Interviuri peste veacuri: Tozer, biserica și lumea

Chiar dacă nu-l putem intervieva în realitate pe A.W.Tozer, fiind plecat la Domnul în anul 1963, avem harul să găsim răspuns la foarte multe întrebări și confruntări. De data aceasta vrem să aflăm câteva răspunsuri legate de biserică. Merită să dăm ascultare acestui frate, fiindcă Duhul Sfânt ne poate mișca prin scrierile și predicile sale, care sunt mult mai actuale în vremea noastră. Dumnezeu să ne ajute să asimilăm și mai ales apoi să aplicăm învățătura biblică sistematizată, spre Slava Lui Dumnezeu, în următoarele rânduri.
Scumpul nostru frate Tozer, ne puteți spune cum ar trebui să arate biserica din punctul dumneavoastră de vedere?
Dumnezeu vrea să fim succesorii spirituali ai apostolilor. Vrea să fim descendenții morali ai Bisericii primare care să dăm Duhului Sfânt același loc în biserică, pe care l-au dat ei în cartea Faptele Apostolilor. El vrea să facem din Isus Hristos figura centrală în biserica noastră – nu doar să spunem că o facem, ci chiar s-o facem.
Biserica nu trebuie să fie acceptată așa cum este sau așa cum o găsim. Trebuie să o verificăm prin Cuvântul lui Dumnezeu și să vedem dacă e așa cum ar trebui să fie. Apoi, cu reverență și fără zarvă, încet, dar sigur, cu răbdare și dragoste, să aducem biserica în concordanță cu învățătura Noului Testament; concret trebuie să vedem dacă modul de manifestare și învățătură al Bisericii corespunde cu modul care e cerut de Duhul Sfânt. Și când se întâmplă lucrul acesta, Duhul Sfânt începe să strălucească precum lumina în biserică și asta dorește inima mea să vadă.
Acestea sunt lucrurile care contează: manifestarea darurilor Duhului lui Dumnezeu prin energia Duhului. Acestea trebuie să fie importante în adunările noastre. Consecința acestora este că Duhul Sfânt Îl face pe Isus Cristos bucuria și încântarea noastră supremă.
Cum credeți că putem atinge practic acest deziderat?
Cred că cel mai minunat lucru ar fi ca fiecare membru al Bisericii să devină atât de conștient de prezența lui Hristos și atât de iubitor de biserică, încât să ne curățim viețile, să ne sfințim inimile, să ne spălăm mâinile și să ne iertăm și iubim dușmanii. Atunci ne-am concentra asupra Lui, am învăța să trăim, să ne rugăm, să predicăm, să dăruim și să ne închinăm conștienți de prezența Fiului dragostei lui Dumnezeu. Cred că acesta ar fi cel mai frumos lucru din toată lumea asta.
Nu ocolesc să spun că dacă aș ști că există un loc pe pământul acesta unde un grup de credincioși se bucură de această prezență atât de intens și minunat cum se cuvine, cred că aș încerca să-i găsesc și dacă m-ar primi, mi-aș petrece restul zilelor cu ei. E dulce părtășia când Domnul e în mijlocul bisericii.
Frate Tozer, cu ce problemă majoră se confruntă biserica în raport cu Dumnezeu?
Biserica a abandonat concepția înaltă despre Dumnezeu pe care o avea cândva și a înlocuit-o cu una atât de ieftină și de lipsită de demnitate, încât aceasta a ajuns cu totul nevrednică de oameni (chiar și inteligenți) care vor să se închine cu adevărat. Ea nu a făcut lucrul acesta în mod deliberat, ci treptat și fără să-și dea seama; și tocmai această inconștiență a Bisericii face ca situația ei să fie cu atât mai tragică. Imaginea aceasta ieftină despre Dumnezeu, aproape universal prezentă în rândul creștinilor, este cauza a nenumărate alte rele mai mici. Din această eroare de bază a gândirii noastre religioase a rezultat o nouă filosofie a vieții creștine. Odată cu pierderea sentimentului maiestății s-a pierdut și sentimentul de teamă sfântă și cel al conștiinței prezenței divine; s-a pierdut spiritul de închinare și capacitatea de a ne retrage în noi înșine pentru a-L întâmpina pe Dumnezeu în tăcere și adorare. Creștinismul modern nu produce de fapt acel tip de creștin care să poată prețui sau trăi o viață în Duhul. Cuvintele: „opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu“ nu înseamnă aproape nimic pentru credinciosul agitat, sigur de sine al acestui mijloc de secol douăzeci.
