Marea trimitere: duceți-vă! Marcu 16:15

Într-o lume a divertismentului, a oportunităților și a confortu-
lui, este destul de greu să te oprești dintr-o alergare fără sfârșit și să asculți vocea lui
Dumnezeu care spune “Duceți-vă și vestiți Evanghelia!”. Această poruncă a dat-o Mântuitorul
discipolilor Lui, dar mesajul nu a fost numai pentru ei, ci pentru toți acei ce vor deveni ucenici
ai lui Isus Hristos.
Apostolii au predicat Evanghelia
Este demn de remarcat faptul ca apostolii au înțeles porunca primită, așa că au trecut la acțiune.
Petru a predicat în Antiohia, în Grecia și în Roma (1 Corinteni 9:6, Galateni 2:11, 1 Petru 5:13),
Ioan a misionat în Samaria și mai târziu în Asia mică (Fapte 8:16, Apocalipsa 19). Despre ceilalți
apostoli aflăm că au acționat în afara graniței Israelului. Se spune că Toma a predicat în Persia
iar Eusebiu relatează în „Istoria Bisericii III 1.1” că el ar fi ajuns în India, ca reper de bază
este Biserica Mar-Toma. Pavel de ase- menea a călătorit prin mai multe țări din Europa și Asia
propo- văduind Evanghelia la neamuri. Nu putem să ne imaginăm cum ar fi arătat lumea astăzi dacă ei
s-ar fi limitat doar la Ierusalim. Credem că datorită implicării lor și a perseverenței pe care au
avut-o chiar cu prețul vieții, avem astăzi Cuvântul Adevărului. Nu vom putea pretinde a ajunge la
nivelul acestor oameni, dar fiecare creștin are datoria să împlinească porunca cu privire la
mărturisirea Evangheliei după puterea lui.
Biserica Elim trimite frați în misiune
În fiecare an Biserica Elim Viena organizează în perioada de vară mai multe grupe de misiune în
diferite locații din România. După călăuzirea primită, frații au decis să acționeze mai mult în
partea de sud a țării (Oltenia). Aici s-a văzut cea mai mare ne- voie, pe motiv că sunt puține
biserici evanghelice. Împreună cu un grup de aproximativ 20 de persoane am fost în luna iulie
2017 în Drăgășani, județul Vâlcea. Oamenii primesc destul de greu Evanghelia în această zonă, din
cauză că acolo predomină ocultismul și vrăjitoria. Un alt motiv pentru care invitații refuză să
vină la întâlnirile evanghelistice este teama de preotul local. Duhovnicul lor îi amenință cu
diferite superstiții, așa că enoriașii cred mai mult în sfânta tradiție decât în Evanghelia
Mântuitoare.
Evanghelia se propovăduiește
Cu toate că avem obstacole, ne bucurăm că Evanghelia se propovăduiește, unora le folosește spre
mântuire, iar altora ca mărturie. (Marcu 16:16)
Daniel Mariș