Legea binelui și a răului

Una dintre cele mai vechi întrebări pe care le are omenirea cu privire la moralitate este următoarea: Este un lucru rău pentru că a poruncit Dumnezeu să nu-l facem, sau a poruncit Dumnezeu să nu facem acel lucru pentru că este rău? Personal sunt de părere că a doua opțiune este adevărată și anume: Dumnezeu a oprit un anumit lucru pentru că era și este rău. Răul nu este un lucru de sine stătător. Ceea ce noi numim rău nu este altceva decât absența binelui, după cum nu este nicio substanță numită întuneric, ci întunericul e doar absența luminii. Mântuitorul ne spune că „Binele este Unul singur” (Matei 19:17), adică Dumnezeu. Răul este deci absența lui Dumnezeu.
Păcat, imoralitate sau ilegalitate
Să încercăm a defini termenii aceștia. Cel mai ușor de definit este termenul de ilegal. Ilegal este tot ceea ce contravine legilor țării în care trăim. Păcat în schimb este tot ceea ce încalcă Legea lui Dumnezeu. Termenul de imoral este mai greu de definit deoarece diferiți oameni au diferite concepții despre ceea ce înseamnă moralitate. Cea mai des întâlnită definiție a moralității e: ceea ce consideră societatea în care trăim, adică oamenii de rând, a fi bine sau rău.
Foarte multe reguli le au aceste legi în comun, legea statului, Legea Domnului și intuiția morală a omului de rând. De pildă toate condamnă furtul. Există însă și diferențe. Adulterul bunăoară este complet legal dar considerat imoral de societate și în același timp un mare păcat. Necredința în schimb este atât legală cât și considerată morală de către societate. Noi însă știm din Sfintele Scripturi că este păcat.
Aici trebuie menționat că nu toată lumea are aceeași intuiție morală, ci aceasta diferă întrucâtva de la o persoană la alta. Cineva poate considera un lucru moral în timp ce altcineva îl poate considera imoral. Oamenii necredincioși nu sunt însă doar niște sociopați care umblă doar după propriile interese. Capacitatea de a raționa moral ne este dată de Dumnezeu, după cum ne spune și apostolul Pavel în epistola sa către Romani „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege” ( Rom. 2:14). Mintea neluminată de Duhul Sfânt însă își iubește de multe ori păcatele pe care le face, așa că le consideră morale și încearcă să îi convingă și pe alții. Pe măsură ce societatea modernă se secularizează, adică se depărtează de credință, cu atât mai mult diverge și moralitatea ei de Legea lui Dumnezeu.
Poruncă și roadă
Dacă vreau să știu ce e ilegal întreb un jurist. Dacă vreau să știu ce e imoral fac un sondaj de opinie și întreb o mie de persoane. Dar cum aflu dacă ceva e păcat? Din Sfintele Scripturi. Uneori scrie negru pe alb că un lucru este păcat. Aici nu mai încape îndoială. Problema e când în Biblie nu scrie prea multe despre unele întrebări specifice societății moderne, cum ar fi de exemplu tehnologia.
Apostolul Pavel ne arată în epistola sa către Galateni că există două feluri de a trăi, și anume a face faptele cărnii (ale firii pământești) sau a aduce roadele Duhului: „Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbiile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Gal. 5:19-22).
Așadar întrebarea pe care deseori ne-o punem nouă înșine sau slujitorilor bisericii, „Oare activitatea asta e păcat?”, nu e chiar întrebarea corectă. Nu este cea corectă pentru că e inexactă. Să întrebăm mai degrabă: Mă face lucrul acesta mai răbdător, sau mai mânios? Mai înfrânat sau mai desfrânat? Mai pașnic sau mai dezbinător, certăreț sau chiar – ferească Dumnezeu – ucigaș? A petrece ore în șir pe nu știu ce rețea de socializare mă face oare mai împăciuitor sau duce la certuri de partide? A sta lipit de ecran ca să fiu la curent cu toate detaliile despre ceea ce se întâmplă cu pandemia sau prin Ucraina mă face mai încrezător în Dumnezeu sau mai panicat și deznădăjduit?
Facerea de bine nu este ideea nici inițiativa noastră. Îndemnul de a face un lucru bun este har de la Dumnezeu: „Inima îmi zice din partea Ta: «Caută Fața Mea!» Și Fața Ta, Doamne, o caut!”. Să nu ne împotrivim dar acestui îndemn, ci ori de câte ori îl primim să „[umblăm în] faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” (Efes. 2:10).
Cu ce scop?
Noi, în calitate de credincioși, nu avem ca scop obținerea unor bunuri printr-o viață evlavioasă, nici chiar bunuri spirituale, cu atât mai puțin materiale. Dimpotrivă, vrem să facem ce este bine de dragul binelui și pentru că răul ne vatămă. Tot Binele vine de la Dumnezeu și cine Îl iubește pe Dumnezeu nu poate suferi să persiste în a face răul. Dragostea noastră încă nu este perfectă, dar „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Fil. 1:6). În El ne încredem că ne va ține până la capăt în harul Său, iar nu pe statornicia noastră. De aceea ar fi bine să ne rugăm pentru ceasul morții noastre, să nu ne găsească departe de Domnul, ci în harul Lui.
Ceea ce sperăm să obținem în urma alergării noastre pe pământ este pe Dumnezeu Însuși. Nădăjduim că va veni o zi când Îl vom vedea pe Hristos față în față. De atunci încolo vom locui cu Dumnezeu în fericire pentru totdeauna.
Aici pe pământ suferința e inevitabilă. Cel tare bunăoară suferă într-un fel, cel slab într-altul. Cel sărac suferă într-un fel, cel bogat într-altul. Cel credincios într-un fel, iar cel necredincios într-altul. La scaunul de judecată a lui Hristos însă fiecare își va primi plata meritată. Oricât de greu ne-ar fi pe pământ, nimic nu se compară cu chinurile veșnice ale iadului. De la acestea ne-a scăpat Hristos ca să Îi slujim Lui.

Vasile Dan