să îşi rezolve toate problemele (să îşi pună casa în rânduială), pe când alţii ar merge pe premisa: ce o fie, o să fie (după mine potopul).  Suntem creaţi diferit şi totuşi alcătuim o unitate în diversitate.

Toţi oamenii au ADN deşi nu există identitate între ele. Toţi au amprente digitale, deşi între cele 6 miliarde de oameni existenţi pe Terra, nu au fost şi nu vor fi două amprente identice. Uneori se epuizează vieţi umane în căutarea sufletului pereche fără a-l găsi. Suntem ca nişte atomi ce îşi caută nucleul în neantul existenţei şi nu-l găseşte decât în El însuşi.
Ne trezim dimineaţa şi încercăm să construim filmul zilei încadrându-l între jaloanele timpului (până la ora 8 micul dejun, apoi serviciu până la 17, etc.) Acest film se perindă secvenţial în gândul nostru pentru scurte sau lungi perioade de timp. Dacă cumva ceva iese din peisajul imaginaţiei noastre, începem să ne punem întrebări, căutăm răspunsuri, vinovaţi şi sfârşim prin a ne îngrijora.

Dorim ca noi să fim mereu cei ce stabilim, ce este şi ce va fi. Uităm că există cineva mai presus de noi, ce are o perspectivă a prezentului şi viitorului nostru pe care noi nu o avem şi deci ştie ce e mai bine pentru noi. Acesta este motivul pentru care uneori Dumnezeu nu lasă ca dorinţele noastre să se împlinească, chiar cu riscul ca noi să ne îngrijorăm. În general dacă ar fi să vorbim despre îngrijorare, am spune că nu e păcat, că reflectă o teamă justificată pentru un lucru bun, o teamă pornită dintr-un sentiment afectiv, sau cu alte conotaţii pozitive. Dante spunea că: „drumul spre iad este pavat cu intenţii bune“. Suntem diferiţi ca sex, interese, naţionalităţi…etc. Aceste diferenţe generează diferenţe de gândire, de abordare a vieţii, a problemelor de orice natură. Niciodată un optimist nu se va îngrijora aşa de des ca un pesimist. Îngrijorarea este o răceală a vieţii tuturor, prezentă aproape zilnic în vieţile unora. Păcatul bunelor intenţii şi-a făcut culcuş în inimile tuturor şi ar trebui să-l alungăm. Să ne bucurăm că există soluţii.

Voi aborda acest subiect din punctul de vedere al unei femei. Cred că este un fenomen mai complex la femei. Ele sunt mai sensibile, mai afective şi au această dorinţă posesivă mai accentuată ca şi la bărbaţi (nu mă refer la posesiuni materiale). Ele se despart mai greu de bărbat, prieteni sau copii. Au deci, ca motiv de îngrijorare şi această temere. Femeile se îngrijorează ca mamă, soţie, angajată, prietenă. Ca şi mamă (copilul are febră, nu-ţi plac prietenii lui, acum are permis şi nu e prea atent la condus, etc) ca soţie (de ce întârzie soţul, de ce îl doare mijlocul, şi-a uitat pachetul…etc). Angajată (şefa s-a uitat urât la mine, oare?…se fac reduceri de personal, am greşit la inventar…etc). Mai apar şi înrijorările domestice „ocazionale“(vin oaspeţi la diverse ocazii, ai examen, o ceartă între vecini…etc). Lista este mult mai mare. Ne întrebăm e necesar ca acestea să existe? S-a constatat că 85% din lucrurile pentru care ne îngrijorăm nu se vor întâmpla niciodată. La ce este bun atunci?

Mă gândesc la povestea persană care spunea că moartea alergând pe drumul spre o cetate s-a întâlnit cu mai marele cetăţii care a întrebat-o „încotro?“ „Spre cetate…trebui să iau 500 de vieţi“. Speriat mai marele cetăţii a alergat să dea de veste. A doua zi în cetate erau 4000 de morţi. „Nu ai spus vor muri 500?“ a fost moartea întrebată. Răspunsul a venit imediat „Eu am luat 500 restul au murit de teamă. „Sora îngrijorării este teama sau frica. Biblia ne spune însă: cât despre fricoşi, mincinoşi,….locul lor este în iazul de foc. O singură frică, cea împletită cu respect şi dragoste faţă de Domnul este fără pedeapsă, ci din contră este răsplătită cu binecuvântare.

Îngrijorarea, frica, nu au o finalitate pozitivă, nu ajută la nimic, deşi pot fi cauzate de sentimente de dragoste. Matei 6:25 „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră……“ până la Matei 6:32 aflăm că „aceste lucruri neamurile le caută.“ Uneori îngrijorarea noastră poate deveni agasantă pentru cei din jurul nostru (telefonăm mereu pentru a şti ce se întâmplă (ex. ai ajuns, ai mâncat, ai reuşit…). Atunci când e obsesivă degenerează în depresie, ce poate necesita terapii sau tratamente medicamentoase. Aş defini îngrijorarea ca o stare de îndoială şi teamă stabilită undeva în zona crepusculară, între bine şi rău, stare care va lăsa mereu loc alternativelor aleatorii, ne va marca atitudinea şi ne va creşte tensiunea. Trebuie să fim constienţi că orice am face hotărârea lui Dumnezeu nu se schimbă dacă ne vom îngrijora. Când acest păcat ne dă târcoale trebuie să ne gândim că Domnul ne iubeşte şi ne-a promis „cu nici un chip nu te las“…„nu-ţi voi da o povară mai mare decât poţi să duci,“ chiar dacă treci prin valea umbrei morţii sunt cu tine“. Avem multe asemenea  promisiuni, iar noi trebuie să le credem.

Uneori ne îngrijorăm pentru că nu ne stabilim corect prioritaţile, intrăm în competiţi inutile (casa, maşina, credite…) acestea rămân aici, sunt trecătoare iar noi trebuie să „Căutaţi mai întâi Impăraţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lu-cruri vi se vor da pe deasupra“  Matei 6:33.
„Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei“. Ştiu, uneori e greu, suntem numai nişte robi netrebnici care trebui să învăţăm să ne încredem în Domnul nostru Isus  Hristos.

Constanţa Pădureţu

Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.