Știm, frate pastor, că sunteți un duhovnic citit, ce părere aveți despre biserică și lume?
De obicei, din păcate lumea absoarbe Biserica, înainte ca Biserica să absoarbă lumea. Citind Sfintele Scripturi, istoria bisericii și biografia creștină, constat că în biserică nu este nimic care să îi placă lumii și în lume nu este nimic care să îi placă adevăratei Biserici a lui Isus Hristos. Fiecare trezire din istoria bisericii a avut loc când Biserica a stat în contrast puternic cu lumea din jur. Slujbele noastre de închinare ar trebui să fie atât de sfinte și atât de pline de autenticitatea prezenței lui Dumnezeu încât oamenii nesfinți să se simtă foarte incomod. Acum am făcut lucrurile tocmai invers. Cel mai nesfânt om din oraș poate veni la biserică, simțindu-se destul de bine. Oamenii ar trebui să vină la o slujbă de închinare a bisericii nu în așteptarea divertismentului, ci așteptând înalta și sfânta manifestare a prezenței lui Dumnezeu.
Care ar trebui să fie relația dintre biserică și lume?
Biserica și lumea s-au împletit atât de mult încât este greu să deosebești una de alta. Lumea a afectat standardele morale ale bisericii în așa măsură încât creștinii spun că ei cred în Hristos și totuși, nu s-au deranjat niciodată să-și schimbe atitudinile și standardele morale.
Lucrul pe care trebuie să-l facem este să ne întoarcem la trăirea noutestamentală. Trebuie să pătrundem Scripturile și să descoperim nivelul biblic de etică și moralitate, care sunt caracteristicile adevăraților credincioși în Hristos. Trebuie să ne lepădăm de noi înșine și să renunțăm la lume pe toate planurile posibile și să păstrăm întotdeauna în minte faptul că creștinismul și cu lumea nu se împacă. Nu poți avea o lume creștină, dar din păcate, poți avea un creștin lumesc.
Ce părere aveți despre predicatorii din bisericile
noastre?
Astăzi nu ducem lipsă de învățători care să prezinte corect învățăturile lui Hristos. Dar prea mulți dintre ei sunt ciudat de inconștienți, fiindcă în slujba lor nu există nicio manifestare a prezenței divine, niciun lucru deosebit în viața lor personală; par mulțumiți să-i învețe pe alții an de an adevărurile fundamentale ale credinței. Ei slujesc în mod constant unor credincioși care simt în piepturile lor un dor, o sete pe care învățătura primită pur și simplu nu le-o astâmpără. Nădăjduiesc că o spun cu dragoste, dar sărăcia amvoanelor noastre este reală.
Ce ne puteți spune despre închinarea în biserică?
Închinarea este giuvaerul pierdut în evanghelismul modern. Suntem organizați, lucrăm, avem propriile noastre agende. Avem aproape totul, dar există un lucru pe care bisericile, chiar și bisericile evanghelice, nu îl au: acea abilitate de a se închina. Nu cultivăm arta închinării. Este singura nestemată strălucitoare care s-a pierdut în biserica modernă, iar eu cred că trebuie să o căutăm până o vom găsi. Noi avem biserici mari, sanctuare frumoase și ne unim cu toții în refrenul: „Nu avem nevoie de nimic”. Dar toate indiciile spun că suntem într-o mare nevoie de închinători autentici/adevărați. Avem o mulțime de oameni doritori să aibă un loc în conducerea bisericii noastre, dar care nu au nici măcar o dorință pentru strălucire și bucurie spirituală și care nu se arată niciodată la întâlnirea de rugăciune a bisericii. Aceștia sunt cei care iau deseori deciziile cu privire la bugetul bisericii și cheltuielile ei, și unde anume vor fi așezate zorzoanele în noua clădire. Ei sunt indivizii care conduc biserica, dar pe care nu poți să-i aduci la întâlnirea de rugăciune.
Deoarece nu suntem închinători adevărați petrecem o grămadă de timp în biserici doar învârtindu-ne roțile, consumând benzină, făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri.
Oh, frate sau soră, Dumnezeu ne cheamă la închinare, dar de cele mai multe ori noi ne distrăm și nu facem decât un spectacol de mâna a doua… Mulți oameni despre care spunem că încercăm să-i evanghelizăm, nu vor veni niciodată în biserică pentru a vedea o grămadă de actori amatori punând în scenă un spectacol de calitate îndoielnică.
Ce faceți dumneavoastră în privința închinării minunate și pătrunse de respect profund pe care o vrea Dumnezeu?
