MĂRTURIE

Eram însărcinată cu al patrulea copil când am simțit am simțit îndemnul în inima mea să mă rog specific pentru organele bebelușului, să fie sănătoase. M-am rugat, fără însă să-mi treacă vreo clipă prin minte valea care mă așteapta, pe mine și familia mea. Mă numesc Naomi Știrb, fac parte din biserica Emanuel Viena, și vreau să mărturisesc lucrările mari și frumoase pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi și fetița mea, Anna-Naomi.
Pe 20 august 2019, la 24 de săptămâni, s-a depistat că intestinul bebelușului are un nod, motiv pentru care era dilatat la aproape 3cm, boala se numește volvolus. Din cauza nodului de pe intestin, lichidul pe care bebelușul trebuia să îl înghită nu mai putea circula, motiv pentru care avea burtica umflată. Atunci mi-au spus că dacă nu se îmbunătățește situația va trebui ca prin burta mea, cu un ac să împungă până în burtică ei, să scoată excesul de lichid afară, deoarece îi apasă pe inimă și pe celelalte organe. O intervenție care presupunea anumite riscuri.
Am făcut mai multe controale, eram foarte tristă, nu știam ce va fi și cum vor decurge lucrurile, ne rugam, speram și așteptam. Între timp, soțul meu a cerut pastorului bisericii Emanuel să-mi facă ungerea cu untdelemn în Numele Domnului. Îmi doream o vindecare deplină, știam că Dumnezeu poate. Nu a fost să fie așa, dar totuși Dumnezeu a lucrat! După ungere am fost din nou la control și dilatația intestinului scăzuse cu 75%! Ne-am bucurat mult că nu a mai fost necesară intervenția pentru a-i scoate lichidul în exces din burtică, Slavă Domnului!
Eram bucuroasă că săptămânile treceau și cu fiecare săptămână îi creșteau fetiței mele șansele de supraviețuire. Însă în săptămâna 30 la spital mi-au zis că intestinul s-a dilatat din nou și fetița suferă. Mi-au spus că e destul de mare și e timpul să o scoatem afară. M-au internat, aveam 31 de săptămâni, mi-au dat un tratament ca să îi pregătească fetiței plămânii să poată respira. Duminică dimineața urma operația de cezariană. Soțul meu și cu mine așteptam, eram stresați, ne era frică de ce va urma, dar, fără nici o explicație, operația a fost amânată pe luni. În duminica aceea a fost Cina Domnului la biserică și o prietenă ne-a adus-o la spital. Seara, împreună cu soțul meu ne-am rugat și am luat Cina. A doua zi, nu mai aveam nici o teamă, niciunul din noi, ne-am dus liniștiți la operație.
Anna în ebraică înseamnă Dumnezeu mi-a arătat bunăvoința, favoare, și numele i-a venit ca o mănușă. Operația de cezariană a decurs bine, și Anna-Naomi s-a născut cu 1950 grame. În aceeași zi a intrat în operație. Intestinul subțire, din cauza nodului care era pe el și din cauza că se dilatase atât de mult, a început să se rupă, a fost necesar să taie 15 cm din el, dintr-un total de 45 cm cât are un bebeluș. Așa a făcut Dumnezeu, că doctorul a hotărât să încerce să lege totul normal la loc fără să îi pună stoma (acea punguliță exterioară pentru scaun) pentru care ar fi trebuit încă o operație. Aparent reușise totul bine, am început să o hrănim cu 1ml de lapte de mai multe ori pe zi, însă, după câteva zile, ea încă nu făcuse scaun. Doctorii ne-au spus că ei au făcut tot ce au putut și dacă nu face, va fi nevoie să o deschidă din nou să vadă care e problema și de data asta să îi pună stoma. Ceea ce era foarte greu, neplăcut și necesita alte operații.
