Legământul cel nou al pocăinței

“Cinstește pe tatăl tău
și pe mama ta, cum ți-a
poruncit Domnul Dumnezeul
tău, ca să ai zile multe și să
fii fericit în țara pe care ți-o
dă Domnul Dumnezeul tău.”
Deut. 5.16

 

În vechime Dumnezeu a făcut un
legământ cu Avraam, tatăl tuturor credincioșilor,
prin tăierea împrejur (Gen.
17:10, Fapte 7:8), legământ înnoit cu
Moise și completat prin darea Legii
(Deut. 4:44). A venit Isus Hristos care a
făcut un legământ nou cu cei născuți
din nou, din apă și din Duh, legământ
care are valoare de testament, căci
El prin moartea Lui ne-a lăsat ca moștenire
viața veșnică tuturor celor care
cred în moartea, învierea și revenirea
Lui. „În adevăr, acolo unde este un testament,
trebuie neapărat să aibă loc
moartea celui ce l-a făcut.”(Evr.9:16)
„Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă
cu atât mai înaltă cu cât legământul al
cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci
este așezat pe făgăduințe mai bune. În
adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost
fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie
înlocuit cu un al doilea.” (Evrei 8:6-7).
Despre legământul NOU și Legea
POCĂINȚEI găsim scris în capitolul 12 din
Epistola lui Pavel către Romani. Îmi doresc,
cu ajutorul Duhului Sfânt, să vedem
ce putem învăța din acest text, și cum să îl
aplicăm noi în vremea de acum, pe calea
pocăinței. În Deuteronom 5 găsim cele
zece porunci, iar darea poruncilor nu începe
cu legi, ce să faci sau să nu faci ci cu
fundamentul Legii, care este cunoașterea,
recunoașterea și acceptarea legământului
făcut de Dumnezeu cu poporul evreu
la Horeb. „Moise a chemat pe tot Israelul
și i-a zis: Ascultă, Israele, legile și poruncile
pe care vi le spun astăzi în auzul vostru.
Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate.
Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu
noi un legământ la Horeb. Nu cu părinții
noștri a încheiat Domnul legământul
acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi
aici. Domnul v-a vorbit față în față pe
munte, din mijlocul focului. Eu am stat
atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc
cuvântul Domnului; căci vă era frică de
foc și nu v-ați suit pe munte. El a zis: «Eu
sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am
scos din țara Egiptului, din casa robiei.»“
(Deut. 5:1-6).
Tot așa este scris și începe și Romani
12, cu fundamentul pocăinței, care este
bazat pe scăparea din robia păcatului,
prin acceptarea lui Isus ca Domn și Mântuitor
personal. Permiteți-mi să folosesc
același text ca să descriu lucrarea Domnului
nostru Isus Hristos, care era și este
înainte de Moise: Isus a chemat și cheamă
pe toți oamenii din toate Neamurile și le
zice: Ascultă, omenire, legile și poruncile
pe care vi le spun astăzi în auzul vostru.
Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate.
Eu, Domnul vostru am încheiat cu voi un
legământ la Golgota. Nu cu părinții noștri
a încheiat Domnul legământul acesta,
ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici.
Domnul a vorbit cu apostolii, și cu noroadele
timp de peste trei ani și față în față
pe munte, la înălțarea la cer. De atunci,
Duhul Său cel Sfânt stă între Domnul și
noi și mijlocește, ca să ne mângâie și să
ne învețe cuvântul Domnului; …El Isus
a zis: Eu sunt Domnul și mântuitorul tău
care te-am scos din robia păcatului, din
lumea robiei, de aceea „Vă îndemn, dar,
fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu,
să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie,
sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va
fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”
Apostolul Pavel ne îndeamnă, nu
ne obligă, și ne amintește că doar prin
HARUL care ne-a fost dat de Isus suntem
ce suntem, iar dacă dorim să slujim Domnului,
atunci trebuie să ne dezbrăcăm de
faptele firii și de robia păcatului, trăind o
viață sfântă, așa cum îi place Domnului, fiind
activi și nu nepăsători sau pasivi. Iată
mai jos poruncile Noului Legământ date
de Isus tuturor celor ce doresc să Îl urmeze
pe calea POCĂINȚEI.
Legământul cel
nou al pocăinței
Poruncile Noului Legământ:
Prima poruncă:
„Să nu vă potriviți chipului veacului
acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea
minții voastre, ca să puteți deosebi bine
voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și
desăvârșită.“ adică să nu ne lăsăm formați
de tiparele stricate ale lumii acesteia ci să
ne transformăm din robi ai păcatului în
slujitori născuți din nou, înnoiți în mintea
și în duhul nostru prin botezul pocăinței
(metanoia) pentru a putea înțelege voia
lui Dumnezeu, care este bună în tot timpul,
este plăcută pentru cine ascultă de El
și duce la desăvârșire. Doar cei ce cred în
singurul Dumnezeu pot să se pocăiască
și să fie mântuiți (vezi prima porunca din
Deut. 5:7, „Să n-ai alți dumnezei afară de
Mine.”)
Porunca a doua:
„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun
fiecăruia dintre voi să nu aibă despre
sine o părere mai înaltă decât se cuvine;
ci să aibă simțiri cumpătate despre sine,
potrivit cu măsura de credință pe care
a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Aveți
aceleași simțăminte unii față de alții. Nu
umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți
la cele smerite. “ adică cei ce au primit
HARUL de a se numi copii ai lui Dumnezeu,
după ce au stabilit și continuă să aibă
o relație bună pe verticală cu Dumnezeu
