IOSIF TRIFA – UN LUPTĂTOR PENTRU RĂSPÂNDIREA EVANGHELIEI

„Un veac nou se va deschide şi în istoria neamului nostru când şi românul nostru, în duminici şi sărbători, nu va deschide numai uşa crâşmelor, ca să bea rachiu şi să înjure, ci va deschide Cartea Vieţii, Biblia, ca să bea din ea ca dintr-un izvor al vieţii învăţăturile mântuirii sufleteşti.” – Iosif Trifa

În data de 3 martie 1888 s-a născut Iosif Trifa, fiind al patrulea din cei şase fii ai familiei Dimitrie şi Ana (†1895) Trifa. După terminarea şcolii primare din localitatea natală (Certege), urmează gimnaziul din Beiuş şi apoi se înscrie la Academia Teologică din Sibiu. Lucrează ca învăţător în Vidra de Sus, iar în anul următor (1911) se căsătoreşte cu Iulia Iancu. Tot în acelaşi an este ales preot şi înfiinţează o Casă Culturală, chiar în locuinţa sa, pe care o înzestrează cu gazete, cărţi şi materiale pentru luminarea minţii şi a sufletului sătenilor săi.
Primii patru ani de căsătorie sunt umbriţi de moartea primilor doi copii, iar trei ani mai târziu moare şi soţia preotului împreună cu fiica, rămânând în viaţă numai al treilea copil numit Titus-Gheorghe. Părintele nu se mai căsătoreşte, îşi creşte singur copilul şi se dedică tot mai mult scrierilor şi predicării Cuvântului. Prima sa carte de predici, intitulată „Spre Canaan”, apare în anul 1920, fără a şti că Dumnezeu i-a pregătit, precum lui Moise, o misiune specială.
Un an mai târziu părintele este chemat la Cluj de către fostul său profesor de istorie Ioan Lupaş pentru o carieră universitară. Totodată, proaspătul mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan îi oferă o slujbă de preot la Sibiu. Părintele Trifa renunţă la universitate, scriindu-i doctorului Lupaş: „…hotărât e o soluţie fericită pentru un trai tihnit, dar nu pentru suflet, căci pentru mine cuvântul “preot” înseamnă un har….” şi a ales să se mute la Sibiu împreună cu fiul Său Tit. Timp de un an este duhovnic la Academia Teologică, iar apoi este numit director al Orfelinatului Arhiepiscopiei Sibiului şi se mută în clădirea orfelinatului. La scurt timp apare revista săptămânală „Lumina Satelor”. Pe lângă slujba de preot, i se oferise acum “amvonul” acestei gazete, de unde putea predica prin fiecare număr la mii şi mii de suflete.
HOTĂRÂRI NOI ŞI RĂSPÂNDIREA EVANGHELIEI
La vârsta de 34 de ani, în noaptea trecerii dintre ani, părintele Trifa se căieşte de păcatele sale şi se întoarce din toată inima la Dumnezeu. În acele momente a scris pentru revista „Lumina satelor” (Nr.1, anul 1923) mai multe articole precum: „Stai în loc şi-ţi fă socoata”, „Să facem o intrare creştinească în anul cel nou”, „Despre sudalmă“. Pe prima pagină a revistei el scrie o hotărâre (vezi poza de mai jos), făcând o chemare publică la înrolarea ca ostaş a lui Hristos luptând împotriva păcatului. Cu această chemare a început să ia fiinţă mişcarea Oastea Domnului. Scrierile părintelui se răspândesc tot mai mult prin ţară. Oamenii se lasă de alcool, tutun, sudalmă, iar cei analfabeţi învaţă să citească, primind Biblii şi scrierile părintelui Trifa. Crâșme se închid, biserici se deschid şi propaganda Oastei creşte tot mai mult. Dorinţa şi viziunea părintelui era să cucerească ţara cu Evanghelia lui Hristos, împreună cu fraţii săi luptători. Ioan Marini (scriitor şi misionar) se mută la preotul Trifa, ajutându-l la publicarea gazetelor. Spre sfârşitul vieţii l-a avut alături şi pe tânărul poet Traian Dorz.

SUFERINŢELE ŞI SFÂRŞITUL VIEŢII
În perioada 1920-1938, părintele Trifa adună predicile sale din foile săptămânale în 44 de cărţi, încurajând mai întâi citirea Bibliei mai presus de toate: „Nicio altă carte, cu oricât meşteşug ar fi scrisă, nu poate înlocui Biblia, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu scrisă cu pana Duhului Sfânt…Mai bine aruncaţi în foc toate scrierile mele decât să vă lipsiţi de Biblie, Cartea lui Dumnezeu”. În 1929 părintele Trifa îşi vinde casa de la ţară (moştenirea singurului fiu rămas) şi cumpără o tipografie din Germania, pe care o pune în slujba Domnului. Pe lângă revista „Lumina Satelor” mai scoate foaia „Oastea Domnului”. Pentru ca mesajul scrierilor lui să ajungă la cât mai multe suflete, el vinde lucrările sale de multe ori sub preţul producţiei. În ultimii ani ai vieţii, fiind deseori bolnav, petrece mult timp prin sanatorii şi suferă opt intervenţii chirurgicale. Mitropolitul Ardealului împreună cu alţii, devin duşmanii mişcării Oastei şi încep procesul caterisirii părintelui şi confiscarea tipografiei. Publicarea foilor existente şi a celor noi apărute sunt oprite. După trei judecăţi Iosif Trifa este caterisit şi i se confiscă tipografia şi orice fel de avere. Ultimul articol pe care Trifa îl scrie se numeşte „Oaia săracului” (2 Samuel 12). Pe data de 12 februarie 1938 se stinge din viaţă marele luptător al răspândirii Evangheliei. În clipa morţii a avut alături trei îngrijitori, cei mai dragi sufletului său: Titus Trifa, Ioan Marini şi Traian Dorz.

„El cuibul de-acasă mi-l sparse-ntr-o vară, şi pribeag mă trimise prin lume şi ţară,
Simţindu-mă singur să cânt singurel: mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
O, scumpii mei fraţi, gândiţi-vă bine, că orice necaz în lume ne vine
Pe noi să ne-nveţe să cântăm într-un fel: mai lângă Domnul meu, mai lângă El.“
(Un cântec preadulce – Iosif Trifa)

Johann Muthi