John Bunyan (1628 -1688)

Când auzim numele John Bunyan ne gândim imediat la cunoscuta lui carte „Călătoria pelerinului”. Dar cine a fost acest om din spatele acestei cărți excepționale care este citită și apreciată de mulți până în zilele noastre? John Bunyan s-a născut în 1628 în Elstow, un sat lângă Badford, în Anglia, într-o familie foarte simplă și obișnuită, care însă nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Precum alții din vremea aceea, el nu a fost mult mai mult de doi ani la școală.
La vârsta de nouă ani, a început să practice și el meseria tatălui său, aceea de căldărar. Căldărarul era omul care repara oale și tigăi. Acești oameni erau un grup disprețuit în societate. Ei munceau din greu și câștigau puțin. Pe o scală de la unu la zece, zece fiind o meserie foarte bine văzută în societate, căldărarul ar primi aproximativ un doi. Ei mergeau din sat în sat și strigau „Are cineva nevoie de un căldărar? Are cineva nevoie de un căldărar?” Ne putem imagina că acești oameni nu au fost foarte populari. La 16 ani a fost chemat în armată ca să lupte în războiul civil, unde avea să petreacă următorii doi ani și jumătate. În acest timp a avut niște experiențe care l-au marcat profund. Una dintre acestea s-a întâmplat chiar la predarea gărzii unui alt soldat. În timpul schimbului acela de gardă camaradul său a fost împușcat. La 18 ani s-a întors înapoi în Elstow și a reluat munca de căldărar. În vremea aceea a fost un rebel și chiar conducător în gașca lui, care făcea tot felul de prostii. Nu știm foarte multe despre vremea aceea, dar mai târziu el s-a descris – privind în urmă ca fiind „cel mai mare dintre păcătoși”.
La 19 ani s-a căsătorit cu o fată despre care se presupune că se numea Mary. Împreună au avut două fete și doi băieți, însă fata cea mai mare a fost născută oarbă. În această vreme Bunyan a trecut printr-o profundă criză spirituală. A început să simtă povara păcatului.
Împreună cu soția a început să citească două cărți pe care le-au primit de la tatăl ei cu ocazia nunții: „Cărarea omului simplu spre cer” și „Practicarea evlaviei”. Aceste cărți l-au făcut să devină ceea ce noi am numi în ziua de azi un creștin doar cu numele. S-a străduit să trăiască după scriptură în măsura puterii și a înțelegerii lui.
Într-o zi, când era în drum spre Badford, a trecut pe lângă o poartă unde stăteau niște femei sărace care discutau despre Dumnezeu. El văzându-se creștin s-a alăturat acestei discuți. Ele discutau despre nașterea din nou, despre felul în care Dumnezeu le-a convins de starea lor păcătoasă și despre alte lucruri care țin de viața creștină. Spre uimirea sa, el nu a înțeles și nu a cunoscut aceste experiențe spirituale în viața lui. Ceea ce a auzit l-a făcut foarte curios, astfel încât a început să frecventeze biserica din care făceau parte aceste femei, păstorită de John Gifford.
După ceva timp, la vârsta de 25 de ani, a depus mărturia cugetului său curat intrând în apa botezului. Doi ani mai târziu pastorul bisericii a murit. Atunci a fost solicitat Bunyan să aducă un îndemn la un serviciu divin. Imediat biserica a observat darul său de a vorbi și a predica. Acesta a fost începutul activității sale de predicator.
Impactul pe care l-a avut prin slujba aceasta a fost atât de mare încât i s-a permis să predice și în alte biserici, ceea ce nu le era permis decât teologilor.
Tot în vremea aceea și-a descoperit și darul de a scrie, care era probabil cel mai mare pe care îl primise. Primele scrieri ale sale au fost niște tractate și broșuri care tratau subiecte teologice și obiecții la adresa învățăturii „Quakerilor’’, o sectă protestantă din vremea aceea.
La vârsta de 28 de ani, Bunyan a fost din nou îngăduit să treacă printr-un necaz. După 8 ani de căsătorie i-a murit soția și a rămas singur cu 4 copii. La 31 de ani s-a recăsătorit cu Elizabeth, despre care spunea că este un dar de la Dumnezeu. Pe când Bunyan a împlinit 32 de ani au avut loc niște schimbări politice în Anglia. Regele Charles al doilea a dat unele legi împotriva Puritanilor și Nonconformiștilor. Toți trebuiau să facă parte din biserică și să se supună bisericii anglicane.
Pentru Bunyan aceasta însemna să nu mai predice, ceea ce nu a era o opțiune pentru el. Datorită faptului că nu a încetat să predice ci a ținut adunări în ascuns, a fost arestat și închis. I s-a oferit libertatea cu condiția să nu mai predice, însă el a refuzat. Pentru că nu era cine să îngrijească de familia lui din punct de vedere financiar, a început să facă sfori în celula lui, pe care le vindea de acolo.