Am plecat acasă cu inima grea, cu programarea în mână pentru operație. Nu mai aveam putere să ne gândim la ce va urma, dar am spus soțului meu „lasă că va face până luni“ iar soțul meu a spus „da, da va face…“ nu credeam niciunul, dar speram. Rugăciunile familiei și ale bisericii ne-au susținut în perioada aceasta, căci noi nu mai puteam. Pentru că era destul de mare, joi a fost și ziua când au mutat-o de la prematuri din AKH la Clinica de copii AKH care este chiar lângă. Noi nu știam, dar Dumnezeu avea totul pregătit. Ne-am dat seama apoi că transportarea dintr-un loc în altul i-a pus intestinele în mișcare, și joi seara când asistenta a insistat mai mult cu apă, pe care i-o introducea în intestin, ea a făcut scaun! Eram deja pe drum spre casă, așa că nu am aflat. A doua zi dimineața când am ajuns la spital, soțul meu a urcat direct sus la Anna, eu m-am oprit să rezolv ceva, eram atât de tristă, m-am uitat pe geam și am zis „Ce bine ar fi dacă ar veni Domnul Isus chiar acuma…“ Peste câteva minute soțul meu a coborât cu vestea că Anna a avut scaun, deci nu va trebui din nou operată! A fost un moment ce nu poate fi descris, de la o tristețe adâncă, am trecut într-o clipă la o fericire deplină!
După 6 săptămâni de la naștere, a ieșit din spital. La câteva zile după ce am ajuns acasă, Anna a început să facă treaba mare cu sânge, la început câte puțin, apoi tot mai mult. Într-o noapte i s-a umplut pampersul de sânge, am mers de urgență la spital, dar ne-au trimis înapoi acasă spunând că nu poate fi de la operație, și pentru că ea pune în greutate, nu are ce să fie grav. După o altă eliminare masivă de sânge doctorul de la spital mi-a spus să continui cu regimul alimentar fără lactate și să îi mai dau și lapte praf, poate se va regla. Am făcut așa și în câteva ore după ce a primit lapte praf a început să facă o diaree masivă prin care se deshidrata. Înainte cu ceva timp am avut un cuvânt din partea Domnului printr-un frate, care spunea că voi sta la masă, la sfat, cu un bărbat, dar să nu îl ascult. Târziu mi-am dat seama ce sfat nu ar fi trebuit să ascult, acela de a-i da și lapte praf.
Diareea ei repetată o slăbea văzând cu ochii, și chiar în ziua aceea am pornit iar spre spital. Pe drum fetița mea avea deja o culoare gri și nu mai reacționa când vorbeam cu ea sau o scuturam. Am sunat-o pe sora mea și i-am spus ce se întâmplă, mi-a spus să ne rugăm, și în decurs de câteva minute Anna și-a revenit în simțiri. Domnul ne-a ascultat! A ajuns din nou pe Terapie Intensivă, mi-au spus că nu i se mișcă intestinele și probabil că are din nou un nod. A venit doctorul care făcea operația, s-a prezentat și a zis că înainte să înceapă, se mai uită o dată la ea. În timpul acesta, familia, frați și surori din biserică se rugau pentru noi. Doctorul a început să facă ecograful și a spus că acum intestinele se mișcă, nu chiar cum trebuie, dar se mișcă, și nu o mai operează acum. În câteva minute starea ei s-a schimbat, în urma rugăciunilor!
Crăciunul și Revelionul le-am petrecut în Donau Spital, acolo mi-au spus că sigur face alergie de la laptele matern și mi-au dat un lapte praf special cu care treptat, treptat și-a revenit. Prin această suferință Dumnezeu ne-a vorbit, nu numai nouă, ci întregii noastre familii, ne-a arătat puterea și bunătatea Lui, și ne-a învățat să prețuim sănătatea noastră și a copiilor noștri, mult mai mult. Acuma Anna are 3 ani și este un copil perfect sănătos și energic, nu are alergie la niciun aliment, doar linia lungă și subțire de pe burtică ei stă mărturie despre valea adâncă prin care a trecut. Mi-am dorit și m-am rugat mult să trăiască și să fie sănătoasă, dar nu am crezut nici o clipă că nu va rămâne cu nici o urmare. Atâția oameni sunt îngăduiți să aibă copii bolnavi, cine eram eu să pretind un copil perfect sănătos? Dar Dumnezeu, în bunătatea Lui, a ales să îi dea Annei nu numai viață, ci și o sănătate deplină, lucru pentru care îi voi mulțumi mereu.
Naomi Știrb