Tatăl și cu Isus, trebuie să își cunoască
și recunoască starea și aptitudinile, să
rămână la cele smerite pentru ca să poată
fi folosiți în lucrare.
Porunca a treia:
„Căci, după cum într-un trup avem mai
multe mădulare, și mădularele n-au toate
aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem
mulți, alcătuim un singur trup în Hristos;
dar, fiecare în parte, suntem mădulare
unii altora” adică fiecare creștin trebuie
să se relaționeze bine și cu cei din jur și
în mod special cu cei din Biserică, pentru
că Biserica este Trupul lui Hristos, Hristos
este capul Bisericii, iar noi trebuie să fim
și suntem fiecare lucrători împreună, (unii
cu alții), spre slava lui Dumnezeu.
Porunca a patra:
„Deoarece avem felurite daruri, după
harul care ne-a fost dat: cine are darul
prorociei să-l întrebuințeze după măsura
credinței lui. Cine este chemat la o slujbă
să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții
să se țină de învățătură. Cine îmbărbătează
pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine
dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește
să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie
s-o facă bucuros. Fiecare trebuie să
înțeleagă bine care este slujba care i s-a
încredințat de către Domnul și să o facă
bine, de calitate, după măsura harului
dat, a talantului primit și după măsura de
credință primită de la Domnul. Un creștin
care nu a înțeles slujba pe care o are, și nu
este mădularul potrivit, în locul potrivit,
la timpul potrivit face mai multă pagubă
lucrării decât ajută!
Porunca a cincea:
„Dragostea să fie fără prefăcătorie.
Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de
bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste
frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate
altuia. […] Nu întoarceți nimănui rău
pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea
tuturor oamenilor”.În Deuteronom
capitolul 5, scrie “Cinstește pe tatăl tău și
pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul
Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii
fericit în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul
tău.” (Deut. 5: 16). Nu este destul
să știm multă teorie ci trebuie să trecem
la fapte și să ne iubim unii pe alții, iar faptele
bune pe care trebuie să le facem, le
facem nu ca să fim mântuiți, ci pentru
că suntem mântuiți!
Porunca a șasea:
„În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini
de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului. […]
Să nu vă socotiți singuri înțelepți.”Cei ce
sunt pocăiți și mântuiți trebuie să slujească
Domnului și altora cu perseverență,
cu dedicare, plini de râvnă dar și cu multă
înțelepciune care trebuie cerută și se primește
prin Duhul cel Sfânt.
Porunca a șaptea:
„Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători
în necaz. Stăruiți în rugăciune […] Bucurați-
vă cu cei ce se bucură; plângeți cu
cei ce plâng.”Ni se cere să fim mulțumitori
și mulțumiți cu starea în care suntem, fie
că ne merge bine, fie că ne merge rău, fie
că pe cerul nostru este soare sau nori, noi
trebuie să insistăm în rugăciuni cu cereri
și cu mulțumiri, pentru noi și pentru toți
oamenii și atunci vom putea fi fericiți.
Porunca a opta:
“„Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie.
Fiți primitori de oaspeți”. Ajutorarea și
primirea de oaspeți nu este o opțiune
ci o poruncă, urmată de promisiunea
că Dumnezeu ne va binecuvânta dacă
purtăm de grijă celor în nevoi, și dacă primim
musafiri în casele noastre, că poate
am ajutat sau găzduit chiar pe unii îngeri.
O altă aplicație practică a acestei noi
porunci este darea zeciuielii, ca cei sfinți
care se ocupă de creșterea noastră spirituală
și lucrarea din Biserica să nu ducă
lipsă de nici un lucru necesar.
Porunca a noua:
„Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc:
binecuvântați, și nu blestemați. […] Dacă
este cu putință, întrucât atârnă de voi,
trăiți în pace cu toți oamenii.” Cei mântuiți
trebuie să înțeleagă că în lume vor avea
necazuri, că vor fi prigoniți din pricina lui
Hristos, că vor fi poate blestemați de cei
din jur, sau chiar de unii din familie, caz în
care ei trebuie să răspundă cu blândețe,
cu pace, cu liniște și cu binecuvântări.
Porunca a zecea:
„Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri;
ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu;
căci este scris: «Răzbunarea este a
Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul. Dimpotrivă:
dacă îi este foame vrăjmașului
tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete,
dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei
îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui”
De aici înțelegem că trebuie să Îl arătăm în
noi pe Isus Hristos în orice circumstanță și
în orice împrejurare, să nu ne facem singuri
dreptate ci să Îl lăsăm pe Dumnezeu
să judece, să mustre, să îndrepte prin
Cuvânt, prin prorocii sau prin orice altă
metodă care va considera El că este bine.
Iar această ultima poruncă le cuprinde pe
toate ultimele nouă porunci, căci dacă
cineva iubește cu adevărat pe dușmanul
lui atunci împlinește cele două porunci
care au mai rămas din cele zece date în
vechime: adică să iubim pe Domnul Dumnezeul
nostru cu toată ființă noastră și pe
aproapele nostru ca pe noi înșine.
Concluzia celor zece porunci înnoite
este: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie
răul prin bine.“
Mihai Borze