Totuși el nu a disperat în această vreme cumplită și nici nu a lenevit. A studiat Scriptura, a predicat oamenilor de acolo și scris multe cărți și alte scrieri, în total peste 40 de titluri în cursul vieții lui. La vârsta de 44 de ani a fost eliberat, și-a reluat munca de pastor și predicator, prin care mulți au ajuns la mântuire.
Datorită instabilității politice din vremea aceea, la vârsta de 47 de ani, a fost din nou arestat și dus în închisoare. Acolo Dumnezeu avea încă ceva de făcut pentru el. Într-o noapte Bunyan a avut un vis care nu l-a mai lăsat în pace. A început să scrie acest vis pe hârtie, ceea ce a devenit baza cărții datorită căreia este cunoscut până în zilele noastre, „Călătoria Pelerinului”. Această carte este numită de mulți „a doua după Scriptură’’ s-a vândut în primii 10 ani în 100.000 de exemplare și a fost tradusă în 200 de limbi.
La 60 de ani a mers la Londra ca să rezolve o problemă de familie. După ce a ținut un serviciu Divin, a făcut mare febră, și a murit după 12 zile.

Ce putem învăța noi de la el?
Trecutul nostru nu îl împiedică pe Dumnezeu să se folosească de noi. Nu a avut decât circa 2 ani de școală, a fost un căldărar disprețuit și totuși Dumnezeu l-a folosit ca pastor, autor și predicator. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. 1. Cor.1:27
Suferința este una dintre uneltele principale în formarea omului lui Dumnezeu. Viața lui a fost marcată de suferință. Când avea 15 ani i-a murit mama, iar în aceeași lună a murit și sora lui de 13 ani. Tatăl lor s-a recăsătorit spre durerea lui după doar o lună. La 16 ani a fost chemat în războiul civil. Primul său copil s-a născut orb. A suferit o depresie profundă în primii ani de căsătorie. Prima lui soție a murit și a rămas singur cu 4 copii. A fost 12 ani în închisoare, despărțit de familie și biserică. A trăit într-o teamă permanentă de a fi executat. Și moare departe de casă și de familie. Toate acestea pe lângă greutățile și frământările normale ale vieții și ale slujirii.

De ce îngăduie oare Dumnezeu așa?
Richard Wurmbrand spunea: „La copii și la nebuni, să nu le arăți niciodată lucruri de jumătate gata. Stai o dată lângă un pictor când pictează un tablou. La început este doar o mâzgăleală cu tot felul de culori. Dar dacă stai și taci și aștepți până este gata, vei vedea frumusețea tabloului.”
Prin închisoare și prin suferința prin care a trecut s-a format ca să devină omul care a fost. Dumnezeu lucrează în copiii lui asemănarea cu Hristos (Rom.8:29) în toate aspectele vieții, ca să devenim asemănători cu El, chiar și în suferința Lui. Viața altor urmași ai lui Hristos din istorie confirmă acest adevăr nepopular. Să fim oameni ai scripturii! Cei care l-au cunoscut au spus că toată ființa și vorbirea lui era îmbibată de scriptură. Alții au spus că dacă ai putea să storci cartea „Călătoria Pelerinului’’ ca pe un burete, ar curge doar scriptură din ea, verset cu verset.
Modestie și smerenie – virtuțile creștinului
Bunyan a avut un dar deosebit de a predica. John Owen, considerat cel mai mare teolog al puritanilor, un om cu multă școală și contemporan cu John Bunyan, a venit ca să asculte predicile lui. Când a fost întrebat de ce vine ca să îl asculte pe un căldărar needucat, a răspuns că ar da toată școala lui ca să poată să predice cu așa un impact cu care ajungea Bunyan la inima oamenilor. Acesta a fost văzut de toți. Așa că i s-a oferit posibilitatea de a fi angajat în Londra unde ar fi putut să devină un mare predicator cu o viață mai confortabilă. Bunyan însă a renunțat și a rămas să păstorească biserica aceea mică de la țară.

Cătălin Mariș