Eu, unul, prefer să mă închin lui Dumnezeu mai mult decât să fac orice alt lucru pe care-l știu în lumea asta largă. Nici măcar nu voi încerca să vă spun câte cărți de cântări sunt îngrămădite în biroul meu. Nu am voce câtuși de puțin, dar asta nu privește pe nimeni. Dumnezeu crede că sunt o stea de operă. El mă ascultă în timp ce Îi cânt vechile imnuri franțuzești și latinești traduse. El mă ascultă în timp ce-I cânt vechile imnuri grecești din biserica răsăriteană, precum și frumoșii psalmi versificați și unele cântări mai simple ale lui Watts, Wesley și ceilalți.
Îmi doresc să ne putem întoarce înapoi la închinare. Atunci când oamenii vor veni în biserică, vor simți imediat că au venit în mijlocul unui popor sfânt, Poporul lui Dumnezeu. Ei vor putea mărturisi: „Cu adevărat, Dumnezeu este în locul acesta!”
Frate Consilier, din experiența dumneavoastră, ce sfat ne puteți da pentru viața noastră de închinare?
Viața creștinului obișnuit e o învălmășeală de tot soiul de activități. Suntem implicați în mai multe activități decât putem ține pasul ca să ne menținem în același timp și viața interioară cu Dumnezeu. Unele lucruri trebuie să fie dezrădăcinate din programul nostru zilnic pentru a face loc acelui singur lucru esențial din viața noastră: închinarea la Dumnezeu. Prea multe lucruri din viața noastră sustrag resursele vieții din noi și nu sunt esențiale pentru o viață sănătoasă. Ar fi un lucru bun să vă analizați programul o dată pe lună ca să găsiți un lucru ce se poate elimina. Puneți-l pe altar și vedeți cum vă răspunde Dumnezeu. Nu va trece mult până când cel mai important lucru din viața voastră va fi închinarea voastră personală la Dumnezeu.
Puteți să ne spuneți în finalul acestui interviu ceva despre biserica în care slujiți și un ultim cuvânt?
Evaluez biserica al cărei pastor sunt. Onestitatea de bază îmi cere să spun că, în comparație cu bisericile obișnuite, este o biserică bună. Un mare procentaj din membri sunt oameni buni și morali. Dacă ar fi rugați să conducă rugăciunea, ar putea-o face. Mulți dintre ei ar putea ajuta un om care-L caută pe Hristos să-L găsească. Contribuie cu generozitate pentru misiuni și alte cauze nobile. Dar chiar și în adunarea mea, câtă dezordine este! În comparație cu ceea ce ar trebui să fie o biserică, cât de multă dezordine este în viețile noastre – dezordine spirituală în viețile și inimile noastre! Câtă risipă este! Există risipă a darurilor vitale ale lui Dumnezeu, risipă a abilităților, a vieții și a timpului. Pustia este caracterizată de risipă. Iar locurile care au fost risipite nu mai sunt bune nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni. Poate că și tu te vezi nevoit să recunoști că starea pe care am descris-o descrie de asemenea și viața ta. Poate că inima ta este mai degrabă ca o pustie decât o grădină, mai degrabă ca împrejurimile Iordanului decât ca grădina lui Dumnezeu. Foarte puțină vegetație crește în pustie și nimic nu ajunge la maturitate cu adevărat. Dacă există vreo roadă, este pipernicită. Dacă există grâne, sunt de calitate inferioară din cauza uscăciunii. Te întreb, ce Îi vei arăta Domnului ca urmare a slujirii tale? Cât este de tragic ca un om să fi fost născut din nou și totuși să nu aibă roadă pe care să o prezinte pentru credința lui creștină. Cât este de tragic să-ți trăiești viața fără să fi făcut ceva cu adevărat pentru Hristos!
„Doamne, trebuie să vorbesc despre Tine, ca nu cumva prin tăcerea mea să păcătuiesc împotriva acestei generații de copii ai Tăi. Ajută-mă să arăt puterea Ta acestei generați și tăria Ta tuturor acelora care vor urma. Ridică proroci și văzători în Biserica Ta, care să preamărească slava Ta și care, prin Duhul Tău cel Atotputernic, să redea poporului Tău cunoașterea Celui Preasfânt. Amin.”
„O, fă Biserica Ta, iubite Salvator
O, lampă din aurul cel mai pur
Să ducă înaintea neamurilor
Adevărata lumină, ca-n vechime”
Muthi Ionel Junior