ISUS – VIAȚA

Inițiativa mântuirii neamului omenesc aparține
în exclusivitate lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos
a fost Cel care a împlinit planul lui Dumnezeu de
mântuire pentru noi oamenii, acceptând întruparea,
s-a dezbrăcat de El însuși, slujind cu umilință, în final
dându-și viața ca preț de răscumpărare pentru noi. De
aceea este numit în Evrei 5:7-9 Urzitorul unei Mântuiri
veșnice. În Matei 16:18 Domnul Isus afirmă că
El însuși va zidi Biserica: „Și Eu îți spun, tu ești Petru,
și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile
locuinței morților nu o vor birui.“ Intrarea în această
Biserică se face prin pocăință și naștere din nou, conform
Cuvântului.
Duhul Sfânt este agentul lui Dumnezeu care
lucrează în om această minune a transformării. Galateni
2:20 devine o realitate pentru cel mântuit – acesta
acceptă răstignirea împreună cu Hristos. Aceasta însemnând
renunțarea la trăirea după firea pământească
și experimentarea unei vieți noi prin Hristos, trăind
pentru Gloria lui Dumnezeu. Conform 1 Pentru 2:2 cel
mântuit și născut de curând este îndemnat să dorească
hrana duhovnicească pentru creștere: „Și ca niște
prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc
curat, pentru ca prin El să creșteți spre mântuire.“
Romani 13:14 ne atrage atenția la felul cum trebuie să
ne raportăm firii pământești: „…nu purtați grijă de
firea pământească, ca să nu îi treziți poftele.“ Pentru a
crește duhovnicește avem nevoie să fim disciplinați și
să dezvoltăm o dependență permanentă de Hristos. În
Ioan 14:6 Domnul Isus ne spune că El este viața, iar în
Ioan 15:1-11 se accentuează dependența de Hristos –
El fiind vița iar noi mlădițele.
Viața și rodirea credinciosului depind de relația
pe care o menține cu Domnul Isus prin Duhul Sfânt
care ne-a fost dat. Odată ajuns la această profunzime
a umblării cu Domnul, credinciosul va trebui să
stea mereu în veghere pentru a nu fi înșelat de firea
lui pământească. Aici se va da bătălia cea mai mare.
Credinciosul mântuit să devină lipsit de interes pentru
viața spirituală, ajungând la o rutină, schimbând
prioritățile, cedând impulsurilor firii, respectiv acceptând
umblarea după lucrurile firii pământești, Romani
8:5-6. Pe fondul acesta apare formalismul religios.
Cel care este prins în acest laț, nu vrea să ajungă un
necredincios, dar începe să facă tot mai multe concesii,
întorcându-se chiar la unele lucruri sau obiceiuri care
le avea înainte de pocăință, justificându-și slăbiciunile
și poftele lumești, căutând tot felul de scuze, dând vina
pe alții sau pe împrejurările vieții.
Cine ajunge în această stare se răcește în relația
cu Domnul, urmând să neglijeze tot mai mult și lucrarea
Bisericii, devenind nemulțumit, neîmplinit, frustrat
în aproape toate domeniile spirituale ale Bisericii.
Conștiința unui astfel de om este din când în când
cercetată de Duhul Sfânt prin diverse forme. Când
presiunea este mai mare, omul spune că într-adevăr
ar trebui să facă ceva cu starea sa, pentru că nu este
bună, dar apoi se lasă mai departe prins în mreaja firii
pământești și astfel devine cel mult un om religios, dar
fără viață. El a pierdut relația cu Isus.
Cum putem să revenim la o viață abundentă?
Există o singură cale: recunoscând toată starea tristă
în care suntem, ne întoarcem la Dumnezeu cu căința
și pocăința sinceră, lăsând Cuvântul Sfânt să devină o
practică reală în viața noastră. Cei care vor proceda în
felul acesta vor experimenta acea trezire spirituală care
va readuce viața îmbelșugată a Duhului. Dacă lucrul
acesta îl vor experimenta mai mulți membri dintr-o
biserică locală, această stare de trezire va cuprinde și
biserica.
Pentru a fi plini de viață cred că este foarte
important să ne raportăm corect la Domnul Isus având
o relație cu El și nu ținând doar niște legi, porunci
sau dogme. Prospețimea întâlnirii și umblarea reală a
fiecărui credincios cu Domnul va face ca Biserica să fie
mereu vie.
Avem nevoie de rânduieli, de un sistem de
valori, dar ceea ce va da viață bisericii este doar Hristos
Domnul prin Duhul Sfânt. Fără Isus vom avea cel mult
oameni morali, disciplinați, cu o formă de evlavie, dar
va lipsi viața. Doar Isus dă viața întrucât El însuși este
„Calea, Adevărul și Viața“.
Ionel Vlas

You may also like...