IOAN MARINI – Biografie Slujind Domnului în orice circumstanță
„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!”
Evrei 13:7
Printre mai-marii noștri din România se numără și fratele Ioan Marini, un om poate necunoscut de mulți dintre noi, dar care a avut o contribuție importantă la trezirea spirituală în România.
FAMILIA ȘI ÎNCEPUTUL SLUJIRII
Fratele Ioan s-a născut la 1 martie 1908, într-o familie modestă, fiind al doilea copil dintre cei opt ai familiei Marini. De mic copil mergea cu bunica sa la biserică, unde preotul îl punea să recite la liturghie diferite rugăciuni. În 1921 a fost înscris la școala din Deva, unde a continuat să participe la slujbele bisericești. Întâmplător găsește ziarul creștin „Lumina Satelor”, tipărit la Sibiu de către preotul Iosif Trifa. Captivat de mesajele care îndemnau la trăirea în lumina Scripturii, el se abonează la acest ziar, fiind printre primii care a răspuns la apelul lansat de către Iosif Trifa, de a lupta împotriva păcatului. În 1925 tânărul Marini termină școala și lucrează ca învățător în satul Strungari. În urma unei boli și a unei lungi spitalizări este pensionat definitiv după doar doi ani în învățământ. Deși boala era un țepuș constant pentru el, și-a dedicat întreaga viață scriind articole pentru ziare, cărți, poezii și cântări pentru Oastea Domnului.
FRAȚII DE CRUCE ȘI GREUTĂȚILE SLUJIRII
Fratele Marini a petrecut zece ani la Sibiu împreună cu Iosif Trifa, unde au sporit în tipărirea materialelor creștine. Spre sfârșitul vieții lui Trifa, li s-a alăturat și tânărul Traian Dorz, care a continuat lucrarea de la Sibiu împreună cu fratele Marini, după moartea preotului în 1938. Până în 1947, Marini l-a avut alături pe acesta, contribuind semnificativ la publicațiile Oastei. Din cauza conflictelor interne acești doi frați au fost alungați în 1938 de la Sibiu și s-au oprit pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia „Ogorul Domnului”. Alungați și de acolo, au scos la Cluj „Viața Creștină” și „Misionarul Vieții Creștine”. Alungați și de la Cluj de cedarea Ardealului de Nord în 1940, s-au oprit la Beiuș, unde au scos trei ani „Familia Creștină”. Iar în 1946 au reușit să revină la Sibiu, să scoată foaia „Isus Biruitorul” în serie nouă. În tot acest timp de căutări și alergări pentru scoaterea cuvântului scris, fratele Marini n-a încetat să fie în prima linie de luptă duhovnicească, sporind tot mai mult în propovăduirea Cuvântului și în cercetarea adunărilor frățești din toate ținuturile țării.
„Când unii au uitat de mult, Cuvântul Cărții Sfinte, Tu cercetează-L mai adânc, Iubindu-L mai fierbinte. Când unii uită-a se ruga, Și uită de-Adunare, Tu le iubește mai cu foc, Ai râvnă și mai mare!“ (Ioan Marini – Când mulți sunt azi necredincioși).
Chiar dacă a avut mai multe condamnări și a fost închis de două ori, fiind considerat „eretic şi răzvrătit“, acolo, în celulă, prin exemplul personal și o dragoste jertfitoare, îi eliberează pe mulți din robia păcatului, chemându-i la pocăință și la o viață cu Hristos.
MĂRTURIA ALTORA DESPRE EL ȘI SFÂRȘITUL ALERGĂRII
„Ținea atât de puțin la el și la viața lui. Suferea mereu de suferința aproapelui. La Cluj, strângea săracii de pe străzi, îi ducea la o cantină, le plătea prânzul și, în timp ce aceștia își potoleau foamea, le vestea cuvântul Evangheliei. Pe stradă, în tren și pe drumurile țării, în desele lui călătorii misionare, dispăreau de pe el pardesiul, haina, puloverul, acestea ajungând, cu discreție, la cei care, considera el, se aflau în mai mare strâmtorare și suferință decât dânsul. Era așa de puțin legat de lucrurile și bogățiile sau chiar de confortul de care viața noastră, a celor de azi, atârnă atât de mult!” – Gheorghe Precupescu („Păcatul” – I. Marini)
„În vorbirile fratelui Marini toată marea putere venea din viața lui puternică de rugăciune. Și venea din părtășia pe care el o avea neîncetat cu Domnul. Atât prin citirea Cuvântului Sfânt, cât și prin rugăciunea lui aproape necurmată. Era tăcut și gânditor. Nu voia să ia cu el nici un fel de bagaj decât Biblii și cărți, pentru frați și pentru oricine. Mâncare nu lua niciodată cu el. Mânca unde ajungea, dacă i se dădea. Dacă nu, răbda. El n-a cerut niciodată și s-a mulțumit întotdeauna cu ceea ce era.” – (Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II,)
„La Asău, cât a stat la noi, fratele Ardeleanu spune cum l-a aflat de mai multe ori, departe pe dealul satului îngenuncheat pe o pătură cu Biblia în fața lui, plângând și rugându-se… Așa știa fratele Marini să se pregătească pentru adunări și așa își pregătea el vorbirile sale. De aceea erau ele pline de atâta putere…” David Bălăuță (Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II)
La înmormântarea fratelui Marini (2 februarie 1947) s-a cântat o cântare a fratelui Traian Dorz care reflectă caracterul și modul de slujire al acestuia: „Martor credincios al Jertfei lui Hristos, / sol al Vestei Bune, vrednic credincios, / ți-ai sfârșit lucrarea, lupta ți-ai sfârșit, / ai plecat la Domnul, Care L-ai iubit. / Pildă de lumină, ai trăit mereu / rob al rugăciunii către Dumnezeu, / jertfă a chemării, strigăt deslușit, / suflet de apostol, frate preaiubit.” (Martor credincios al Jertfei lui Hristos, Traian Dorz)
Johann Muthi